în măsura în care nu au fost niciodată definite operaţional. De pildă se presupune că super-ego-ul se formează prin „introiecţia" figurii tatălui în subconştientul copilului. Dar cuvîntul
„introiecţie" nu a fost niciodată definit în termeni operaţionali, astfel încît e aproape lipsit de sens.
Sau hai să ne gîndim la interpretarea psihanalitică a viselor. Dovada că teoria lui Freud asupra viselor e corectă, rezidă în faptul că interpretarea viselor în termenii refulării şi împlinirii dorinţelor e în perfect acord cu teoria sa fundamentală asupra naturii umane. Corectitudinea interpretării viselor decurge deci din corectitudinea ipotezei sale fundamentale. Iar dovada că
ipoteza freudiană fundamentală e corectă, derivă din concordanţa ei cu teoria freudiană a viselor. Q.E.D.
La aceste carenţe de logică ale teoriei freudiene trebuie adăugată şi unilateralitatea sa precum şi suprasimplificarea problemei pe care o studiem prin-tr-o desconsiderare totală şi cu totul arbitrară a unor fapte importante. Ipoteza activităţii mentale subconştiente este valabilă şi de mare importanţă practică. Fără de ea, am fi obligaţi să ne înapoiem la noţiunile primitive ale intervenţiilor supranaturale. Cu ea, putem oferi explicaţii parţiale pentru unele comportamente normale şi putem ajuta pe unele dintre victimele maladiilor mentale mai uşoare să se elibereze de simptomele lor.
Dar pentru a constitui o explicaţie realistă adecvată a unor fapte observate, şi totodată un principiu care stă la baza unor proceduri terapeutice, o simplă teorie psihologică asupra naturii umane ca produs al interacţiunii dintre activităţile mentale conştiente şi subconştiente, legate de împrejurări prezente şi trecute, ar trebui să fie suplimentată şi de alte teorii, bazate pe fapte de alt ordin.
229
Bărbaţii şi femeile sînt mult mai mult decît un simplu „locus" al răspunsurilor conştiente şi, subcon-ştiente la un mediu dat. Ei sînt totodată şi nişte tipare unice, moştenite (în cadrul unei anatomii unice, moştenite) ale acţiunilor biochimice ; şi aceste tipare de contururi trupeşti şi dinamici celulare sînt, într-un fel, legate de tiparele unei activităţi mentale individuale. Nu ştim precis cum sînt legate, pentru că nu deţinem încă o ipoteză satisfăcătoare care să ne explice influenţa materiei asupra spiritului şi a spiritului asupra materiei. Dar interacţiunea e evidentă dintotdeauna şi o cunoaştere detaliată a domeniilor în care activităţile organice determină şi sînt la rîndul lor determinate de activităţile mentale, este în continuă dezvoltare.
Ipoteza fundamentală freudiană constă într-un determinism ambiant care ignoră ereditatea, o psihologie aproape nudă, care e foarte aproape de ignorarea corelaţiilor fizice ale activităţii mentale.
Istoricul cazurilor freudiene conţine arareori o descriere amănunţită a pacientului tratat. Este pacienta una dintre femeile cu tendinţă de îngrăşare, sau e congenital slabă ? Are pacientul tendinţe de mezomorf, sau e un ectomorf hipersensibil, introvertit ? Nu ni se spune.
Şi totuşi, de la Homer încoace, fiecare om de litere a ştiut întotdeauna că un studiu atent al oamenilor nu poate fi niciodată izbutit atîta timp cît nu se pun asemenea întrebări şi nu li se răspunde cu conştiinciozitate. Şi pentru oricare psiholog, ştiinţific sau intuitiv, practic sau teoretic, nu e deloc lipsit de importanţă să ştie cîte ceva despre activităţile mentale precum şi despre dimensiunile şi forma corpului legat de un anumit tip de activităţi spirituale. Dar în literatura freudiană ortodoxă trupurile în totalitatea lor, aproape că nici nu sînt puse în discuţie.
230
Ce-i drept, gura şi anusul se bucură de foarte mare atenţie — dar ca şi cum între acestea două
nu ar mai exista nimic altceva.
33
Din pricina tuturor acestor grave deficienţe, freudismul ortodox cedează locul, în terapie, unei metode eclectice. Din ce în ce mai mult este recunoscut faptul ineluctabil că bărbaţii şi femeile sînt o specie de amfibii multiple care trăiesc simultan într-o jumătate de duzină de universuri disparate. Numai prin abordarea problemei naturii umane pe toate fronturile sale —
chimic şi psihologic, verbal şi non-verbal, individual, cultural şi genetic — putem spera să o înţelegem din punct de vedere teoretic şi să realizăm ceva în practica educaţională şi terapeutică.
Freud a adus contribuţii importante la soluţionarea problemei naturii umane doar într-unui dintre sectoarele unui singur front, şi anume al celui psihologic. Rezultatele muncii sale sînt acum pe cale a fi corelate cu rezultatele muncii altor cercetători, privind celelalte sectoare ale aceluiaşi front, precum şi alte fronturi.
34
Teoria ştiinţifică asupra naturii umane care e acum pe cale de a se alcătui, e mai aproape de noţiunea homerică a unei asociaţii, în plină controversă, de factori somato-psihici, decît de ipoteza mai „spirituală" a unui suflet autonom, unitar, detaşabil, întemniţat în trup, sau de iluzoria noţiune carteziană a unui suflet ataşat, într-un fel sau altul, la un automat.
231
j( William Blake, în Căsătoria Cerului şi a Iadului1 ne-a oferit un soi de profetică schemă
a noiir concepţii, non-carteziene şi non-platonice asupra omului : „Toate Bibliile şi codurile sfinte au fost pricinile următoarelor greşeli :
1. Că Omul ar avea două principii reale de existenţă, adică : un Trup şi un Suflet.
2. Că Impulsul, numit Răul, ţine de Trupul omenesc şi că Raţiunea, numită Dumnezeu, ţine de Suflet.'
3. Că Dumnezeu îl va osîndi pe Om la chinuri veşnice pentru că urmează pornirile Impulsului.
Dar următoarele enunţuri, care le contrazic pe cele de mai sus, sînt adevărate : 1. Omul nu are un Trup distinct de Suflet ; pentru că ceea ce numim Trup este o porţiune de Suflet desluşită prin cele cinci simţuri, care în vremea noastră sînt canalele de scurgere ale spiritului.
2. Impulsul este unica sursă de viaţă şi izvorăşte din trupul omenesc, iar Raţiunea este îngrăditura sau circumferinţa exterioară a Impulsului.
3. Impulsul este Bucuria Veşnică."
Cele de mai sus nu constituie numai o prefigurare a descoperirilor ştiinţifice ; ci şi un program pentru o literatură viitoare. Graţie muncii unei armate de cercetători ştiinţifici în numeroase domenii, graţie de asemenea filozofilor care anticipă şi organizează, omul de litere poate să
beneficieze azi de un ase- J menea program.
în vremea lui Blake, convertibilitatea trup-suflet era o ipoteză lipsită de o solidă bază factuală, lipsită
1 Cea mai importantă operă în proză a lui William Blake, apărută în 1790,' în care autorul, adoptînd o poziţie revoluţionară, neagă pedeapsa eternă şi autoritatea bisericească.
de un fundament şi o suprastructură filozofică. In zilele noastre avem la îndemînă informaţia de bază şi coordonarea filozofică, ce aşteaptă doar să fie transfigurate, provocîndu-l pe omul de litere să purifice cuvintele tribului său astfel încît să le facă apte de a sprijini o teorie a naturii umane mai subtilă şi mai cuprinzătoare decît oricare dintre teoriile elaborate de filozofii poeţi şi protosavanţii din secolele anterioare.
35
A gîndi ştiinţific şi în acelaşi timp artistic la problemele amfibianismului multilateral şi ale cauzalităţii multiple este o treabă grea, care cere efort. E mult mai uşor şi mai satisfăcător să
gîndeşti la problemele umane în termenii cauzelor unice şi ai panaceelor magic eficiente. Fără
îndoială, aceasta este pricina pentru care, în trecutul apropiat, oamenii de litere au acordat mult mai multă atenţie psihanalizei decît ipotezelor mai puţin spectaculoase, dar mai lămuritoare, prin care fiziologii, biochimiştii, psihologii experimentali, antropologii şi cei ce se ocupă de ştiinţele sociale au îmbogăţit patrimoniul cunoştinţelor ştiinţifice. Ipoteza freudiană exercita atracţie prin simplul fapt că era unilaterală şi simplistă. O ipoteză autentic ştiinţifică asupra naturii umane nu atrage tocmai pentru că e autentic ştiinţifică — pentru că