O, Stăpîne Preamărite, asta ţi-e puterea,
Faci omul să se pîrjolească în chinuri de Infern
Şi într-o clipă iară spre Rai ţi-l poartă vrerea.
1 Citat din poemul The Temple de George Herbert (1593—1633).
236
237
Sau „O, Doamne, cît de bogate, de proaspete sînt vizitele tale!" Cuvintele sînt luate dintr-b poezie de Henry Vaughan :
Ramurile-mi pustiite se-ncovoiau de durere
Mînjite cu colb şi noroi. .
Dar dintr-o dat' privirea Ta radiind o mîngîiere
A prefăcut pustiul în flori şi muguri noi
Ce răspîndesc miresme şi-arome de plăcere *.
în aceste două foarte frumoase poeme, experienţele personale se armonizează cu concepţia publică despre lume a unei filozofii religioase care încă privea intervenţia supranaturală ca o explicaţie suficientă pentru trăirile psihologice neobişnuite.
Pentru omul de litere al secolului XX, această ispititoare cale a minimei rezistenţe e barată.
Singurele ipoteze, privind versatilitatea stărilor sufleteşti, care pot fi încorporate într-un poem contemporan sînt cele confirmate de ştiinţa contemporană. Şi noi trăim experienţe personale de neîmpărtăşit, în care infernul alternează cu paradisul, iar dimineţile însorite de mai se eclipsează, de la un moment la altul, în miezuri de noapte de decembrie, în forul nostru interior, aceste schimbări ne apar ca înfăptuite de mîna unui Dumnezeu sau a unui diavol ce-ar sălăşlui în noi. Dar la nivelul public al deducţiei raţionale, avem toate motivele să le socotim drept rezultante ale prefacerilor care au loc în organism. Am învăţat că există o endocrinologie a bunei dispoziţii şi a deprimării, o chimie a viziunilor interioare mistice, şi, legată de sistemul nervos autonom, o meteorologie" şi chiar, după profesorul Piccardi 2, o astrofizica a stărilor sufleteşti versatile.
1 Citat din poemul Silex Scintillans de Henry Vaushan (1622—1695).
2 Auguste Piccardi (1884—1962), fizician belgian, colaborator al lui Einstein.
238
Ipotezele ştiinţei moderne se referă la o realitate mult mai subtilă şi mult mai complexă decît acea lume abstractă, verbală, a noţiunilor teologice şi metafizice. Şi, cu toate că este o determinantă a naturii umane şi a comportamentului uman, această realitate e non-umană, esenţialmente nedramatică, lipsită total de atributele evidente ale pitorescului. Din această
cauză va fi dificil să încorporezi ipotezele ştiinţei în opere de artă armonioase, impresionante şi convingătoare — evident, mult mai dificil decît era pentru înaintaşii noştri să încorporeze noţiunile unor obsesii demonice, sau cea a unui Dumnezeu Atotputernic, care se joacă arbitrar cu sufletele creaturilor sale. Dar, pentru un artist dotat, o dificultate nu înseamnă niciodată o pîedică de nebiruit; ci numai o provocare la o luptă intelectuală, un stimulent pentru noi realizări. Armele conceptuale şi lingvistice cu care trebuie purtată a-ceastă luptă specială nu au fost încă inventate. Nu ştim, şi pînă cînd nu se va ivi un artist mare care să ne înveţe ce trebuie să facem, nu vom şti cum pot fi purificate poetic cuvintele încîlcite ale tribului nostru şi cele prea precise ale manualelor, astfel încît să poată armoniza experienţele noastre personale şi de neîmpărtăşit, cu ipotezele ştiinţifice în termenii cărora îşi găsesc explicaţia. Dar mai devreme sau mai tîrziu mijloacele necesare vor fi descoperite, armele potrivite vor fi făurite, mult aşteptatul pionier al geniului se va ivi, şi, absolut întîmplător, ca şi cum ar fi lucrul cel mai firesc din lume, ne va indica şi drumul ce trebuie urmat. Care anume va fi acest drum, nu putem prevedea. Criticul care ar fi putut prevesti ce va face Shakespeare din dramă, ar fi trebuie să fie un alt Shakespeare. In care caz, inutil să mai spunem, nu şi-ar fi pierdut timpul vorbind despre noua literatură, ci ar fi înfăptuit-o.
239
36
Calea cea mai potrivită pentru a studia omenirea este Omul şi, alături de om, studiul cel mai potrivit pentru omenire este Natura — acea Natură din care Omul e o parte proeminentă şi cu care, dacă speră
să se conserve ca specie, dacă aspiră să realizeze ce-i mai bun din potenţialul său individual şi colectiv, trebuie să înveţe să trăiască în armonie.
Ce alte materii prime pentru crearea unor noi opere de artă poate să mai adauge ştiinţa la această uriaşă
temă ?
Să începem cu ecologia şi cu aplicaţiile sale practice în tehnicile conservării, reproducerii resurselor naturale, controlului bolilor, cultivării filoanelor de rezistenţă, hibridizării, şi a tuturor celorlalte mijloace prin care omul încearcă să menţină sau, dacă nu există, să creeze o relaţie satisfăcătoare cu mediul înconjurător. Aceste mijloace, faptele acumulate precum şi teoriile ştiinţifice pe care acestea se bazează prezintă un interes nu numai intrinsec ; ci au o semnificaţie profundă pentru implicaţiile lor etice şi filozofice. In lumina a ceea ce cunoaştem despre raporturile dintre făpturile vii, între ele şi cu mediul înconjurător anorganic — şi a ceea ce cunoaştem, pe pielea noastră, despre problemele suprapopulaţiei, agriculturii dezastruos organizate, despăduritului fără rost, păşunatului destructiv, precum şi a poluării apelor, poluării aerului, sterilizării sau ruinării solului productiv — a devenit limpede ca lumina zilei că Legea de Aur a ecologiei se aplică nu numai la relaţiile dintre indivizi sau colectivităţi umane, ci şi la relaţiile acestora cu alte fiinţe vii şi cu planeta pe care călătorim în spaţiu şi în timp.
„Ce ţie nu-ţi place altuia nu face." Vrem să fim bine trataţi de Natură ? Atunci trebuie ca şi noi să
tratăm bine Natura. Inumanitatea omului faţă de
240
om a fost întotdeauna condamnată ; şi, unele religii condamnă şi inumanitatea omului faţă de natură.
Nu religiile care-l consideră pe Dumnezeu o entitate total distinctă, o Făptură aparte de lumea creată.
Acestea iartă implicit inumanitatea omului faţă de natură. Animalele, spune cucernicul teolog catolic, sînt lipsite de suflet, aşadar te poţi folosi de ele ca de nişte obiecte neînsufleţite.
Implicaţiile etice şi filozofice ale ştiinţei moderne sînt mai curînd budiste decît creştine, mai curînd totemice decît pitagoreice sau platonice. Pentru un ecolog, inumanitatea omului faţă de natură merită o condamnare tot atît de severă ca şi inumanitatea omului faţă de om. E ticălos şi profund stupid nu numai să tratezi animalele de parc-ar fi obiecte, dar e ticălos şi stupid să tratezi şi obiectele de parc-ar fi simple obiecte. Ele trebuie considerate ca părţi componente ale unui întreg planetar viu, în mijlocul căruia indivizii umani şi colectivităţile umane sînt nişte ţesuturi şi organisme de un fel special — uneori, vai, oribil contaminate, ciuruite de o malignitate în floare.
Pentru vechii greci, hubris, acea violentă şi infatuată aroganţă ce caracterizează atît de odios omenirea civilizată, era considerată ca un păcat tot atît de mare cînd era îndreptată împotriva naturii, ca şi atunci cînd era îndreptată împotriva semenilor oameni. Justeţea esenţială a intuiţiilor lor etice, în această
privinţă, e confirmată de descoperirile ştiinţei contemporane. Ca şi simţul lor pentru cumpătare în toate domeniile, repulsia lor faţă de extreme şi de unilateralitate.
Astăzi ştim că natura e un sistem de balanţe dinamice, şi cînd o stare de echilibru a fost răsturnată, se iveşte întotdeauna tendinţa de a se stabili un nou echilibru între forţele angrenate. Idealul legii de 241
aur a ecologiei îşi are rădăcinile în ordinea naturii, între unele categorii de fapte observate şi unele categorii de valori afective pot fi detectate anumite punţi. Existenţa unor asemenea punţi e de extremă importanţă pentru omul de litere al cărui cel mai potrivit studiu este Omul, şi, alături de Om, Natura. Pe acest teren de legătură între două universuri, socotite prin tradiţie ca absolut disparate, artistul va putea să descopere materia primă pentru un nou gen de literatură a Naturii.