37
Ştiinţa construieşte uneori noi punţi de legătură între universuri de discuţie şi experienţă
considerate pînă atunci ca separate şi eterogene. Dar tot ştiinţa dărîmă punţi vechi şi deschide prăpăstii între universuri care, prin tradiţie, fuseseră considerate legate.
După cum am văzut, Blake şi Keats îl detestau pe Isaac Newton pentru că tăiase vechile legături dintre stele şi ostile cereşti, dintre curcubeu şi Iris, şi chiar dintre curcubeu şi Arca lui Noe, dintre curcubeu şi Iehova — a tăiat legăturile şi, în felul acesta, a depoetizat lumea omului, şi i-a răpit semnificaţia. Dar în secolul ştiinţei lumea nu mai poate fi privită ca un mănunchi de simboluri ce reprezintă noţiuni „de dincolo". Alles Vergaengliche ist NICHT ein Gleichnis. i
Lumea este intrinsec poetică, şi semnificaţia ei constă în ea însăşi. Sensul ei este uriaşul mister al propriei sale existenţe, şi al faptului că sîntem con--'.! ştienţi de această existenţă.
Versurile lui Words-J] .___________________
Î|
1 Tot ce-i vremelnic NU e alegorie (germ.). Parafrazat după Goethe : Tot ce-i vremelnic e numai alegorie (Faust) ]§
242
worth "... ceva infiltrat mult mai adînc / Care sălăşluieşte în lumina asfinţitului... şi în cugetul omului" 1 alcătuiesc o temelie mai adînc împlîntată şi mai trainică pentru zidirea unei vieţi şi a unei arte susţinătoare de viaţă, decît poate oferi orice mitologie tradiţională.
Dar miturile există încă, şi încă-şi mai exercită atracţia asupra unei părţi din spiritul uman —
o parte, ce-i drept, mai nestatornică, mult mai puţin „adînc infiltrată" decît acel mare Ceva fără de nume din poemul lui Wordsworth, totuşi importantă din punct de vedere psihologic.
Scriitorul contemporan, atunci cînd se pregăteşte să scrie despre Natură, se găseşte faţă-n faţă
cu o problemă fascinantă — problema armonizării, în contextul unei singure opere de artă, a vechilor, îndrăgitelor materii prime înmînate lui de făuritorii de mituri de altădată, cu noile descoperiri şi ipoteze cu care-l asaltează ştiinţa zilelor sale.
Să analizăm această problemă în termenii unui caz particular. In această a doua jumătate a secolului XX în ce fel trebuie să trateze, un scriitor de limbă engleză, privighetorile ? Primul lucru care trebuie remarcat este că, în Anglia, stropirea gardurilor vii cu substanţe chimice menite să distrugă buruienile a stîrpit cea mai mare parte din populaţia de felurite omizi, ceea ce are drept rezultate faptul că privighetorile mîncătoare de omizi (ca şi cucul mîncă-tor de omizi, precum şi acele ex-omizi, care-s fluturii) au devenit rarităţi într-o ţară în care odinioară
constituiau una dintre materiile prime poetice cel mai larg răspîndite.
1 Citat din poemul Lines Composed a Few Miles Above Tintern Abbey (Versuri compuse la cîteva mile deasupra Abaţiei Tintern).
243
Iată un subiect pentru un eseu amplu ramificat, pentru un poem, liric şi reflexiv în acelaşi timp, pentru un lung capitol într-un roman proustian.
Mulţumită ştiinţei, avem azi substanţe chimice care stîrpesc buruienile din gardurile vii.
Substanţele sînt folosite, buruienile conştiincios stîrpite — şi, odată cu ele, baza biologică a unei îndelungi tradiţii de simţăminte şi expresii poetice.
Oamenii trebuie să acţioneze, dar nu trebuie să uite niciodată că sînt incapabili să prevadă
consecinţele mai îndepărtate ale acţiunilor lor. Fără buru- j ieni, nu-s omizi. Fără omizi, nici Filomela cu dul- : cele-i viers, nici lamentaţii sau farmecul ferestrelor } vrăjite.
In lumea noastră totul are un preţ, nimeni nu capătă nimic fără să dea ceva în schimb ; plăteşti pentru fiecare grăunte de pe orice fel de ogor, fie plată pe loc, fie într-o serie de rate fără de sfîrşit.
Substanţele chimice nu sînt singura contribuţie a ştiinţei la problema literară a privighetorii.
Datorită celor ce studiază păsările şi comportamentul animalelor, cunoaştem astăzi mult mai multe despre cîntecul privighetorii decît ştiau cei din trecut. Nemuritoarea pasăre (precară
nemurire, după cum ne-au demonstrat recentele experienţe cu substanţele distrugătoare de buruieni) continuă să-şi cînte — acolo unde se găsesc încă omizi din belşug — vechiul, imemorialul cîntec dureros :
Ascult în întuneric
Cînd al tău suflet preschimbat e-n harpă
Cu negrăit extaz ! 1
1 Citat din „Odă la o privighetoare" de J. Keats. (trad. J de Aurel Covaci).
244
sub clar de lună ascult în timp ce :
Talazuri de cînt inundă frunzişul Iarăşi — auzi | Eterna pasiune Eterna suferinţă !*
Şi, în timp ce ascultăm, mituri străvechi se perindă prin faţa ochilor minţii : Şi nu desluşeşti tu oare,
Aici, în iarba englezească scăldată-n clar de lună,
Palatul cel crunt din pustiul trac ?
Şi nu descifrezi
Cu-obrajii în flăcări şi ochii secaţi
Vălul cel străveziu, şi Sora ta mută
înlănţuitâ-n păcat ?
Sau, de la poveştile de groază, crimă, scandal sexual şi miraculoase intervenţii extra-terestre ale vechilor greci, atenţia poetului care ascultă lunecă spre altă tradiţie îndrăgită. Şi iată ce aude acum : O cale şi-a tăiat acelaşi viers
în sufletul lui Ruth, rîvnindu-şi casa
Plîngînd printre străinele bucate2
Un veac după Keats, şi o jumătate de veac după Matthew Arnold, domnul T. S. Eliot a folosit aceeaşi tradiţională materie primă a simţirii poetice englezeşti şi a expresiei poetice. Şi el a scris despre Philomela de lîngă barbarul rege :
1 Citat din „Philomela" de Matthew Arnold. 2 Citat din „Odă la o privighetoare" de J. Keats. (trad. de Aurel Covaci).
245
Privighetoarea mai umplea acolo
Cu glasul ei neprihănit pustiul
Şi mai jelea — de lume urmărită —
„Tri, tri" — cîntînd urechilor murdare.1
Şi cît de înrădăcinat, de înnăscut murdare sînt aceste urechi ! Urechile lui Sweeney, urechile doamnei Porter, urechile lui Rachel nee Rabinovici. Dar, în acest timp, privighetorile, Privighetorile îşi deapănă cîntul
Pe lingă mînăstirea Sacre Coeur,
Şi au cîntat şi în pădurea sîngeroasă
Cînd Agamemnon răcnea în suferinţă,
Şi au cernut triluri lichide
Ce-au maculat linţoliul ţeapăn de umilinţă.2
Iată-ne îndărăt printre străvechile poveşti de crimă, scandal sexual şi intervenţii supranaturale.
în literatura legată de privighetori a domnului Eliot, singurele noutăţi sînt murdăria urechilor care ascultă şi vecinătatea mînăstirii Sacre Coeur. In rest, Agamemnon şi regele din Daulis ; Sweeney şi Preafericita Marguerite-Marie Alacoque, sordidul modern, barbaria antică şi religiozitatea barocă — iată suprastructura mitologică, consonantele culturale şi subtonurile satirice cu care cîntecul păsării nemuritoare pătrunde pînă la un mare poet contemporan. Cînd citeşti „Ţara pustie" şi „Sweeney printre privighetori", n-ai bănui pentru nimic în lume că
domnul Eliot e contemporan cu Eliot Howard şi Konrad Lorenz. Cînd vorbeşte despre Filomelă, o face la fel ca Arnold şi Keats — considerînd-o o creatură cu 1 Citat din poemul „Ţara pustie" de T. S. Eliot (trad. de Aurel Covaci).