2 Pyrrhon (365—270 î.e.n.) filozof antic grec, întemeietorul scepticismului. Considera că nici o afirmaţie nu poate fi mai îndreptăţită decît alta, întrucît lucrurile sînt total incognoscibile.
255
intensă e vicioasa lui dragoste intelectuală pentru sistem şi fixitate, atît de profunde sînt spaima şi ura lui de viaţă, încît majoritatea fiinţelor umane (£) refuză să acepte faptele de mai sus. Oamenii nu vor 1
să admită că sînt ceea ce de fapt sînt — fiecare j dintre ei o colonie de indivizi separaţi, dintre care I cînd unul cînd altul iese la suprafaţa conştiinţei, trăind viaţa care însufleţeşte respectivul organism, Vj-u îndrumîndu-i destinele. In orgoliul şi spaima lor, oamenii doresc să fie monştri de consecvenţă
rigidă ; pretind, sfidînd realitatea, că sînt tot timpul una şi aceeaşi persoană, gîndind mereu aceleaşi gînduri, urmărind întreaga viaţă una şi aceeaşi cale de acţiune. Ei stăruie să fie sau Pascal, sau Voltaire, sau Podsnap, sau Keats, cînd, de fapt, ei sînt întotdeauna şi în momente diferite, cîte puţin din ce reprezintă simbolic fiecare dintre aceste personalităţi, şi chiar cîte ceva în plus. Muzica mea, ca şi aceea a oricărei alte făpturi vii şi conştiente, este un contrapunct; nu o melodie unitară, ci o succesiune de armonii şi discordanţe. Eu sînt cînd o persoană cînd alta, „aussi different de moi merne, que des autres" x după cum spune La Rochefoucauld. Şi, întotdeauna potenţial, iar uneori chiar în realitate şi conştient, sînt doi oameni în acelaşi timp.
In ciuda acestui fapt sau poate că tocmai din pricina lui (pentru că fiecare „în ciuda" este de fapt un
„din pricina"), am încercat să pretind că aş fi suprauman de consecvent, m-am străduit să apar ca o întruchipare a unui principiu, un sistem ambulant. Dar nu poţi deveni absolut consecvent decît dacă te pietrifici ; şi un sistem filozofic rigid nu este posibil decît cu condiţia de a refuza să iei în consideraţie toate acele numeroase şi necesare aspecte ale realităţii care nu-şi permit să fie explicate în La fel de deosebit de mine însumi ca şi de ceilalţi (fr.).
256
termenii sistemului respectiv. Pentru mine, bucuria de a trăi şi de a înţelege a ajuns să depăşească plă-
cerea, reala plăcere (întrucît conştiinţa că eşti un om de principii şi cu sistem este foarte măgulitoare pentru propria-ţi vanitate) de a pretinde că sînt consecvent. Prefer să fiu periculos de liber şi de viu, decît să mă ştiu mumifiat în siguranţă. De aceea dau frîu liber inconsecvenţelor mele. încerc cu toată sinceritatea să fiu eu însumi — adică, încerc cu toată sinceritatea să fiu toate acele numeroase s
persoane , care trăiesc în pielea mea şi care, pe rînd, sînt stă-' pînii destinului meu.
Aşadar, este vorba de o făptură amalgamată, o -colonie de spirite libere şi vii, şi nu de un spirit unitar şi irevocabil fix, ca o muscă fosilizată în chihlimbar, un spirit angajat într-un sistem unic de idei ; aşa îmi propun să scriu despre Pascal. îl voi înfă- ! ţişa în primul rînd ca pe un pozitivist, pentru că partea raţionalistă este cea care îmi vine cel mai uşor s-o interpretez. în al doilea rînd, îl voi înfăţişa sub deghizarea unui pascalian, parte care iarăşi îmi este apropiată, pentru că şi eu m-am aflat uneori în alte lumi decît cele familiare pozitivistului, şi eu am căutat absolutul pe acele tărîmuri ciudate şi îndepărtate, dincolo de hotarele conştiinţei cotidianului. Şi, în cele din urmă, îl voi înfăţişa ca pe un adorator al vieţii, care acceptă toate faptele contradictorii ale existenţei umane, şi încearcă să contureze un mod de viaţă şi o filozofie (un mod de viaţă necesar inconsecvent şi o filozofie care se contrazice, realist, pe sine însăşi), în concordanţă cu aceste fapte. /
Dacă dorim să schiţăm harta unui munte şi să-i fixăm poziţia în spaţiu, trebuie să-l privim mai întîi din toate unghiurile, să-i dăm ocol de jur împrejur, apoi să ne căţărăm pînă în creştetul lui. Cu un om, lucrurile stau la fel. O cercetare unilaterală nu este suficientă pentru a-i fixa forma şi a defini poziţia sa în raport cu restul omenirii ; omul
257
trebuie privit din toate unghiurile. Şi asta am încercat eu să fac cu Pascal. In acest eseu veţi găsi prea puţină biografie şi nici un fel de istoric al ambianţei. (Celor ce doresc să-l vadă pe Pascal în contextul secolului său le recomand să citească opere ca Pascal et son temps de Strowski şi Pascal de Chevalier). Eu unul am încercat să-l situez în peisajul etern al psihologiei umane, să-i fixez poziţia în raport cu factorii neschimbători : trupul, instinctele, pasiunile şi sentimentele, spiritul speculativ. într-adevăr, pentru toţi acei care-şi vor da osteneala să citească acest studiu, va fi destul de evident că subiectul său nu este Pascal, ci acest peisaj psihologic. Pascal nu e decît un pretext şi o convenţie. Dacă l-am ales pe el, am făcut-o pentru că Pascal, fie prin implicaţiile vieţii sale, fie explicit, prin scrierile sale, ridică
practic toate problemele majore ale filozofiei şi conduitei. Şi cît de minunat le ridică !'
Niciodată procesul împotriva vieţii n-a fost purtat cu mai multă subtilitate, eleganţă, cu mai multă putere de convingere şi cu o mai admirabilă conciziune. El a explorat aceeaşi zonă pe care o explorez eu acum ; s-a dus, a văzut, şi a găsit-o detestabilă. Şi a spus acest lucru pînă la epuizare — căci ochii săi ageri au văzut totul. Tot ce putea fi spus din punctul său de observaţie, a spus. Rapoartele sale m-au însoţit în tot lungul călătoriilor mele psihologice ; au fost Baede-kerul meu. Am comparat descrierile sale cu originalele, comentariile sale cu propriile mele reacţii. Şi pe marginea filelor acestui ghid am notat cîteya observaţii. Din acestea s-a închegat eseul de faţă. Pascal este doar din întîmplare subiectul său.
3. ENIGMA
în forma în care au înfăţişat-o oamenii, Enigma Universului cerea un răspuns teologic.
Oamenii,
258
suferind şi bucurîndu-se, doreau să ştie de ce se bucură şi în ce scop suferă. Ei văd lucruri bune şi lucruri rele, lucruri frumoase şi lucruri urîte şi doresc să găsească o raţiune — o raţiune definitivă şi absolută — care să-i lămurească de ce lucrurile sînt aşa cum sînt.
Este totuşi foarte semnificativ faptul că oamenii caută raţiuni teologice numai în legătură cu fenomenele care îi afectează foarte îndeaproape — şi nu se mulţumesc numai să caute raţiuni, ci le şi găsesc, şi încă în ce cantităţi ! In ce priveşte fenomenele care nu-i afectează imediat, fenomenele aflate, ca să spunem aşa, la o oarecare distanţă psihologică de ei, oamenii nu manifestă prea multă curiozitate. In legătură cu acestea, nu fac eforturi să găsească ex- /
plicaţii teologice ; îşi dau seama de absurditatea,/ inutilitatea de a căuta măcar asemenea explicaţii. Care, de pildă, ar putea să fie finalitatea, raţiunea teologică a faptului că iarba este verde şi floarea soarelui galbenă ? Numai cît ridici asemenea întrebare şi îţi dai seama că nu are răspuns. Putem discuta despre unde-lumină, electroni vibranţi, molecule de clorofilă şi altele asemenea ; dar orice explicaţie am oferi în termenii acestor entităţi ne-ar lămuri doar în ce fel este iarba verde, dar nu şi de ce, Nu există nici un '„de ce" — în orice caz nici unul pe care să-l putem noi descoperi şi concepe. Iarba este verde pentru că aşa o vedem noi, cu al Le cuvinte, e verde pentru că e verde. Pe de altă parte, nu există nici o deosebire structurală între un fapt verde şi un fapt dureros sau frumos, între un fapt care e culoarea floarei-soarelui şi fapte care sînt bune sau infernale : unele dintre fapte sînt doar mai "\ (Q îndepărtate de noi din punct de vedere psihologic \ decît altele ; asta e tot. Lucrurile sînt generoase sau chinuitoare pentru că aşa sînt. Orice încercare de a explica de ce trebuie să fie aşa este la fel de sortită