Totuşi, faptul că încă ne lăsăm profund mişcaţi de
27
capodoperele tragice din trecut — că ne lăsăm mişcaţi, fără voia noastră, chiar de tragediile proaste din teatrul şi filmul zilelor noastre — mă face să-mi spun că artei pure din punct de vedere chimic încă nu i-a sunat ceasul.
Intîmplător, tragedia trece actualmente printr-o eclipsă, pentru că toţi scriitorii de seamă ai secolului nostru sînt prea ocupaţi să exploreze nou-des-coperita, redescoperita lume a Adevărului Total, pentru a-i mai putea acorda multă atenţie. Dar nu avem motive să credem că această stare de lucruri va dăinui permanent. Tragedia e prea valoroasă pentru a fi lăsată să moară.
La urma urmei, de ce nu s-ar putea ca cele două forme de artă — cea impură din punct de vedere chimic şi cea pură, adică literatura Adevărului Total şi cea a Adevărului Parţial — să coexiste, fiecare în sfera sa. Spiritul uman are nevoie de amîndouă.
(Din volumul Muzică în noapte)
ARTA ŞI ADEVĂRUL EVIDENT
TOATE MARILE ADEVĂRURI SÎNT ADEVĂRURI evidente. Dar nu şi toate adevărurile evidente sînt mari adevăruri. De pildă, e mai mult decît evident că viaţa e scurtă şi destinul capricios. E evident că, în foarte mare măsură, fericirea depinde de noi înşine şi nu de circumstanţe exterioare. E evident că, în general, părinţii îşi iubesc copiii şi bărbaţii şi femeile sînt atraşi în felurite chipuri unii de ceilalţi.
E evident că multora le place viaţa la ţară şi că în faţa priveliştilor naturii încearcă senzaţii de exaltare, de veneraţie, duioşie, veselie, melancolie. E evident că majoritatea bărbaţilor şi femeilor sînt atraşi de căminele, de patria lor, de crezurile în care au fost crescuţi din copilărie, de codul moral al tribului din care fac parte.
Toate acestea, repet, sînt adevăruri evidente şi în acelaşi timp mari, pentru că au o semnificaţie universală, pentru că se referă la caracteristici fundamentale ale naturii umane.
Dar există şi o altă categorie de adevăruri evidente — şi anume acelea care, fiind lipsite de o semnificaţie etern valabilă şi nereferindu-se la trăsăturile fundamentale ale naturii umane, nu pot fi numite adevăruri mari.
De pildă, e evident pentru oricine a fost la New York, sau a auzit de acest oraş, că acolo există un foarte mare număr de automobile şi de zgîrie-nori. E evident că anul ăsta se poartă rochii de seară
lungi şi că aproape nimeni nu mai poartă cilindre Şi gulere tari. E evident că poţi zbura de la Londra la Paris în două ore şi jumătate, că există un perio-29
L
dic denumit Saturday Evening Post, că pămîntul e rotund şi că domnul Wrigley fabrică gumă
de mestecat.
In ciuda evidenţei lor, oricum valabilă pentru un moment dat — căci s-ar putea să vină un timp cînd rochiile de seară, lungi sau scurte, nu se vor mai purta deloc şi cînd automobilele vor ajunge o curiozitate de muzeu, ca maşinile din Erewhon — aceste adevăruri nu sînt mari.
Ele ar putea înceta să mai fie adevăruri, fără ca natura omenească să fie cîtuşi de puţin afectată
în trăsăturile sale fundamentale.
în zilele noastre, arta populară face uz de ambele categorii de adevăruri evidente — de cele mici ca şi de cele mari. Micile adevăruri populează (calculând cu moderaţie) jumătate din romanele, povestirile şi filmele contemporane. Marele public extrage o extraordinară
satisfacţie din simpla recunoaştere a obiectelor şi a circumstanţelor familiare. în timp ce operele de pură fantezie, al căror isubiect e plasat în alte lumi decît cea în care marele public trăieşte, se mişcă şi îşi duce existenţa cotidiană, îl neliniştesc.
Filmele trebuie să-i prezinte maşini Ford autentice, poliţişti autentici, trenuri reale. Romanele trebuie să conţină minuţioase descrieri ale acelor încăperi, acelor străzi, acelor restaurante şi magazine şi birouri cu care-i familiarizat bărbatul sau femeia de mijloc.
Fiecare cititor, fiecare membru component al unui public, trebuie să fie în stare să spună — şi cu ce substanţială satisfacţie ! : „Ah, ăsta-i un Ford adevărat, ăsta-i un poliţist, ăsta-i un salon exact ca al familiei Brown !"
Capacitatea de a înfăţişa obiecte recognoscibile este o calitate artistică pe care cei mai mulţi oameni o găsesc senzaţională.
Dar micile adevăruri evidente nu sînt singurele apreciate de marele public. Acesta cere şi mari adevăruri. Cere furnizorilor de artă să-i producă măr-30
turii categorice cu privire la iubirea mamelor pentru copii, la superioritatea unei comportări morale, la efectele înălţătoare ale priveliştilor pitoreşti asupra turistului citadin, la superioritatea căsătoriilor din dragoste asupra celor din interes, la vremelnicia existenţei umane, la duioşia primei iubiri şi aşa mai departe. Publicul cere să fie încredinţat, printr-o constantă repetare, de validitatea acestor mari adevăruri. Iar furnizorii de artă comercială fac ceea ce li se solicită. Proclamă marile, evidentele, imuabilele adevăruri ale naturii umane ■—
■ dar, vai, în cele mai multe cazuri le proclamă cu o emfatică incompetenţă, care face ca afirmaţiile lor să sune dezgustător şi chiar penibil pentru cititorul înzestrat cu sensibilitate.
De pildă, aşa cum am arătat, faptul că mamele îşi iubesc copiii este unul dintre marile adevăruri evidente. Dar cînd acest mare adevăr evident este enunţat într-un cîntec siropos şi greţos sentimental, într-o serie de prim planuri dulcege, într-o poezie post-wilcoxiană1 sau într-o istorioară de magazin ilustrat, oamenii sensibili nu pot decît să dea înapoi şi să-şi întoarcă faţa, roşind ruşinaţi în numele întregii umanităţi.
Adeseori, în trecut, marile adevăruri evidente au fost afirmate cu o emfază respingătoare, în tonuri care le făceau să apară — căci aceasta este puterea cvasi-magică a incompetenţei artistice — nu mari adevăruri ci mari minciuni înfricoşătoare. Dar niciodată în trecut ultragiile artistice n-au fost atît de numeroase că în prezent. Aceasta se datorează mai multor cauze. în primul rînd, răspîndirea culturii în cercuri largi, creşterea bunei stări şi a răgazurilor de odihnă
au creat o cerere fără precedent de artă comercială. Şi cum numărul artiştilor buni este 1 Ella Wheeler Wilcox (1850^1919), poetă americană, autoare de versuri ieftine şi sentimentale.
31
întotdeauna strict limitat, rezultă că această nemai-întîlnită cerere a trebuit să fie satisfăcută în mare parte de artişti slabi. De aci consecinţa că marile adevăruri evidente au fost reprezentate în mod incompetent şi deci odios.
Pe de altă parte, mai este posibil ca ruperea cu toate vechile tradiţii, mecanizarea proceselor de muncă şi de repaos (care, pentru majoritatea oamenilor civilizaţi, au fost golite de orice efort creator) să fi avut un efect negativ asupra gustului şi sensibilităţii emoţionale a maselor.
în orice caz, oricare ar fi cauzele, rămîne ca fapt cert că în zilele noastre se produce o cantitate fără precedent de artă comercială şi că această artă comercială e alcătuită pe jumătate din micile adevăruri evidente, afirmate în general cu un realism plin de zel şi de caznă, şi pe jumătate din marile adevăruri evidente, statuate în majoritate (întrucît e foarte dificil să le găseşti mijloace satisfăcătoare de expresie) cu o incompetenţă care le face să pară false şi respingătoare.
Această stare de lucruri a avut un efect curios şi, cred, iarăşi lipsit de precedent asupra unora dintre artiştii contemporani sensibili şi conştienţi de sine. Şi anume, s-au înfricoşat de orice adevăr evident, fie el mare sau mic. E adevărat că, în orice epocă, mulţi artişti s-au temut —