— N-are rost să umblăm cu ghicitul. Nu putea fi nimeni.
— Dar trebuie să fi fost cineva. Agentul Gruer spune că există motive de a bănui pe cineva. Aşa că vezi, trebuie să fi fost cineva.
Pe faţa femeii flutură un zâmbet slab, lipsit de bucurie:
— Ştiu la cine se gândeşte.
— Perfect. La cine?
Gladia îşi puse mâna ei mică pe piept:
— La mine.
5. SE RESPINGE O TEORIE
— Aş spune, colege Elijah, interveni Daneel în discuţie, că aceasta este o concluzie evidentă.
Baley se uită surprins la colegul său, robotul.
— De ce evidentă?
— Însăşi doamna Delmarre, explică Daneel, afirmă că este singura persoană care îl putea vedea pe soţul ei. Condiţiile sociale de pe Solaria nici nu i-ar permite să prezinte altceva ca fiind adevărul. Desigur că agentul Gruer găseşte firesc, ba chiar obligatoriu, să creadă că un soţ solarian nu poale fi văzut decât de soţia sa. Cum numai o singură persoană putea deci să-l vadă, o singură persoană putea să-l lovească şi o singură persoană putea fi ucigaşul. Sau, mai degrabă, ucigaşa. Dacă îţi aminteşti, agentul Gruer a spus că o singură persoană putea face asta. N-a admis posibilitatea existenţei altcuiva. Aşa e?
— Dar a mai spus, replică Baley, că nici acea persoană n-ar fi putut săvârşi crima.
— Vrând să spună, probabil, că la locul faptei nu s-a găsit nici o armă. Presupun că doamna Delmarre ne-ar putea explica această anomalie.
Şi Daneel arătă cu o politeţe rece, de robot, spre locul unde Gladia continua să fie vizibilă pe ecran, cu privirile lăsate în jos şi strângând din buzele ei mici.
Dumnezeule, se gândi Baley, uitam de doamna.
Poate că aceasta se întâmpla din cauza iritării. Îl irita Daneel, cu modul lui de abordare rece, neemotiv. Sau poate îl irita propriul său comportament, abordarea sa emotivă. Dar nu stătu să analizeze problema.
— Cam atât deocamdată. Gladia. Nu ştiu ce se spune în asemenea situaţii, dar să întrerupem contactul. La revedere.
— Uneori se spune „încheiat vizionarea”, dar îmi place mai mult „La revedere”. Pari tulburat, Elijah. Îmi pare rău, căci m-am obişnuit să se creadă că am făcut-o eu, aşa că n-ai de ce să fii stânjenit.
— Dar ai făcut-o într-adevăr, Gladia? întrebă Baley.
— Nu! răspunse ea, mânioasă.
— Atunci, la revedere.
Şi imaginea Gladiei se şterse, purtând încă o expresie de mânie. O clipă Baley continuă să simtă înrâurirea acelor cu totul extraordinari ochi cenuşii.
Chiar dacă afirmase că s-a obişnuit să fie considerată drept ucigaşă, acest lucru era fără îndoială o minciună. Mânia ei vorbea mai clar decât cuvintele. Şi detectivul se întrebă de câte alte minciuni ar fi oare capabilă.
Iar acum Baley se găsea singur cu Daneel.
— Ei bine, Daneel, spuse el, nu sunt chiar un nătărău.
— Nici n-am crezut asta vreodată, colege Elijah.
— Atunci, spune-mi, ce te-a făcut să afirmi că la locul crimei nu s-a găsit nici o armă? Asta nu rezultă din probele existente şi nici din ceea ce mi s-a comunicat.
— Aşa este. Am însă informaţii suplimentare pe care tu încă nu le-ai aflat.
— Eram sigur. Ce informaţii?
— Agentul Gruer a spus că va trimite o copie a raportului privind cercetările întreprinse de ci. Am această copie. A sosit azi-dimineaţă.
— De ce nu mi-ai arătat-o?
— Am considerat că poate ar fi mai avantajos pentru tine să-ţi faci cercetările, cel puţin în faza iniţială, condus de propriile talc idei, fără a fi influenţat de concluziile altora care, aşa cum recunosc ei înşişi, n-au ajuns la nici o concluzie satisfăcătoare. Şi tocmai pentru că şi eu însumi mă temeam că procesele mele logice ar putea fi influenţate de aceste concluzii, n-am participat deloc la conversaţie.
Procese logice! Brusc, Baley îşi aminti o fărâmă dintr-o discuţie purtată pe vremuri cu un robotician. Roboţii, îi spunea acesta, sunt logici, dar nu raţionali.
— Ai intervenit, însă, la sfârşitul discuţiei.
— Într-adevăr, colege Elijah, dar numai pentru că obţinusem dovezi evidente care confirmau bănuielile agentului Gruer.
— Ce fel de dovezi?
— Cele ce puteau fi deduse din comportarea doamnei Delmarre.
— Să precizăm, Daneel.
— Gândeşte-te că dacă doamna ar fi vinovată şi ar încerca să-şi dovedească nevinovăţia, i-ar fi util să-l convingă de acest lucru pe detectivul care anchetează crimă.
— Ei şi?
— Dacă i-ar putea deforma raţionamentul exploatându-i o anumită slăbiciune, ar face aceasta, nu-i aşa?
— E numai o ipoteză.
— Nicidecum, veni răspunsul calm al robotului. Ai observat, cred, că şi-a concentrat toată atenţia asupra ta.
— Pentru că eu îi vorbeam, spuse Baley.
— Se concentrase asupra ta de la bun început, chiar înainte de a-şi da seama că tu vei vorbi cu ea. De fapt, este de presupus, în mod logic, să se fi aşteptat ca cu, în calitatea mea de auroran, să conduc cercetările. Şi totuşi s-a concentrat asupra la.
— Şi ce deduci din asta?
— Că îşi bazează speranţele pe tine, colege Elijah. Tu eşti pământean.
— Şi ce e cu asta?
— A studiat situaţia de pe Pământ. Acest lucru l-a lăsat să se înţeleagă de câteva ori. Ştia ce vreau să spun atunci când la începutul discuţiei am rugat-o să acopere sursele de lumină naturală. N-a părut surprinsă sau nedumerită, aşa cum ar fi fost desigur cazul dacă n-ar fi cunoscut condiţiile de pe Pământ.
— Ei şi?
— Întrucât s-a informat despre Pământ, este normal să presupunem că a descoperit una din slăbiciunile pământenilor. Trebuie să fi aflat de complexul nudităţii, ca şi de felul cum reacţionează un pământean la asemenea spectacole.
— Dar a… a explicat cum stau lucrurile cu vizionarea…
— Da, a explicat. Dar ţi-a părut perfect convingătoare? De două ori s-a lăsat văzută în ceea ce tu consideri a fi ţinută indecentă…
— Concluzia ta este deci că încearcă să mă seducă. Aşa e?
— Să te abată de la obiectivitatea ta profesională. Aşa mi s-a părut mie. Şi cu toate că nu pot împărtăşi reacţiile umane la o asemenea ţinută, aş considera, pe baza datelor imprimate în circuitele memoriei mele, că această doamnă prezintă o anumită atractivitate fizică. Mai mult, din comportarea ta am dedus că-ţi dădeai seama de asta şi că apreciai înfăţişarea ei. Aş spune chiar că doamna Delmarre a procedat corect, gândindu-se că modul ei de acţiune te va face să fii de partea ei.
— Uite ce e, spuse Baley stânjenit, indiferent de impresia pe care mi-ar fi făcut-o, sunt încă un agent de poliţie în deplină posesie a eticii mele profesionale. Şi acum, să vedem raportul, nu uita asta.
Baley citi documentul în tăcere. Îl termină, după care se întoarse la început şi îl mai citi o dată.
— Aici apare un element nou, observă el. Robotul.
Daneel Olivaw confirmă dând din cap.
— Ea n-a pomenit nimic despre asta, spuse Baley gânditor.
— Ai pus greşit întrebarea. Ai întrebat-o dacă era singură când a descoperii cadavrul. Ai întrebat dacă mai era altcineva prezent la locul crimei. Un robot nu poale fi „altcineva”.
Baley dădu din cap a înţelegere. Dacă el însuşi, ca suspect, ar fi fost întrebai cine se mai găsea la locul unei crime, desigur că n-ar fi răspuns: Nimeni, afară de această masă.