— Cred că ar fi trebuit să întreb dacă erau de faţă şi roboţi. (La naiba, ce întrebări trebuie oare să pui într-o lume necunoscută?) Daneel, ce valoare legală are mărturia unui robot?
— La ce le referi?
— Un robot poate fi martor pe Solaria? Poate depune mărturie?
— De ce te îndoieşti de aceasta?
— Un roboi nu c un om, Daneel. Pe Pământ nu poate fi acceptat ca martor.
— Şi totuşi urma unui picior c acceptată, colege Elijah, deşi este mult mai puţin umană, prin natura ei, decât un robot. În această privinţă poziţia pământenilor este lipsită de logică. Pe Solaria mărturia roboţilor e acceptată, atunci când c competentă.
Baley nu contestă afirmaţia. Îşi sprijini bărbia în pumn şi începu să examineze mintal acest nou aspect.
Îngrozită la culme, Gladia Delmarre, aplecată peste corpul soţului său, chemase roboţii. Dar, până la venirea lor, leşinase.
Roboţii au raportat că o găsiseră acolo, lângă cadavru. Şi mai găsiseră ceva: un robot. Acel robot nu fusese chemat; era deja acolo. Nu făcea parte din personal. Nici un alt robot nu-l mai văzuse vreodată şi nu i se cunoşteau funcţiile şi îndatoririle.
Nici de la robotul cu pricina nu se putuse afla nimic. Era defect. Când a fost găsit, mişcările lui ca şi, probabil, creierul pozitronic, erau dezorganizate. Nu putea da nici un răspuns coerent, prin vorbe sau prin gesturi, şi după cercetări amănunţite un expert robotician îl declarase nerecuperabil.
Singura lui activitate ce mai vădea urme de organizare era continua repetare a cuvintelor „Ai să mă omori… Ai să mă omori… Ai să mă omori…”
Nu s-a găsit nici o armă care ar fi putut fi întrebuinţată pentru a zdrobi ţeasta lui Rikaine Delmarre.
Baley spuse brusc:
— Mă duc să mănânc, Daneel, şi apoi o să-l vedem din nou pe agentul Gruer… sau o să-l vizionăm, mai degrabă.
Hannis Gruer era încă la masă în momentul stabilirii contactului. Mânca încet, alegându-şi cu grijă fiecare îmbucătură dintr-o largă varietate de feluri, uitându-se atent la fiecare din ele, de parcă ar fi căutat o combinaţie necunoscută care să-i dea maximum de satisfacţie.
Ar putea avea vreo două sute de ani, se gândi Baley, şi probabil că mâncatul devine monoton pentru ci.
— Vă salut, domnilor, exclamă Gruer. Aţi primit raportul nostru, presupun. Capul pleşuv îi lucea în timp ce se apleca peste masă ca să ia o bucăţică aleasă.
— Da. Şi am avut o discuţie interesantă cu doamna Delmarre, răspunse Baley.
— Bun, bun. Aţi ajuns oare la vreo concluzie?
— Că e nevinovată.
Gruer îşi ridică brusc privirile.
— Serios?
Baley confirmă dând din cap.
— Şi totuşi, insistă Gruer, ea e singura persoană care putea să-l vadă, singura persoană care se putea afla în preajmă…
— Mi s-a explicat acest lucru şi, oricât de categorice ar fi uzanţele sociale pe Solaria, faptul nu este concludent. Pot să vă explic?
— Desigur, spuse Gruer, şi reveni la dejun.
— O crimă stă pe trei picioare, începu Baley. Fiecare dintre ele este important: mobilul, mijlocul şi prilejul. Pentru a acuza un suspect este necesar să le cunoaştem pe toate trei. Sunt de acord că doamna Delmarre avea la îndemână prilejul. Dar nu mi s-a spus nimic despre mobil.
Gruer ridică din umeri:
— Nu cunoaştem nici unul. O clipă ochii lui se aţintiră asupra lui Daneel, care stătea tăcut.
— Perfect. Suspecta nu are nici un mobil cunoscut, dar să spunem că este o criminală patologică. Să analizăm puţin lucrurile, sub acest aspect. Doamna Delmarre se află în laborator cu soţul ei şi dintr-un motiv oarecare vrea să-l ucidă. ÎI ameninţă cu un ciomag sau cu vreun alt obiect contondent. Lui Delmarre îi trebuie câtva timp ca să-şi dea seama că soţia lui vrea într-adevăr să-l lovească. Apoi strigă îngrozit: „ Ai să mă omori”, ceea ce ea şi face. El se întoarce ca să fugă, dar lovitura se abate asupra lui şi-i zdrobeşte ţeasta. Apropo, corpul a fost examinat de vreun medic?
— Da şi nu. Roboţii au chemat un doctor ca s-o îngrijească pe doamna Delmarre şi, fireşte, acesta s-a uitat şi la cadavru.
— Raportul nu menţionează aşa ceva.
— Nici nu prea avea rost. Omul era mort. De fapt în momentul când doctorul a vizionat corpul, acesta fusese deja dezbrăcat, spălat şi pregătit pentru incinerare, în modul obişnuit.
— Cu alte cuvinte, roboţii distruseseră probele materiale, spuse Baley, iritai. Apoi: Aţi spus : „a vizionat corpul?” Nu l-a văzut?
— Pe tot spaţiul ! exclamă Gruer, ce idee trăznită! L-a vizionat, fireşte, din toate unghiurile necesare şi cu mare atenţie, sunt sigur. Sunt cazuri când un medic nu poate evita să-şi vadă pacienţii, dar nu pot concepe sub nici un motiv pentru ce ar trebui să vadă cadavre. Medicina este o meserie ingrată, dar există şi aici limite.
— Mă rog, chestiunea se pune astfeclass="underline" a comunicat doctorul ceva despre natura rănii care a provocat moartea lui Delmarre?
— Ştiu la ce te gândeşti. Crezi, probabil, că rana era prea gravă pentru a fi fost făcută de o femeie.
— O femeie este mai slabă decât un bărbat, domnule Gruer. Iar Gladia Delmarre este o femeie mică.
— Dar foarte robustă, detectiv Baley. Şi dacă arma e bine aleasă, greutatea ei şi modul de mânuire rezolvă aproape totul. Dar chiar şi fără asta, o femeie dezlănţuită poate face lucruri surprinzătoare.
Baley dădu din umeri:
— Aţi pomenit de o armă. Unde e?
Gruer se mişcă pe scaun. Întinse mâna spre un pahar gol, şi un robot apăru în câmpul de vizionare şi i-l umplu cu un lichid incolor ce părea a fi apă.
Gruer ţinu o clipă în mână paharul plin, apoi îl puse din nou pe masă, de parcă ar fi renunţat să mai bea, şi răspunse:
— Aşa cum se spune şi în raport, n-am reuşit s-o găsim.
— Ştiu că în raport se spune aşa ceva. Vreau însă să mă asigur de câteva lucruri. A fost căulată această armă?
— Minuţios.
— De către dumneavoastră?
— De către roboţi, dar eu i-am vizionat tot timpul. N-am putut găsi nici un obiect care să fi servit drept armă.
— Acest fapt o face mai puţin suspectă pe doamna Delmarre, nu-i aşa?
— Aşa e, conveni Gruer calm. Este unul din cele câteva aspecte ale cazului pe care nu le înţelegem. Şi de asemenea este unul din motivele pentru care n-am acţionat împotriva doamnei Delmarre. Unul din motivele pentru care ţi-am spus că nici vinovatul nu putea să fi comis crima. Poate ar trebui să spun că, aparent, ea n-a putut săvârşi această crimă.
— Aparent?
— Trebuie să fi scăpat de armă în vreun fel. Deocamdată, însă, ne-a lipsii perspicacitatea de a o găsi.
— Aţi analizat toate posibilităţile? întrebă Baley pe un ton insistent.
— Cred că da.
— Oare? Să vedem. S-a folosit o armă pentru a zdrobi ţeasta unui om, şi această armă nu se găseşte la locul crimei. Singura alternativă este că arma a fost îndepărtată de acolo. Rikaine Delmarre n-o putea îndepărta, căci era mort. Să fi fost îndepărtată de Gladia Delmarre?
— Trebuie să fi fost, observă Gruer.
— Dar cum? La sosirea roboţilor ea zăcea leşinată pe duşumea, sau poate că doar se prefăcea că a leşinai, dar, oricum, se găsea acolo. Cât timp a trecut între comiterea crimei şi sosirea primului robot?
— Asta depinde de momentul exact al crimei, pe care nu-l cunoaştem, răspunse Gruer. Unul din roboţi a anunţat că auzise un zgomot şi un strigăt pe care l-a atribuit doctorului Delmarre. Acest robot era, se pare, cel mai apropiat de locul crimei. Apelul doamnei Delmarre s-a produs cinci minute mai târziu. Iar robotului i-a trebuit mai puţin de un minut ca să ajungă acolo. (Baley îşi amintea rapiditatea cu care veneau roboţii când erau chemaţi). În cinci sau în zece minute, cât de departe ar fi putut doamna Delmarre să ducă arma şi apoi să revină pentru a se preface leşinată?