— Ar fi putut-o distruge într-un incinerator.
— Incineratorul a fost cercetat, după cum reiese din raport, şi razele gamma reziduale aveau un nivel scăzut, ceea ce înseamnă că nu fusese folosit în ultimele douăzeci şi patru de ore.
— Ştiu, spuse Gruer. Am menţionat asta doar ca o ipoteză.
— Desigur, dar s-ar putea să existe o explicaţie foarte simplă. Presupun că toţi roboţii din vila soţilor Delmarre au fost verificaţi.
— Bineînţeles.
— Şi că toţi funcţionau satisfăcător.
— Da.
— Ar fi putut vreunul din ei să înlăture arma fără să-şi dea seama ce este?
— Nici unul n-a luat nimic de la locul crimei. Ba mai mult, nici unul nu s-a atins de nimic.
— Nu e chiar aşa. Au luat de acolo corpul şi l-au pregătit pentru incinerare.
— Ei da, fireşte, dar asta nu contează. Era doar sarcina lor.
Dumnezeule! exclamă Baley în gând. Trebuia să facă eforturi ca să-şi menţină calmul. Apoi, cu voce tare:
— Să presupunem acum că acolo a mai fost şi altcineva.
— Imposibil, răspunse Gruer. Cum ar fi putut cineva să pătrundă nepoftit în prezenţa doctorului Delmarre?
— Să presupunem! izbucni Baley. Desigur, nici unul dintre roboţi nu s-a gândit că acolo s-ar fi putut găsi un intrus. Şi cred că nici n-au cercetat terenul din jurul casei. În raport nu se spune nimic.
— Nu s-au făcut asemenea cercetări decât atunci când am început să căutăm arma, dar asta a fost după câtva timp.
— S-au căutat cumva urme ale unui vehicul de suprafaţă sau aerian?
— Nu.
— Atunci, dacă cineva şi-ar fi luat inima în dinţi şi ar fi pătruns nepoftit în prezenţa doctorului Delmarre, aşa cum v-aţi exprimat dumneavoastră, ar fi putut să-l ucidă şi apoi să plece liniştit. Nimeni nu l-ar fi oprit, ba nici măcar nu l-ar fi văzut. După care putea conta pe faptul că toţi sunt încredinţaţi că nimeni n-a fost acolo.
— Şi nici n-ar fi putut fi, observă Gruer cu convingere.
— Şi mai e ceva. La mijloc a fost şi un robot. Un robot se afla la locul crimei.
Daneel interveni pentru prima oară în discuţie:
— Robotul nu se afla la locul crimei. Dacă s-ar fi aflat, crima n-ar mai fi fost comisă.
Baley îşi întoarse brusc capul către el. Iar Gruer, care ridicase din nou paharul pentru a bea, îl aşeză pe masă, privindu-l fix pe Daneel.
— Nu este aşa? întrebă Daneel.
— Ba da, confirmă Gruer. Un robot ar fi împiedicat o persoană să facă rău alteia. Prima lege.
— Perfect, spuse Baley. Dar trebuie să fi fost destul de aproape. Se afla acolo când au sosit ceilalţi roboţi. Să spunem că era în camera alăturată. Ucigaşul se apropie de Delmarre, iar acesta exclamă: „Ai să mă omori!” Roboţii din casă n-au auzit aceste cuvinte; cel mult au putut auzi un strigăt astfel că, nechemaţi, n-au venit acolo. Dar robotul în cauză a auzit cuvintele şi Prima lege l-a făcut să vină nechemat. Însă prea târziu. Probabil că a văzut chiar săvârşirea crimei.
— Trebuie să fi fost ultimele clipe ale crimei, conveni Gruer. De aceea s-a şi defectat. Faptul că a asistat la vătămarea unui om fără a o fi împiedicat este o încălcare a Primei legi şi, în funcţie de împrejurări, poate duce la defectarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, a creierului pozitronic. În cazul de faţă, defectul a fost considerabil.
În acest timp Gruer mişca paharul de colo-colo, privindu-şi vârfurile degetelor.
— Acest robot a fost deci martor, continuă Baley. L-aţi interogat?
— Ce rost avea? Doar era defect. Nu putea spune decât „Ai să mă omori.” Până aici sunt de acord cu reconstituirea dumitale. Acestea au fost probabil ultimele cuvinte ale lui Delmarre, imprimate în memoria robotului chiar în clipele când restul creierului pozitronic se defecta.
— Dar mi s-a spus că Solaria s-a specializat în producţia de roboţi. Oare acest robot nu putea fi reparat? Nu i se puteau restabili cumva circuitele?
— Nu, răspunse Gruer tăios.
— Şi unde este robotul acum?
— La fier vechi.
Baley ridică din sprâncene.
— Iată un caz destul de ciudat. Nu există nici mobil, nici mijloc, nici martori, nici probe. Iar dacă au existat unele probe, au fost distruse. Aveţi o singură persoană suspectă şi toată lumea pare convinsă de vinovăţia ei. Sau, cel puţin, toată lumea e sigură că nu poate exista alt vinovat. Aceasta este, evident, şi părerea dumneavoastră. Se pune atunci întrebarea: de ce am mai fost chemat eu?
Gruer se încruntă:
— Pari tulburat, domnule Baley.
Apoi se întoarse brusc: spre Daneeclass="underline"
— Domnule Olivaw!
— Poftim, domnule Gruer.
— N-ai vrea să treci prin toate încăperile şi să verifici dacă toate ferestrele sunt încinseşi acoperite? Detectivul Baley pare să resimtă efectele spaţiului liber.
Cuvintele acestea îl uluiră pe Baley. Dădu să dezmintă spusele lui Gruer şi să-i ordone lui Daneel să rămână pe loc, dar în ultima clipă prinse o notă de panică în glasul lui Gruer şi un fel de apel discret în privirea lui.
Renunţă deci şi îl lasă pe Daneel să iasă din cameră.
De pe faţa lui Gruer căzuse parcă o mască, lăsând-o deschisă şi temătoare.
— A fost mai simplu decât mi-am închipuit, spuse Gruer. Îmi făcusem o mulţime de planuri ca să pot discuta cu dumneata singur. Nici nu bănuiam că auroranul va accepta aşa de uşor să plece, şi totuşi n-aveam la îndemână altă soluţie.
— Ei bine, acum sunt eu singur, spuse Baley.
— Nu puteam vorbi deschis în prezenţa lui, continuă Gruer. Este auroran şi se află aici deoarece ne-a fost impus ca preţ al chemării dumitale. (Solarianul se aplecă înainte). În spatele acestei crime se ascunde ceva. Nu mă interesează numai cine a săvârşit-o. Pe Solaria există facţiuni, organizaţii secrete.
Baley făcu ochii mari.
— Dar nu văd cum v-aş putea ajuta eu…
— Ba da, poţi. Trebuie să înţelegi un lucru: doctorul Delmarre era tradiţionalist. Ţinea la vechile obiceiuri, la bunele noastre obiceiuri. Dar acum se află printre noi forţe noi, care cer schimbări, şi Delmarre a fost redus la tăcere.
— De doamna Delmarre?
— Prin intermediul ei. Dar nu asta contează. În spatele ei se află o organizaţie, acesta e lucrul important.
— Sunteţi sigur? Aveţi dovezi?
— Numai unele vagi. N-am ce-i face. Rikaine Delmarre descoperise ceva. M-a asigurat că are dovezi convingătoare şi l-am crezut. Îl cunoşteam destul de bine: nu era nici nătărău, nici copil. Din păcate n-a apucat să-mi spună prea multe. Desigur, voia să-şi încheie cercetările înainte de a prezenta chestiunea în faţa autorităţilor. Probabil că se apropiase mult de obiectiv, căci altfel nimeni n-ar fi riscat să-l omoare în mod violent. Un lucru însă tot mi-a spus Delmarre: întregul neam omenesc este în primejdie.
Baley se cutremură. O clipă îi păru că aude din nou spusele lui Minnim, dar cu implicaţii mult mai mari. Oare toţi aveau de gând să-i dezvăluie primejdii cosmice?
— Şi de ce credeţi că v-aş putea ajuta? întrebă detectivul.
— Pentru că eşti de pe Pământ. Înţelegi? Noi, cei de pe Solaria, nu ne pricepem la asemenea lucruri. Într-un fel, nu ne pricepem la oameni. Suntem prea puţini aici.