Gruer părea stingherii.
— Nu-mi place să spun asta, domnule Baley. Colegii mei râd de mine, unii de înfurie chiar, dar eu simt clar acest lucru. Am impresia că pământenii trebuie să se priceapă la oameni mult mai bine ca noi, căci trăiesc în mari comunităţi. Iar un detectiv cu atât mai mult. Nu-i aşa?
Baley încuviinţă pe jumătate cu capul, dar nu spuse nimic.
— Dintr-un anumit punct de vedere, această crimă e binevenită, continuă Gruer. N-am îndrăznii să vorbesc şi altora despre descoperirea lui Delmarre, căci nu ştiam cine ar putea fi implicat în complot, iar Delmarre nu era dispus să dea amănunte până la terminarea cercetărilor. Şi chiar dacă Delmarre ar fi apucat să termine, cum ar fi trebuit să tratăm problema? Cum să ne purtăm cu nişte fiinţe omeneşti ostile? Nu ştiu. De la bun început mi-am dat seama că avem nevoie de un pământean. Iar când am aflat de activitatea dumitale în legătură cu acea crimă comisă pe Pământ am înţeles că eşti omul care ne trebuie. Am luat legătura cu Aurora, cu ai cărei reprezentanţi ai colaborat foarte strâns, şi prin ei m-am adresat autorităţilor pământene. Şi totuşi, colegii mei nu se lăsau convinşi de aceasta. Apoi s-a produs crima, ceea ce mi-a permis să obţin acordul necesar. În acele momente ar fi aprobat orice.
Gruer şovăi puţin, apoi adăugă:
— Nu este uşor să ceri ajutor unui pământean, dar sunt nevoit s-o fac. Nu uita, orice ar fi la mijloc, că tot neamul omenesc este în primejdie, deci şi Pământul.
Aşadar, Pământul era de două ori în primejdie, se gândi Baley. Căci nu putea pune la îndoială sinceritatea disperată din vocea lui Gruer.
Pe de altă parte, dacă această crimă a fost un prilej pentru a-i permite lui Gruer să întreprindă ceea ce tot timpul dorise atât de mult, era oare această ocazie cu totul binevenită? Se iveau noi posibilităţi de investigare, pe care figura, privirea sau glasul detectivului nu le trădau.
— Am fost trimis aici ca să vă ajut, domnule agent, şi voi face aceasta din toate puterile mele.
Gruer îşi ridică paharul ca să bea, în sfârşit, şi îl privi pe Baley pe deasupra lui.
— Bine. Dar, le rog, nici o vorbă auroranului. S-ar putea să fie implicată şi Aurora. În orice caz, cei de acolo s-au interesat foarte mult de această crimă. De pildă, au insistat să-l trimită pe domnul Olivaw împreună cu dumneata. Aurora este puternică, aşa că a trebuit să-l primim. Au spus că-l trimit numai pentru că a mai lucrat cu dumneata înainte, dar se prea poate să dorească să aibă un om de-al lor la faţa locului, nu?
Şi sorbi încet din pahar, continuând să-l privească pe Baley.
Cu un aer gânditor, detectivul îşi trecu mâna peste faţa-i prelungă.
— Dar dacă…
Nu-şi termină gândul, ci sări de pe scaun şi dădu să se arunce spre Gruer, uitând că n-avea în faţă decât o imagine.
Căci agentul, privind înspăimântat la pahar, îşi prinsese gâtul cu mâna şi şoptea răguşit:
— Mă arde…! Mă arde…!
Apoi scăpă paharul, şi băutura se împrăştie. Iar odată cu ea se prăbuşi şi Gruer, cu faţa schimonosită de durere.
7. SE ÎMBOLDEŞTE UN DOCTOR
Daneel apăru în cadrul uşii.
— Ce s-a întâmplat, colege Eli…? Dar nu era nevoie de nici o explicaţie. Vocea lui Daneel se transformă într-un strigăt puternic:
— Roboţi ai lui Hannis Gruer! Stăpânul vostru este rănit! Roboţi!
Imediat în sufragerie pătrunse o siluetă metalică, iar după un minut sau două sosiră încă vreo zece. Trei din ei îl luară cu grijă pe Gruer şi îl scoaseră clin încăpere. Ceilalţi începură să deretice şi să adune vesela împrăştiată pe podea.
Daneel interveni brusc:
— Hei, roboţi, lăsaţi tacâmurile! Cercetaţi locul! Cercetaţi dacă nu este vreun om în casă! Alarmaţi roboţii de afară! Spuneţi-le să cerceteze întregul domeniu! Dacă găsiţi vreun stăpân, reţineţi-l! Nu-i faceţi nici un rău (sfatul era inutil), dar nici nu-l lăsaţi să plece! Dacă nu găsiţi nici unul, anunţaţi-mă! Voi rămâne în faţa aparatului de vizionare.
După ce se împrăştiară roboţii, Baley murmură către Daneeclass="underline"
— E doar un începui. Otravă, desigur.
— Da. Lucrul este evident, colege Elijah! Şi Daneel se aşeză într-un chip ciudat, de parcă i-ar fi slăbit genunchii. Baley nu-l văzuse niciodată, nici măcar o clipă, manifestându-se într-un fel care să pară atât de omenesc.
— Mecanismele mele se resimt dacă un om suferă vătămări în prezenţa mea, explică Daneel.
— Dar nu puteai face nimic.
— Înţeleg asta, şi totuşi parcă mi s-au încâlcit circuitele logice. Cred că ceea ce simt s-ar putea compara, la o fiinţă umană, cu un şoc.
— Dacă-i aşa, atunci revino-ţi. (Baley nu putea avea răbdare sau înţelegere pentru un robot prea sensibil). Trebuie să examinăm mărunta problemă a făptaşului. Nu există otrăvire fără otrăvitor.
— S-ar putea să fie o intoxicaţie alimentară.
— O intoxicaţie alimentară. Într-o lume atât de bine orânduită? Imposibil. Şi, în plus, otrava se afla în lichidul din pahar, iar simptomele au fost bruşte şi evidente. A fost o doză de otravă, şi încă una zdravănă. Uite ce e, Daneel, eu trec alături să mă concentrez puţin. Găseşte-o pe doamna Delmarre. Vezi dacă este acasă şi află distanţa dintre domeniul ei şi cel al lui Gruer.
— Crezi oare că ea…?
Baley ridică mâna:
— Tu află ce ţi-am spus. Atât.
Şi ieşi cu paşi mari din încăpere, dorind să rămână singur. Evident, într-o lume ca Solaria două atentate atât de apropiate în timp nu puteau fi lipsite de legătură. Iar dacă aceasta există, concluzia cea mai simplă ar fi că ideea lui Gruer despre un complot avea baze reale.
Baley simţi cum îl cuprinde o înfrigurare bine cunoscută. Venise pe Solaria purtând în minte dificultăţile Pământului, ca şi pe ale lui.
Însuşi. Crima în sine era un lucru îndepărtat, dar acum începuse vânătoarea. Baley îşi încleştă dinţii.
La urma urmei, ucigaşul (sau ucigaşii, sau ucigaşa) acţionase în faţa lui, şi acest lucru îl irita. Oare îl socoteau un element atât de neglijabil? Faptul îi rănise mândria profesională. Baley ştia asta şi îi părea bine. Cel puţin îi dădea un motiv clar ca să trateze totul ca pe o simplă crimă, fără a se mai gândi la primejdia ce ameninţa Pământul.
Daneel îl găsise între timp şi venea spre el cu paşi mari.
— Am făcut ce mi-ai spus, colege Elijah. Am vizionat-o pe doamna Delmarre. Este acasă, la peste o mie de mile de domeniul Gruer.
— Am s-o văd şi eu mai târziu. Adică, am s-o vizionez. Baley se uită gânditor la robot. Crezi că are vreo legătură cu această crimă?
— Pe cât se pare, nu o legătură directă, colege Elijah.
— Vrei să spui că ar exista vreo legătură indirectă?
— Ar fi putut convinge pe altcineva s-o comită.
— Pe altcineva? întrebă Baley cu vioiciune. Pe cine?
— Acest lucru, colege Elijah, nu pot să-l ştiu.
— Dar dacă cineva ar fi acţionat în numele ei, acel cineva ar fi trebuii să se afle la locul faptei.
— Da, admise Daneel, cineva trebuia să fie acolo pentru a pune otrava în băutură.
— Şi nu se poate ca băutura otrăvită să fi fost preparată mai dinainte? Poale chiar cu mult înainte?
— M-am gândit şi la acest lucru, colege Elijah, răspunse Daneel calm. lată de ce am folosit expresia „pe cât se pare”, atunci când am afirmat că doamna Delmarre nu are nici o legătură directă cu crima. Exislă însă posibilitatea ca ea să se fi aliat acolo mai devreme în cursul zilei. Ar fi bine să-i verificăm deplasările.