Comparându-se cu el, Baley se simţi palid, bolnăvicios şi costeliv. Era conştient de faptul că are mâini mari, ochii înfundaţi în orbite şi un aspect general lipsit de fineţe.
Minnim i se adresă amabiclass="underline"
— Ia loc, Baley. Fumezi?
— Numai pipă, domnule, răspunse Baley.
Spunând acestea îşi scoase pipa, iar Minnim vârî la loc trabucul pe care începuse să-l tragă afară.
Baley îşi regretă imediat gestul. Un trabuc era mai bun decât nimic şi darul i-ar fi prins bine. Chiar şi cu raţia mai mare de tutun ce-i revenea în urma promovării sale din categoria a 5-a într-a 6-a, nu putea spune că înota în tutun de pipă.
— Aprinde-o, te rog, dacă doreşti, spuse Minnim şi aşteptă cu un fel de răbdare părintească până ce Baley măsură cu grijă tutunul necesar şi fixă apoi capacul.
Cu ochii asupra pipei, Baley spuse:
— Domnule subsecretar, nu mi s-a comunicat motivul chemării mele la Washington.
— Ştiu asta, răspunse Minnim zâmbind. Te pot lămuri pe loc. Eşti detaşat temporar.
— În afara New York-ului ?
— Chiar destul de departe.
Baley îşi ridică sprâncenele a mirare, cu un aer preocupat:
— Pe ce perioadă, domnule subsecretar ?
— Nu ştiu exact.
Baley îşi dădea seama de avantajele şi dezavantajele unei detaşări. Ca flotant într-un Oraş unde nu locuia permanent, o va duce, desigur, mai bine decât îl îndreptăţea rangul său ierarhic oficial. Pe de altă parte, era foarte improbabil să i se permită să-şi ia cu el soţia şi fiul, pe Bentley. Evident, li se vor asigura condiţii de trai acasă, la New York, dar Baley era un om ataşat de căminul său şi nu-l încânta gândul unei despărţiri. Şi apoi, o detaşare însemna o sarcină precisă, ceea ce era bine, dar şi o răspundere mai mare decât cea obişnuită penlru un detectiv, ceea ce putea fi neplăcut. Cu nu prea multe luni înainte Baley făcuse faţă cu succes răspunderii legate de cercetarea împrejurărilor în care un spaţian fusese ucis chiar lângă New York şi nu era prea bucuros de perspectiva unei alte misiuni de acest fel.
— Nu mi-aţi putea spune unde sunt detaşat? Natura detaşării? Despre ce e vorba?
Încerca să evalueze cuvintele subsecretarului, („Chiar destul de departe”) şi să facă mici pariuri cu sine însuşi în privinţa noii sale baze de operaţii. Răspunsul lui Minnim sunase apăsat şi Baley se gândea: Calcutta? Sydney?
Apoi observă că, în cele din urmă, subsecretarul îşi scosese un trabuc şi îl aprindea cu atenţie.
Dumnezeule! se gândi Baley, nu ştie ce să-mi spună, sau nu vrea să-mi spună.
Minnim îşi luă trabucul dintre buze, privi fumul şi răspunse:
— Ministerul Justiţiei te detaşează temporar în Solaria.
O clipă, Baley îşi frământă mintea încercând o identificare: Solaria! În Asia, în Australia…?
Apoi se ridică de pe scaun şi rosti încordat:
— Vreţi să spuneţi, într-una din Lumile exterioare?
Minnim se feri să-l privească în Ochi:
— Exact!
— Dar e imposibil! Nu vor admite un pământean într-o Lume exterioară!
— Împrejurările pot schimba situaţia, detectiv Baley. S-a comis o crimă în Solaria.
Gura lui Baley se crispă într-un fel de zâmbet reflex.
— Dar e cam în afara jurisdicţiei noastre, nu-i aşa ?
— Ne-au solicitat sprijinul.
— Nouă? Pământului?
Baley se simţea împărţit între tulburare şi neîncredere. Era de necrezut ca o Lume exterioară să aibă faţă de planeta-mamă altă atitudine decât dispreţ sau, în cel mai bun caz, o bunăvoinţă plină de superioritate. Să ceară sprijin?
— De la Pământ? repetă el.
— E ceva neobişnuit, admise Minnim, dar aşa stau lucrurile. Vor un detectiv pământean care să se ocupe de acest caz. Treaba s-a aranjat pe căi diplomatice, la cel mai înalt nivel.
Baley se aşeză din nou.
— Dar de ce eu? Nu mai sunt tânăr, am patruzeci şi trei de ani, am soţie şi copil. N-aş putea pleca de pe Pământ.
— Nu te-am ales noi, detectiv Baley. Ai fost cerut nominal.
— Tocmai eu?
— Detectivul Elijah Baley, categoria a 6-a, din corpul de poliţie al Oraşului New York. Ştiau ei de ce, şi desigur că înţelegi şi dumneata.
Baley se încăpăţână:
— Dar nu sunt competent pentru un asemenea lucru!
— Ei consideră că eşti. Probabil că au aflat în ce fel ai rezolvat cazul spaţianului ucis.
— Trebuie să fie vreo încurcătură. Le-a părut o treabă mai bună decât a fost realmente.
Minnim ridică din umeri.
— Oricum, te-au cerut pe dumneata, iar noi am fost de acord să te trimitem. Deci eşti detaşat. Ţi s-au pregătit toate documentele şi trebuie să pleci. În lipsa dumitale soţia şi copilul vor avea condiţii de categoria a 7-a, căci acesta va fi şi rangul dumitale pe durata executării misiunii.
Făcu apoi o pauză semnificativă.
— Îndeplinirea cu succes a misiunii îţi poate asigura această categorie în mod permanent.
Toate se petreceau prea repede pentru Baley. Era absolut imposibil. Nu putea să plece de pe Pământ! Nu înţelegeau asta?
Se auzi întrebând cu o voce calmă, care-i părea lui însuşi nefirească:
— Ce fel de crimă? În ce împrejurări? De ce n-o pot rezolva singuri?
Minnim aranjă cu multă atenţie nişte mărunţişuri pe birou. Apoi clătină din cap.
— Nu ştiu nimic despre crimă. Nu cunosc împrejurările.
— Atunci cine le cunoaşte, domnule subsecretar? Doar nu vreţi să mă duc acolo nepregătit, nu-i aşa? Şi din nou acea voce interioară, disperată: Dar nu pot pleca de pe Pământ!
— Nu le cunoaşte nimeni. Nimeni de pe Pământ. Solarienii nu ne-au spus nimic. Asta va fi treaba dumitale: să afli ce aspecte atât de importante arc această crimă încât le trebuie un pământean ca s-o rezolve. Sau, mai bine zis, asta va fi o parte din treaba dumitale.
Baley se simţea atât de disperat încât întrebă:
— Şi dacă refuz?
Ştia, fireşte răspunsul. Ştia cu precizie că asta ar însemna o retrogradare pentru el însuşi şi, mai ales, pentru familia sa.
Minnim nu spuse nimic despre retrogradare. Se mulţumi să murmure:
— Nu poţi refuza, detectiv Baley. Ai o misiune de îndeplinit.
— Pentru solarieni? Să-i ia naiba pe toţi!
— Pentru noi, Baley, pentru noi. Minnim făcu o pauză apoi continuă: Cunoşti poziţia Pământului faţă de spaţieni. Doar nu mai trebuie să-ţi vorbesc despre asta.
O cunoştea, aşa cum o cunoştea fiecare pământean. Cele cincizeci de Lumi exterioare, cu o populaţie totală mult mai mică decât cea a Pământului, aveau totuşi un potenţial militar de vreo sută de ori mai mare. În acele lumi subpopulate, a căror economie se baza pe roboţi pozitronici, producţia de energie pe cap de locuitor era de o mie de ori mai mare decât pe Pământ. Iar cantitatea de energie pe care o putea produce un singur locuitor determina potenţialul militar, nivelul de trai, fericirea şi toate celelalte.
Minnim adăugă:
— Unul dintre factorii care contribuie la menţinerea noastră în această poziţie este ignoranţa! Chiar aşa! Ignoranţa! Spaţienii ştiu totul despre noi. Doar trimit destule misiuni pe Pământ. Iar noi nu ştim despre ei decât ceea ce vor ei să ne spună. Nici un pământean n-a pus încă piciorul în vreo Lume exterioară. Dumneata, totuşi, o vei face.
Baley începu să spună:
— Dar nu pot…
Minnim însă repetă: