Cel puţin putea vedea filmul şi, chiar dacă centrarea nu era perfectă, se simţea mulţumit pentru această clipă de independenţă faţă de roboţi.
Apoi, timp de o oră şi jumătate, privi fragmentar patru din cele şase filme şi rămase dezamăgit.
Avusese o teorie. După părerea lui nu exista cale mai bună pentru a putea cunoaşte ceva din modul de viaţă şi de gândire al solarienilor decât aceea de a le citi romanele. Şi avea nevoie de o asemenea cunoaştere pentru a-şi putea urma cercetările aşa cum trebuie.
Dar acum se vedea nevoit să renunţe la această teorie. Vizionase câteva romane şi nu reuşise să vadă decât oameni cu probleme ridicole, care se purtau prosteşte şi reacţionau imprevizibil. De ce şi-ar părăsi o femeie slujba aflând că fiica ei are aceeaşi profesie şi, mai mult, de ce ar refuza să-şi explice motivele, ajungând până la crearea unor complicaţii ridicole şi insuportabile? De ce oare s-ar simţi umiliţi un doctor şi o pictoriţă, văzându-se repartizaţi unul altuia, şi ce era atât de nobil în stăruinţa doctorului de a lucra în cercetarea robotică?
Introduse în aparat cel de-al cincilea roman şi ajustă sistemul de vizionare. Era mort de oboseală.
Atât de obosit încât a doua zi nu-şi mai amintea nimic altceva despre acest roman (era un fel de poveste eu „suspense”) decât începutul, în care un nou proprietar de domeniu îşi luase în primire casa şi viziona nişte dări de seamă filmate pe care i le prezenta respectuos un robot.
Probabil că adormise cu aparatul pe cap şi cu toate luminile aprinse. După care, desigur, intrase vreun robot care luase grijuliu aparatul şi stinsese luminile.
Oricum, adormise şi o visase pe Jessie. Totul era ca înainte. Nu plecase niciodată de pe Pământ. Se pregăteau să se ducă la bucătăria de cartier şi apoi la un spectacol cu nişte prieteni. Vor folosi banda rulantă, vor vedea lume şi nici unul nu va avea nici un fel de griji. Se simţea fericit.
Iar Jessie era frumoasă. Slăbise puţin. De ce era oare atât de zveltă? Şi atât de frumoasă?
Un singur lucru nu era în ordine. Se aflau direct în bătaia Soarelui. Privi în sus, unde nu se vedea decât baza boltită a Nivelurilor superioare; şi totuşi Soarele strălucea, luminându-i puternic pe toţi, dar nimeni nu se temea.
Baley se trezi tulburat. Îi lăsă pe roboţi să-i servească micul dejun şi nu vorbi cu Daneel. Nu spuse nimic, nu întrebă nimic şi dădu pe gât o excelentă cafea, fără să-i simtă gustul.
De ce visase despre Soarele vizibil — invizibil? Înţelegea să viseze despre Pământ şi despre Jessie, dar ce căuta Soarele în acest vis? Şi de ce îl sâcâia tocmai acest gând?
— Colege Elijah. Îl chemă Daneel încet.
— Da?
— Corwin Attlebish te va viziona peste o jumătate de oră. Am făcut aranjamentele necesare.
— Cine naiba mai e şi Corwin ăsta? întrebă Baley tăios şi îşi mai turnă o ceaşcă de calea.
— Era principalul asistent al lui Gruer, colege Elijah, iar acum este şef interimar al serviciului de securilate.
— Atunci fă contactul pe loc.
— După cum ţi-am spus, am fixat vizionarea peste o jumătate de oră.
— Nu mă interesează când ai fixal-o. Fă-l acum. E un ordin.
— Voi încerca, colege Elijah, dar s-ar putea ca el să nu accepte.
— Să încercăm, şi hai odată, Daneel!
Şeful interimar al serviciului de securitate acceptă contactul şi, prima oară de când se afla pe Solaria, Baley văzu un spaţian care arăta exact aşa cum şi-i imaginau pământenii. Attlebish era înalt, suplu şi bronzat, cu ochii căprui-deschis şi bărbia masivă şi dură.
Semăna vag cu Daneel, dar, pe când robotul era idealizat, aproape ca un zeu, Corwin Attlebish avea anumite trăsături omeneşti.
Tocmai se bărbierea. Un mic creion abraziv împrăştia particule fine care i se depuneau pe obraji şi pe bărbie, dezintegrând perii într-o pulbere aproape imaterială.
Baley auzise despre acest instrument, dar nu văzuse niciodată vreunul.
— Dumneata eşti pământeanul? întrebă Attlebish cam nedesluşit printre buzele întredeschise, în timp ce pe sub nas îi trecea un val de praf abraziv.
— Sunt Elijah Baley, detectiv categoria a 7-a. Vin de pe Pământ.
— E cam devreme, observă Attlebish închizându-şi aparatul cu un zgomot sec şi aruncându-l undeva, în afara imaginii. Ce te frământă, pământene?
Pe Baley l-ar fi iritat ionul ăsta chiar dacă ar fi fost în cea mai bună dispoziţie. Acum pur şi simplu fierbea.
— Cum se simte agentul Gruer? întrebă el.
— Trăieşte încă. S-ar putea să scape.
— Otrăvitorii de-aici, de pe Solaria, nu se pricep la doze. Lipsă de experienţă. I-au dat prea multă otravă şi a vomitat-o. Cu jumătate de doză l-ar fi ucis.
— Otrăvitori? Nu există nici o urmă de otravă.
— Dumnezeule! exclamă Baley. Dar ce credeţi c-a fost?
— O serie de lucruri. Unui om i se pot întâmpla multe. Altlebish îşi frecă faţa, căutând cu vârfurile degetelor posibilele asperităţi. Nici nu ştii ce probleme metabolice pot apărea după două sule cincizeci de ani.
— Dacă aşa stau lucrurile, i-aţi asigurat o îngrijire medicală competentă?
— Raportul doctorului Thool…
Asta era prea de tot. Furia care se acumulase în Baley încă de la trezire făcu explozie.
— Nu-mi pasă de doctorul Thool! strigă detectivul cu mânie. Am spus îngrijire medicală competentă! Doctorii dumneavoastră nu se pricep la nimic, ca şi detectivii dumneavoastră, dacă aţi avea vreunul! A trebuit să aduceţi un detectiv de pe Pământ. Aduceţi atunci şi un doctor!
Sokirianul îl privi rece.
— Mă înveţi ce trebuie să fac?
— Da, şi încă pe gratis. Fac cinste! Gruer a fost otrăvit. Am văzut totul. A băut, a vomitat şi a răcnit că-l arde pe gâtlej. Cum numiţi dumneavoastră asta când vă gândiţi că tocmai cerceta… şi Baley se opri brusc.
— Ce cerceta? întrebă Atllcbish impasibil.
Baley îşi amintise cu neplăcere de prezenţa lui Daneel, care, în poziţia lui obişnuită, stătea la vreo trei metri distanţă. Gruer nu voia ca Daneel, un auroran, să afle despre aceste cercetări. Aşa că detectivul continuă, fără entuziasm: Sunt şi unele implicaţii politice.
Altlebish îşi încrucişă braţele pe piepl, cu un aer distant, plictisit şi uşor ostil.
— Pe Solaria n-avem o viaţă politică în sensul în care am auzit că ar fi în alte lumi. Hannis Gruer e un bun cetăţean, dar are prea multă imaginaţie. El este cel care, auzind despre dumneata, a cerut să te importăm aici. Ba chiar a acceptat să fii însoţit de un auroran. Eu n-am crezut necesar acest lucru. Nu e nici un mister la mijloc. Rikaine Delmarre a fost ucis de soţia lui şi vom afla noi cum şi de ce. Şi dacă nu reuşim, o vom analiza genetic şi vom lua măsurile cuvenite. Cât despre Gruer, otrăvirea născocită de dumneata n-are nici o însemnătate.
— Vreţi să spuneţi că n-am ce căuta aici? întrebă Baley, necrezându-şi urechilor.
— Cam aşa ceva. Dacă vrei, te poţi înapoia pe Pământ. Aş spune chiar că te îndemnăm s-o faci.
Baley rămase surprins de propria sa reacţie.
— Nu, domnule, exclamă el, nu mă mişc de-aici!
— Noi te-am angajat, detectiv Baley, şi tot noi putem renunţa la serviciile dumitale. Te vei înapoia pe planeta de baştină.
— Ba nu ! Ascultaţi-mă! Vă sfătuiesc s-o faceţi! Sunteţi spaţian, iar eu doar un pământean dar, cu tot respectul cuvenit şi cu cele mai profunde scuze, vă spun că sunteţi speriat.
— Retrage-ţi afirmaţia! exclamă Atllebish, ridicându-se în picioare şi privindu-l arogant pe pământean de la înălţimea celor aproape doi metri ai săi.