— Sunteţi speriat la culme. Credeţi că veţi fi următorul dacă nu abandonaţi acest caz. Cedaţi ca să fiţi lăsat în pace, ca să vă fie cruţată această amărâtă de viaţă.
Baley nu ştia cine puteau fi cei care aveau să-i cruţe viaţa lui Attlebish şi nici măcar dacă existau asemenea persoane. Voia, pur şi simplu, să-l umilească pe acest spaţian arogant şi gusta efectul pe care vorbele lui îl aveau asupra autocontrolului celuilalt.
— Vei pleca până într-o oră, spuse Attlebish, îndreptând degetul spre el cu o furie reţinută. Nu vom ţine seama de nici un considerent diplomatic, te asigur.
— Economiseşte-ţi ameninţările, spaţiene. Pământul e un nimic pentru dumneata, recunosc, dar nu sunt singur aici. Dă-mi voie să ţi-l prezint pe colegul meu, Daneel Olivaw. E de pe Aurora. Nu vorbeşte prea mult. N-a venit aici ca să vorbească. De asta mă ocup eu. Dar aude perfect şi nu-i scapă nici un cuvânt. Aşa că uite ce e, Attlebish (Baley îi spuse pe nume cu multă satisfacţie), orice treburi necurate s-ar petrece aici, pe Solaria, se interesează de ele şi Aurora şi încă vreo patruzeci de Lumi exterioare. Dacă ne daţi afară, veţi primi vizita unor astronave de război. Sunt de pe Pământ şi ştiu cum se fac lucrurile astea. Ofense de acest fel atrag după ele vizita urgentă a navelor de război.
Attlebish se uită la Daneel şi păru să stea pe gânduri. Vocea i se mai înmuie.
— Nu se întâmplă nimic aici care să privească pe cineva din afară.
— Gruer era de altă părere şi colegul meu l-a auzit. (Nu era momentul să şovăie în faţa unei minciuni).
La aceste cuvinte Daneel se întoarse spre Baley. dar detectivul nu-i dădu nici o atenţie, ci continuă:
— Am de gând să duc mai departe această anchetă. De fapt aş accepta cu mare plăcere să mă întorc acasă. Chiar şi numai visele despre Pământ au ajuns să mă tulbure. Dacă aş fi proprietarul acestui palat infestat de roboţi, aş renunţa la el imediat, cu toţi roboţii şi cu dumneata şi lumea asta îngrozitoare, în schimbul unui bilet pentru acasă. Dar n-am să mă las expediat de dumneata. În nici un caz atât timp cât chestiunea pentru care am fost detaşat aici rămâne deschisă. Încearcă numai să scapi de mine contrar voinţei mele şi veţi avea de-a face cu artileria spaţiană.
Mai mult încă, de-acum încolo această anchetă va fi condusă aşa cum doresc eu. Eu răspund de ea. Am să văd persoanele pe care vreau să le văd. Am să le văd, nu am să le vizionez. Sunt obişnuit să văd şi aşa am de gând să procedez. Pentru toate astea cer aprobarea oficială a serviciului dumneavoastră.
— E ceva imposibil, intolerabil…
— Daneel, spune-i tu cum stau lucrurile.
Umanoidul începu să vorbească cu detaşare:
— Aşa cum v-a informat colegul meu, domnule agent Atllebish, am fost trimişi pentru a anchela o crimă. Este indispensabil să facem aceasta. Fireşte, nu dorim să vă încălcăm obiceiurile, şi se poate să nu fie nevoie să vedem unele persoane, deşi ar fi util să daţi aprobarea pentru cazurile necesare, aşa cum a cerut detectivul Baley. Cât despre expedierea noastră de pe planetă, cred că ar fi nerecomandabilă, cu tot regretul ce-l încercăm gândindu-ne că prezenţa noastră aici v-ar putea fi dezagreabilă dumneavoastră sau oricărui alt solarian.
Baley ascultă aceste fraze pompoase cu buzele strânse sever în ceea ce nu arăta nici pe departe a zâmbet. Ca unul care ştia că Daneel este robot, îşi dădea seama că acesta proceda astfel încât să nu jignească pe nici unul din cei doi oameni. Dar pentru cineva carc-l credea pe Daneel auroran, venit de pocea mai veche şi mai puternică Lume exterioară, ele păreau o serie de ameninţări subtil politicoase.
— Am să mă gândesc, spuse Attlebish, punându-şi vârfurile degetelor pe frunte.
— Nu prea mult, conchise Baley, căci am de făcut nişte vizite până într-o oră, şi nu e vorba de vizionare. Încheiat vizionarea!
Făcu semn robotului să întrerupă contactul, după care privi cu surprindere şi plăcere spre locul unde-l văzuse pe Atllebish. Totul fusese pe negândite. Un impuls născut din visul său şi din aroganţa inutilă a spaţianului. Dar acum, că tot se întâmplase, îi părea bine. Tocmai asia voia de fapt — să preia conducerea anchetei. Şi apoi, se gândi Baley, i-am spus câteva acestui tip scârbos! Ar fi vrut ca toată populaţia Pământului să fi urmărit scena. Cu atât mai mult cu cât Attlebish arăta într-adevăr ca un spaţian.
Şi totuşi, de ce fusese atât de vehement în problema văzutului? Nu prea înţelegea nici el de ce. Avea, desigur, anumite planuri, care implicau şi vederea (nu vizionarea) unor solarieni. Perfect. Vorbise însă cu atâta emfază despre chestiunea văzutului de parcă ar fi fost gala să dărâme pereţii casei, chiar dacă asta nu slujea la nimic.
De ce?
Îl mai îmboldise ceva, pe lângă cazul în sine, ceva care n-avea nici o legătură cu securitatea Pământului. Dar ce anume?
Deodată îşi aminti din nou visuclass="underline" Soarele strălucind prin toate straturile opace ale giganticelor Oraşe îngropate de pe Pământ.
— Mă întreb, colege Elijah, dacă treaba aceasta nu este cumva riscantă, spuse Daneel cu prudenţă (atât cât putea vocea Iui să redea o atitudine omenească).
— Că l-am luat Ia sigur pe tipul ăsta? A mers. Şi, de fapt, nu erau doar nişte ameninţări deşarte. Cred că este într-adevăr important ca Aurora să afle ce se petrece aici şi că Aurora îşi dă seama de asta. Apropo, îţi mulţumesc că nu m-ai dat de gol.
— A fost o decizie firească. Faptul că te-am susţinut îi dăunează, într-un anumit mod subtil, agentului Attlebish. Dar să te fi dat pe tine de gol însemna să-ţi fac un rău mai mare şi mai direct.
— Deci s-au ciocnit două potenţiale şi cel mai înalt a câştigat, nu-i aşa, DaneeI?
— Exact, colege Elijah. Îmi dau seama că procese similare se petrec, într-un mod mai greu de definit, şi în mintea omenească. Repet, totuşi, că această nouă propunere a ta comportă riscuri.
— Ce nouă propunere?
— Nu sunt de acord cu intenţia ta de a vedea oameni. Adică a-i vedea, în contrast cu a-i viziona.
— Înţeleg şi nici nu-ţi cer acordul.
— Am însă instrucţiunile mele, colege Elijah. Nu ştiu ce ţi-a spus agentul Hannis Gruer în lipsa mea aseară. Că ţi-a spus ceva apare evident din schimbarea atitudinii tale faţă de această problemă. Totuşi, pe baza instrucţiunilor mele pot încerca să ghicesc. Trebuie să te fi prevenit despre posibilitatea unui pericol pentru alte planete ce s-ar naşte din situaţia de pe Solaria.
Cu mişcări lente, Baley începu să-şi caute pipa. Făcea când şi când acest lucru şi încerca de fiecare dată un sentiment de iritare negăsind-o şi amintindu-şi că nu putea fuma.
— Dar sunt numai douăzeci de mii de solarieni. Ce pericol pot reprezenta ei?
— Stăpânii mei de pe Aurora sunt, de câtva timp, neliniştiţi în legătură cu Solaria. Nu mi s-au comunicat toate informaţiile disponibile…
— Iar puţinul ce ţi s-a comunicat ţi s-a interzis să mi-l spui şi mie, nu-i aşa? întrebă Baley cu asprime.
— Mai rămân multe de aflat până să putem discuta liber această chestiune.
— Ei bine, ce fac solarienii? Arme noi? Subversiune plătită? O campanie de asasinate individuale? Ce pot face douăzeci de mii contra sutelor de milioane de spaţieni?
Daneel nu răspunse.
— Am de gând să aflu, ştii asta, continuă Baley.
— Dar nu în felul în care vrei s-o faci, colege Elijah. Am primit instrucţiuni foarte clare să-ţi asigur securitatea.