— De asta trebuie să ai oricum grijă. Prima lege!
— Mai mult decât atât chiar. Într-un conflict care ar opune securitatea ta securităţii altuia trebuie să o apăr pe a ta.
— Fireşte, înţeleg asta. Dacă mi se întâmplă ceva, nu poţi să mai rămâi pe Solaria fără a produce complicaţii pe care Aurora nu este încă pregătită să le înfrunte. Cât timp sunt în viaţă, mă aflu aici la solicitarea solarienilor, aşa încât putem să ne dăm importanţă, dacă e nevoie, şi să-i facem să ne ţină în continuare. Dacă mor însă, se schimbă întreaga situaţie. Deci ai primit ordin să aperi viaţa lui Baley. Nu-i aşa, Daneel?
— Nu-mi pot permite să interpretez raţiunile ce au condus la acest ordin.
— E-n regulă, nu-ţi face griji pentru asta. N-o să mor din cauza spaţiului liber, dacă voi găsi că trebuie să văd unele persoane. Am să rezist. Ba chiar m-aş putea obişnui.
— Nu este vorba numai de spaţiul liber, colege Elijah. Este vorba de vederea unor solarieni. Eu nu pot accepta aceasta.
— Vrei să spui că n-o să le placă spaţienilor? Cu atât mai rău pentru ei. N-au decât să-şi pună mănuşi şi filtre nazale. Să dezinfecteze aerul. Iar dacă vederea mea, în carne şi oase, contravine moravurilor delicate dc-aici, n-au decât să roşească şi să înghită. Căci am de gând să îi văd. Este un lucru necesar şi îl voi face.
— Dar nu-ţi pot permite aşa ceva, colege Elijah.
— Nu-mi poţi permite ?
— Înţelegi, desigur, motivul, colege Elijah.
— Nicidecum.
— Aminteşte-ţi că agentul Gruer, principalul anchetat solarian al acestei crime, a fost otrăvit. Nu este clar că, dacă-ţi permit să-ţi aplici planul de a-ţi expune propria persoană, următoarea victimă vei fi chiar tu? Cum ţi-aş putea deci permite să renunţi la siguranţa pe care ţi-o dă această vilă?
— Dar cum mă vei opri s-o fac, Daneel?
— Cu forţa, la nevoie, colege Elijah, răspunse Daneel calm. Chiar dacă ar trebui să-ţi fac rău. Căci dacă nu, vei muri cu siguranţă.
9. SE CONTRACAREAZĂ UN ROBOT
— Aşadar, potenţialul superior câştigă din nou, observă Baley. Mi-ai face rău ca să-mi protejezi viaţa.
— Nu cred ca va fi necesar să-ţi fac vreun rău, colege Elijah. Ştii doar că te depăşesc în putere şi nu vei încerca o rezistenţă inutilă. Dar dacă va fi necesar, voi fi obligat să-ţi fac rău.
— Te-aş putea dezagrega pe loc, ripostă detectivul. Chiar acum! Potenţialele mele nu mă împiedică s-o lac.
— M-am gândit că ai putea lua această atitudine. Mai ales atunci când, îndreptându-ne încoace, ai devenit la un moment dat violent în vehiculul ce ne transporta. Distrugerea mea este neînsemnată în comparaţie cu propria ta siguranţă, dar ea ţi-ar produce până la urmă neplăceri şi ar stânjeni planurile stăpânilor mei. În consecinţă, una din primele mele griji a fost, în cea dintâi noapte pe care ai petrecut-o aici, să-ţi scot încărcătura din dezagregator.
Baley îşi muşcă buzele. Îl lăsase deci cu arma descărcată! Duse numaidecât mâna la tocul dezagregatorului, scoase arma afară şi constată că acul încărcăturii indica zero.
O clipă, cântări în mână bucata de metal inutil, tentat s-o arunce în capul lui Daneel. La ce bun, însă? Robotul s-ar fi ferit cu agilitate. Puse deci arma la loc, gândindu-se că ar putea s-o reîncarce la timpul potrivit. Apoi spuse, rar şi meditativ:
— Nu mă poţi păcăli, Daneel.
— Cum adică, colege Elijah?
— Prea mult o faci pe şeful. Mereu îmi pui beţe-n roate. Eşti într-adevăr robot?
— Te-ai mai îndoit o dată, răspunse Daneel.
— Anul trecut, pe Pământ, m-am îndoit că R. Daneel Olivaw era într-adevăr robot. S-a dovedii că era. Cred că încă este. Întrebarea mea, însă, e aceasta: eşti R. Daneel Olivaw?
— Sunt.
— Da? Daneel a fost făcut să semene foarte mult cu un spaţian. De ce n-ar putea şi un spaţian fi făcut să semene cu Daneel?
— Pentru care motiv?
— Ca să conducă ancheta de-aici cu mai multă iniţiativă şi competenţă decât ar dovedi un robot. Şi totuşi, jucând rolul lui Daneel mă poţi ţine sub control, dându-mi un fals sentiment de autoritate. Căci, îa urma urmelor, lucrezi prin mine şi trebuie să mă poţi influenţa.
— Nu este aşa, colege Elijah.
— Dovedeşte-mi, spuse Baley, îndreptându-sc încet către o măsuţă şi punând mâna pe ca. O poţi face destul de uşor, dacă eşti robot. Arată-mi metalul de sub piele!
— Dar te asigur…
— Arală-mi metalul! spuse Baley tăios. E un ordin! Sau nu te mai simţi obligat să execuţi ordinele?
Daneel îşi desfăcu cămaşa. Peri blonzi rari îi acopereau pielea netedă şi bronzată. Robotul apăsă uşor sub mamelonul stâng. Pielea şi carnea se desfăcură de-a lungul pieptului, fără nici o picătură de sânge, iar dedesubt apăru lucirea metalului.
În acest timp mâna lui Baley, care se găsea pe măsuţă, se deplasă câţiva centimetri spre dreapta şi apăsă un bulon de comandă. Aproape imediat în cameră se ivi un robot.
— Nu mişca, Daneel! strigă detectivul. E un ordin! Rămâi aşa!
Daneel rămase ţeapăn, de parcă viaţa, sau mai bine zis imitaţia robotică a vieţii, l-ar fi părăsit brusc. Baley strigă către robot:
— Poţi să mai aduci doi roboţi aici fără să pleci? Dacă poţi, fă-o imediat!
— Da, stăpâne, răspunse robotul,şi alţi doi roboţi intrară, chemaţi prin radio. Cei trei se aşezară în şir.
— Băieţi, li se adresă detectivul, vedeţi această creatură pe care aţi crezul-o stăpân?
Şase ochi roşietici se întoarseră solemn spre Daneeclass="underline"
— Îl vedem, slăpâne, răspunseră în cor cei trei roboţi.
— Vedeţi că acest aşa-zis stăpân este de fapt un robot ca şi voi, căci e făcut din metal. Numai aspectul îl are de om.
— Da, stăpâne.
— Nu trebuie să vă supuneţi nici unui ordin pe care vi-l dă. Înţelegeţi?
— Da, stăpîne.
— Eu, pe de altă parte, sunt un om adevărat.
O clipă cei trei ezitară şi Baley se întrebă dacă, arătându-le că un obiect poate părea om, fiind totuşi robot, nu cumva se îndoiau că orice ar avea aspect omenesc poate fi cu adevărat om.
Dar imediat unul dintre roboţi spuse:
— Sunteţi om, stăpâne, şi Baley răsuflă uşurat.
— Gata, Daneel, spuse el. Acum te poţi mişca.
Daneel luă o poziţie mai firească şi spuse calm:
— După cum văd, îndoielile cu privire la identitatea mea n-au fost decât un truc menit să mă facă să-mi dezvălui adevărata natură în faţa acestora.
— Exact, răspunse Baley, privind în altă parte. (E o simplă maşină, îşi spunea detectivul, şi doar nu te poţi acuza că ai înşelat o maşină!)
Şi totuşi nu reuşea să alunge complet un sentiment de ruşine. Aşa cum stătea acolo, cu pieptul deschis, Daneel avea ceva foarte omenesc în înfăţişare, ceva ce putea fi înşelat.
— Închide-ţi pieptul, Daneel, şi ascultă-mă, spuse Baley. Ca forţă fizică eşti mult inferior acestor trei roboţi. Este clar, nu?
— Este clar, colege Elijah.
— Bun! Acum. băieţi, continuă detectivul, întorcându-se din nou spre cei trei, nu veţi spune nimănui, om sau stăpân, că această creatură e un robot. Niciodată, absolut niciodată, fără dispoziţii primite numai de la mine!
— Îţi mulţumesc, rosti Daneel încet.
— Totuşi, continuă Baley, acest robot umanoid n-are voie să se amestece în nici un fel în acţiunile melc. Dacă încearcă aşa ceva, îl veţi reţine cu forţa, având grijă să nu-l deterioraţi decât în caz de absolută necesitate. Nu-i veţi permite să intre în contact cu nici un alt om afară de mine, şi nici cu alţi roboţi afară de voi, fie prin vedere, fie prin vizionare. Şi nu-l veţi părăsi nici o clipă. Ţineţi-l în această cameră, unde veţi rămâne şi voi. Toate celelalte îndatoriri vi se suspendă până la noi ordine. Aţi înţeles?
— Da, stăpâne, răspunseră în cor cei trei roboţi.
Baley se întoarse iarăşi spre Daneeclass="underline"
— Nu mai ai ce face, aşa că nu încerca să mă opreşti.
Daneel stătea cu braţele atârnându-i moale în jos.
— Colege Elijah, nu le pot lăsa, prin lipsa mea de acţiune, să cazi pradă vreunei primejdii. Totuşi, în împrejurările de faţă, nu-mi rămâne nici o posibilitate de acţiune. Faptul e de o logică incontestabilă. Deci nu voi face nimic. Nădăjduiesc că vei rămâne teafăr şi sănătos.
Asta e tot, se gândi Baley. Logica era logică şi roboţii nu erau dotaţi cu altceva. Logica îi spunea lui Daneel că pierduse partida. Raţiunea i-ar fi putut spune că e greu să prevezi toţi factorii, că partea adversă ar putea face o greşeală.
Dar nu, un robot n-are decât logică, nu şi raţiune. Din nou Baley se simţi ruşinat şi nu putu să-şi reprime un impuls de a-l consola.
— Uite, Daneel, chiar dacă m-aş expune unor primejdii, dar nu e cazul (ultimele cuvinte le adăugă în grabă, aruncând o privire piezişă spre ceilalţi trei roboţi), asta ar face parte din misiunea mea. Pentru asta sunt plătit. După cum tot o parte a misiunii mele este să împiedic orice pericol ce ar putea ameninţa întreaga omenire, aşa cum tu trebuie să împiedici orice pericol ce l-ar ameninţa pe vreun om ca individ. Înţelegi?
— Nu, colege Elijah.
— Asta pentru că n-ai fost construit ca să înţelegi. Dar, crede-mă pe cuvânt, dacă ai fi om, ai înţelege.
Daneel îşi înclină capul în semn de acceptare a explicaţiei şi rămase apoi nemişcat. Baley se îndreptă încet spre uşă. Cei trei roboţi se dădură la o parte pentru a-i face loc, dar continuau să-l fixeze pe Daneel cu ochii lor fotoelectrici.
Baley se simţea păşind spre un fel de libertate. Inima îi bătea mai repede în aşteptarea acestei clipe, dar deodată avu o tresărire. Din partea cealaltă un alt robot se apropie de uşă.
Era oare ceva în neregulă?
— Ce s-a întâmplat, băiete? rosti scurt detectivul.
— Aţi primii un mesaj, stăpâne, de la biroul şefului interimar al serviciului de securilate.
Baley luă capsula de corespondenţă personală pe care i-o întindea robotul. În mâna lui capsula se deschise imediat, dând la iveală o bandă de hârtie imprimată cu caractere fine. (Acest lucru nu-l uimi. Desigur că solarienii îi aveau deja amprentele digitale, iar capsula fusese ajustată să se deschidă numai în contact cu mâinile lui.)
Citi mesajul şi un aer de satisfacţie se ivi pe faţa-i prelungă. Era o permisiune oficială de a putea vedea diferite persoane, cu acordul persoanelor solicitate, care erau totodată sfătuite să dea tot sprijinul „detectivilor Baley şi Olivaw.”
Attlebish capitulase, ajungând chiar să pună numele pământeanului pe primul loc. Era un bun augur pentru a începe, în fine, o anchetă în modul cuvenit.