— Aş putea bea ceva?
— Să beţi ceva? Vocea sociologului era un pic prea stridentă ea să fic plăcută. Doriţi nişte apă?
— Aş prefera ceva alcoolic.
Pe faţa sociologului apăru o expresie de pronunţată stânjeneală, ca şi cum îndatoririle ospitalităţii i-ar fi fost total necunoscute.
Ceea ce, îşi spuse Baley, este într-adevăr aşa. Într-o lume în care toată lumea se vizionează, oamenii nu se îmbie cu mâncare şi băutură.
Un robot îi aduse o ceaşcă de email lucios. Băutura din ea era uşor colorată în roz. Baley o mirosi prudent şi sorbi din ca şi mai prudent. Înghiţitura de lichid i se evaporă cald în gură, trimiţând un mesaj plăcut de-a lungul esofagului. A doua oară sorbi mai substanţial.
— Dacă mai doriţi…, începu Quemot.
— Nu, mulţumesc, nu acum. Aţi fost amabil acceptând să mă vedeţi.
Quemot încercă să surâdă, dar dădu greş în mod vizibil.
— N-am mai văzut pe cineva de foarte multă vreme. Da, da. (Spuse aceasta aproape contorsionându-se.)
— Cred că vă este destul de greu.
— Chiar foarte greu. Şi Quemot se întoarse brusc, ducându-se să se aşeze în capătul celălalt al încăperii, pe un scaun pe care îl instală astfel încât să stea oblic faţă de detectiv. Îşi împreună mâinile înmănuşate şi nările părură să-i palpite.
Baley îşi termină băutura; simţea un fel de căldură prin membre, ba chiar o revenire parţială a încrederii în sine.
— Spuneţi-mi exact, domnule Qucmot, cum vă simţiţi în prezenţa mea?
— Este o întrebare foarte personală, murmură sociologul.
— Ştiu că este, dar cred că v-am explicat, cu prilejul convorbirii noastre, că întreprind o anchetă într-un caz de crimă şi că va trebui să pun foarte multe întrebări, unele dintre ele neapărat personale.
— Vă voi ajuta, dacă pot, spuse Quemot. Sper ca întrebările să fie decente.
Vorbind, continua să se uite în altă parte, iar când se întâmpla ca privirile să-i alunece spre faţa lui Baley, nu rămâneau acolo decât o clipă, după care fugeau în lături.
— Nu din simplă curiozitate vă întreb ce simţiţi. Este un lucru indispensabil pentru ancheta mea.
— Nu prea văd cum.
— Trebuie să aflu cât mai multe despre această lume. Trebuie să ştiu ce simt solarienii în diverse situaţii. Acum înţelegeţi?
Quemot, care nu mai privea deloc spre Baley, începu să vorbească rar:
— Soţia mea a murit acum zece ani. Niciodată nu mi-a fost prea uşor s-o văd, dar, fireşte, te mai obişnuieşti cu timpul şi ea nu era o femeie insistentă. Nu mi s-a mai atribuit o altă soţie, căci am trecut de vârstă… vârsta… (se uită la Baley, rugându-l parcă să completeze el, dar cum detectivul nu făcu aceasta, continuă cu vocea coborâtă) … de vârsta reproducerii. Lipsit chiar şi de soţie, am pierdut cu totul obişnuinţa acestui fenomen al contactului prin vedere.
— Dar ce simţiţi? insistă Baley. Sunteţi cuprins de panică? (Se gândea la felul cum se simţise el însuşi în aeronavă).
— Nu, nu e vorba de panică. Quemot îşi întoarse uşor capul, cât să vadă puţin din faţa detectivului, dar şi-l retrase imediat. Ca să fiu sincer, domnule Baley, am impresia că vă pot mirosi.
Automat, Baley se retrase spre speteaza scaunului, cu un penibil sentiment de jenă.
— Mă puteţi mirosi?
— E pură închipuire, fireşte, adăugă Quemot. Nu ştiu dacă aveţi un miros anume sau cât de puternic este, dar chiar dacă aţi avea, filtrele mele nazale l-ar împiedica să pătrundă. Totuşi, imaginaţia… şi dădu din umeri.
— Înţeleg.
— Mai rău chiar. Mă veţi ierta, domnule Baley, dar în prezenţa directă a unui om simt ca şi cum ar fi gata să mă atingă ceva vâscos, lipicios, şi mă tot dau înapoi. Este foarte neplăcut.
Baley îşi freca o ureche, pe gânduri, străduindu-se să-şi reţină iritarea. În fond, nu era decât reacţia nevrotică a celuilalt la o situaţie simplă.
— Dacă aşa stau lucrurile, spuse el, sunt surprins că aţi acceptat atât de uşor să mă primiţi. Desigur că vă aşteptaţi la asemenea neplăceri.
— Mă aşteptam. Dar ştiţi, eram şi curios. Sunteţi doar pământean.
Baley îşi spuse, sarcastic, că acesta era un motiv în plus ca să nu-l vadă, dar se mulţumi doar să întrebe:
— Ce importanţă are?
În glasul lui Quemot păru să răsune un fel de entuziasm forţat.
— Nu pot explica prea uşor aceasta. Nici măcar mie însumi. Lucrez în sociologie de zece ani. Lucrez într-adevăr. Am formulat unele ipoteze cu totul noi şi surprinzătoare, şi totuşi în esenţă adevărate. Tocmai una dintre aceste ipoteze mă face să nutresc un interes extraordinar pentru Pământ şi pământeni. Vedeţi, dacă aţi examina atent societatea solariană şi modul ei de viaţă, aţi ajunge la concluzia că sunt modelate direct şi îndeaproape după cele ale Pământului.
10. SE DESCOPERĂ O CULTURĂ
Baley nu se putu reţine să nu exclame:
— Cum?
Quemot rămase câteva clipe tăcut, cu privirile întoarse în altă parte, după care spuse:
— Nu, nu e vorba de actuala cultură a Pământului.
— A, făcu Baley.
— E vorba de cea veche, de istoria antică a planetei dumneavoastră. Ca pământean o cunoaşteri, desigur.
— Da, am vizionat nişte cărţi, răspunse Baley prudent.
— Atunci înţelegeţi.
Baley, care nu înţelegea, reiuă:
— Daţi-mi voie să vă explic ce vreau, domnule Quemot. Aş dori să-mi spuneţi tot ce ştiţi despre marea deosebire dintre Solaria şi celelalte Lumi exterioare, despre numărul mare de roboţi de aici, despre comportarea dumneavoastră, a solarienilor. Îmi pare rău dacă vă las impresia că vreau să schimb subiectul.
Detectivul voia de fapt cu tot dinadinsul să Iacă aceasta. Orice discuţie despre asemănările şi deosebirile dinire cele două culturi s-ar dovedi cu mult prea fascinantă în sine. Şi-ar putea petrece acolo întreaga zi, fără să obţină nimic util în privinţa informaţiilor cc-l interesau.
Quemot zâmbi:
— Vreţi o comparaţie între Solaria şi celelalte Lumi exterioare, nu între Soiaria şi Pământ.
— Pământul îl cunosc, domnule doctor.
— Cum doriţi… (Solarianul tuşi uşor.) Vă deranjează dacă-mi întorc scaunul de tot? M-aş simţi mai… mai comod.
— Vă rog, domnule Quemot, răspunse Baley cu răceală.
— Perfect. La un ordin dat de Quemot cu voce joasă, un robot întoarse scaunul. Aşa cum şedea acum, ascuns de ochii lui Baley după speteaza masivă, sociologul vorbea cu o voce mai vioaie şi chiar mai bogată şi mai puternică.
— Primele colonizări pe Solaria s-au produs acum trei sute de ani. Cei dintâi colonişti erau nexonieni. Ştiţi ceva despre Nexon?
— Din păcate, nu.
— Este foarte aproape de Solaria, numai la vreo doi parseci distanţă. De fapt, Solaria şi Nexon alcătuiesc cea mai apropiată pereche de Lumi locuite din toată Galaxia. Solaria, chiar şi înainte de sosirea oamenilor, avea forme de viaţă şi era perfect adecvată colonizării umane. Ea reprezenta evident o atracţie pentru bogătaşii de pe Nexon, cărora le venea greu să-şi menţină modul de trai în condiţiile suprapopulării planetei lor.
— Suprapopulare? îl întrerupse Baley. Credeam că spaţienii practică metoda controlului naşterilor.
— Pe Solaria da, dar în celelalte Lumi exterioare controlul naşterilor este în general ineficient. În epoca respectivă Nexon număra vreo două milioane de locuitori. Aglomeraţia era destul de mare încât să facă necesară limitarea numărului de roboţi ai unei familii. Astfel că acei nexonieni care dispuneau de mijloace şi-au construit case de vară pe Solaria — o planetă fertilă, cu climă temperată şi fără vieţuitoare primejdioase.