Baley se reinstală comod pe scaun, gustă prudent din băutură şi puse cupa la loc. Prăjiturile erau calde şi tari la pipăit, dar coaja se sfărâma uşor în gură şi miezul se dovedea considerabil mai cald şi mai moale. Nu putea identifica gustul, pe care îl atribui vreunor mirodenii specifice de pe Solaria.
Îşi aminti apoi de alimentaţia de pe Pământ, restrânsă ca varietate şi bazată pe cultura de drojdii, şi se întrebă dacă n-ar avea căutare unele produse de drojdii care să imite gustul produselor extrapământene.
Îşi întrerupse însă brusc şirul gândurilor când îl văzu pe Quemot apărând pe neaşteptate în faţa lui. Cu faţa spre el, de data asta! Şedea pe un scaun mai mic, într-o cameră ai cărei pereţi şi podea contrastau puternic cu cei din încăperea unde se alia Baley. Sociologul zâmbea acum; ridurile fine de pe faţă i se adânciseră şi, paradoxal, îi dădeau un aspect mai tineresc, accentuându-i vioiciunea ochilor.
— Mii de scuze, domnule Baley. Credeam că pot face faţă unei prezenţe personale, dar m-am înşelat. Ajunsesem la limită şi expresia dumneavoastră, ca să spun aşa, m-a dat gata.
— Ce expresie, domnule Quemot?
— Aţi spus ceva despre intenţia de a sta de vorbă faţă-n… Clătină din cap, trecându-şi repede limba peste buze. Aş prefera să n-o repet. Cred că înţelegeţi ce vreau să spun. Cuvintele dumneavoastră mi-au evocat pregnant o imagine în care noi doi ne inspiram reciproc răsuflarea. Solarianul se cutremură. Nu găsiţi că e respingător?
— Nu cred să-mi fi închipuit vreodată aşa ceva.
— Pare un obicei foarte neigienic. Iar când aţi pronunţat acele cuvinte, mic mi-a trecut prin cap imaginea cu pricina şi mi-am dat seama că de fapt ne aflăm în aceeaşi cameră şi că, deşi nu şedeam faţă-n faţă cu dumneavoastră, aerul care v-a trecut prin plămâni ajungea până la mine şi pătrundea şi într-ai mei. Iar sensibil cum sunt…
— Dumnezeule! exclama Baley. Dar moleculele din toată atmosfera Solarici au trecut prin mii de plămâni! Plămâni de animale şi branhii de peşti!
— Aveţi dreptate, admise Quemot frecându-şi gânditor bărbia, şi tocmai de asta nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva. Oricum, situaţia de adineauri, când ne găseam amândoi împreună, inhalând şi exhalând alături, devenise insuportabilă. E formidabil ce uşurat mă simt acum, vizionându-vă.
— Dar ne aflăm în aceeaşi casă, domnule Quemot.
— Tocmai de aceea e atât de formidabil acest sentiment de uşurare. Ne aflăm în aceeaşi casă, şi totuşi folosirea sistemului de vizionare schimbă totul. Cel puţin acum ştiu cum te simţi văzând o persoană străină. Un lucru pe care n-am să-l mai repet.
— Vorbiţi de parcă aţi fi făcut o experienţă.
— Într-un fel, răspunse spaţianul, chiar aşa a şi fost. Iar rezultatele sunt interesante, chiar dacă personal m-au deranjai. A fost un test bun şi l-aş putea înregistra.
— Ce să înregistraţi? întrebă Baley, surprins.
— Propriile mele sentimente, ripostă Quemot, aruncându-i detectivului o privire la fel de surprinsă.
Baley oftă. Iar vorbeau limbi diferite. Mereu acelaşi lucru.
— Am întrebat numai pentru că presupuneam că aveţi anumite instrumente de măsurat reacţiile emoţionale. Eventual, un electro-encefalograf. (Se uită în jur, căutând parcă aşa ceva.) Deşi presupun că aveţi tipuri de buzunar care funcţionează fără legături directe. Pe Pământ n-avem asemenea tipuri.
— Sunt convins, răspunse solarianul cu asprime, că pot evalua natura propriilor mele afecte fără a folosi vreun instrument. Erau, dealtfel, destul de pronunţate.
— Da, desigur, dar pentru o analiză cantitativă… începu Baley.
— Nu ştiu ce urmăriţi, ripostă Quemot iritat. Şi apoi eu încerc să vă spun altceva, lucruri pe care nu le-am vizionai în cărţi, propria mea teorie, de care sunt foarte mândru…
— Şi la ce se referă această teorie, domnule doctor?
— Păi, la modul în care cultura solariană se bazează pe o cultură din trecutul Pământului.
Baley oftă din nou. Dacă nu-l lăsa pe sociolog să-şi expună teoria, putea periclita şansele oricărei colaborări ulterioare. Aşa că întrebă:
— Pe care anume?
— Pe cea a Spartei, răspunse Quemot, ridicându-şi capul astfel încât o clipă părul lui alb luci în lumină aproape ca un nimb. Nu mă-ndoiesc că aţi auzit de Sparta.
Baley se simţi uşurat. În tinereţe studiase cu mult interes trecutul Pământului (erau studii atrăgătoare pentru mulţi pământeni: un Pământ dominant, deoarece era singura planetă populată, iar pământenii erau stăpâni deoarece nu existau spaţieni), dar acest trecut era amplu. Quemot se putea referi la vreo fază necunoscută lui Baley, ceea ce ar fi dus la încurcături. Aşadar, răspunse precaut:
— Da, am vizionat nişle filme pe această temă.
— Bun, bun! Sparta, în culmea puterii ei, cuprindea un număr relativ mic de spartani, singurii cetăţeni cu drepturi depline, plus un număr ceva mai mare de locuitori de rang inferior, periecii, la care se adăuga o mare masă de sclavi, iloţii. Aceşti iloţi se găseau faţă de spartani într-un raport de douăzeci la unu şi erau oameni cu sentimente şi slăbiciuni omeneşti.
Pentru a se asigura că nici o revoltă a iloţilor nu va putea reuşi, în ciuda numărului covârşitor al acestora, spartanii au devenit mari războinici. Fiecare trăia ca un fel de maşină militară şi astfel societatea îşi realiza scopul. Nici o răscoală a iloţilor n-a fost încununată de succes.
Noi, cei de pe Solaria, suntem asemănători, într-un fel, cu spartanii. Avem şi noi iloţii noştri, dar aceştia nu sunt oameni, ci maşini. Ei nu se pot răscula şi nu trebuie să ne temem de ei, deşi ne depăşesc numeric de o mie de ori mai mult decât în cazul spartanilor. Astfel ne bucurăm de avantajele spartanilor fără a ne vedea obligaţi să ne purtăm ca stăpâni neînduplecaţi faţă de alţii. Putem să urmăm exemplul artistic şi cultural al atenienilor, care erau contemporani cu spartanii şi care…
— Am vizionat şi filme despre atenieni, îl întrerupse Baley.
Quemot se entuziasma pe măsură ce vorbea.
— Civilizaţiile au avut totdeauna o structură piramidală. Pe măsură ce urci spre vârful edificiului social, ai mai multă tihnă şi mai mari posibilităţi de a-ţi găsi fericirea. Dar tot pe măsură ce urci vei găsi tot mai puţini care se bucură de aceste avantaje în grad din ce în ce mai mare. Fără excepţie, există o preponderenţă a celor dezavantajaţi. Şi, nu uitaţi asta, oricât de avute ar fi, în mod absolut, straturile de la baza piramidei, ele vor fi mereu dezavantajate în comparaţie eu vârful. Bunăoară, chiar şi cei mai săraci locuitori de pe Aurora o duc mai bine decât bogătaşii Pământului, dar ei înşişi sunt dezavantajaţi faţă de bogătaşii Aurorei, eăci ci se compară cu cei înstăriţi de pe propria lor planetă.
Aşadar, în societăţile omeneşti obişnuite vom găsi oricând conflicte sociale. Revoluţia socială şi reacţia de apărare şi de reprimare a ei, odată ce a izbucnit, explică o mare parte a suferinţelor omeneşti care abundă în istoric.
Aici, însă, pe Solaria, pentru prima oară vârful piramidei este singur. În locul celor dezavantajaţi se află roboţii. Avem prima societate nouă, cu adevărat nouă, prima mare inovaţie socială de când sumerienii şi egiptenii au creai oraşele.
Şi Quemot se sprijini de speteaza scaunului, zâmbind satisfăcut.
— Aţi publicat toate astea? întrebă Baley.