— Mai sunt încă trei, stăpâne.
— Atunci spune-i Klorissei Cantoro… spune-i stăpânei tale că-l voi folosi în continuare pe acesta şi că doresc să nu fiu deranjat.
— Am înţeles, stăpâne.
Apoi Baley se întoarse la aparat, care rămăsese fixat pe centrul camerei în care se aflase Leebig. Era încă goală, aşa că detectivul se instală confortabil şi aşteptă.
Nu dură mult. Leebig intră în cameră şi din nou obiectele părură să danseze în raport cu omul. Evident, instalaţia se centrase imediat pe robotician.
Baley îşi aminti de complexitatea aparaturii şi încercă un anumit sentiment de admiraţie.
Leebig părea acum complet stăpân pe sine. Se pieptănase şi îşi schimbase costumul. Erau nişte haine largi, făcute dintr-un material care sclipea şi care prindea efectele de lumină. Roboticianul se aşeză pe un scăunel care ieşise din perete.
— Aşadar, ce voiai să spui despre Prima lege? întrebă el.
— Ne poate auzi cineva?
— Nu. Am avut eu grijă de asta.
Baley dădu din cap în semn că a înţeles. Apoi spuse:
— Vreau mai întâi să citez Prima lege.
— Nu este cazul.
— Ştiu, dar aş vrea, totuşi, s-o citez: Un robot nu poate să facă vreun rău unei fiinţe umane sau, prin inacţiune, să permită să se facă vreun rău unei fiinţe umane.
— Şi?
— Când am sosit pe Solaria, am fost dus cu un vehicul de suprafaţă până la locuinţa ce-mi fusese repartizată. Acest vehicul era special construit ca să mă protejeze de exterior. Ca pământean…
— Ştiu toate astea, îl întrerupse Lccbig nerăbdător. Ce legătură au cu problema noastră?
— Roboţii care conduceau vehiculul nu ştiau însă. Am cerut să se înlăture capota şi mi s-a dat imediat ascultare. Legea a Doua. Ordinul trebuia îndeplinit. M-am simţit rău, desigur, şi era cât pe ce să leşin, dar au tras capota la loc. Oare aceşti roboţi nu mi-au făcut rău?
— La ordinul dumitale, spuse Leebig tăios.
— Voi cita acum a Doua lege: Un robot trebuie să execute ordinele primite de la o fiinţă umană, afară de cazurile în care aceste ordine ar contraveni Primei legi. Vezi deci că ordinul meu trebuia ignorat.
— Prostii. Robotul nu ştia…
Baley se aplecă înainte pe scaun.
— Aha! Asta e! Să enunţăm acum Prima lege aşa cum trebuie: Un robot nu poate săvârşi nici o acţiune care, potrivit cunoştinţelor lui, ar face vreun rău unei fiinţe umane, şi nici nu poate, prin inacţiune, să permită cu bună ştiinţă să se facă vreun rău unei fiinţe umane.
— Toate acestea se înţeleg de la sine.
— Da, dar nu de către toată lumea. Altfel toată lumea ar sesiza că roboţii pot comite crime.
Leebig păli.
— Nebunie curată!
Baley îşi privi calm vârfurile degetelor.
— Un robot poate, cred, să execute o sarcină nevinovată, nu-i aşa? O sarcină care să nu provoace nici un rău unei fiinţe umane.
— Dacă i se ordonă…, răspunse Leebig.
— Da, bineînţeles, dacă i se ordonă s-o facă. Şi un al doilea robot poate, cred, să execute o altă sarcină nevinovată, nu-i aşa? O altă sarcină nevătămătoare pentru o fiinţă umană. Dacă i se ordonă, fireşte…
— Da, poate.
— Şi ce se întâmplă atunci când cele două sarcini, total nevinovate dacă le luăm separat, echivalează, luate împreună, cu o crimă?
— Cum? Faţa lui Leebig se pungi într-o strâmbătură de mânie.
— Vreau să aud părerea dumitale, ca specialist, asupra acestei probleme, spuse Baley. Îţi voi prezenta un caz ipotetic. Să presupunem că un om ordonă unui robot: — Toarnă puţin din acest lichid într-un pahar cu lapte pe carc-l vei găsi în cutare loc. Lichidul e inofensiv. Vreau doar să-i aflu efectul asupra laptelui. După ce-l aflu, amestecul va fi aruncat. Iar după ce execuţi sarcina, uiţi că ai executat-o.
Leebig, încă încruntat, nu spuse nimic.
— Dacă i s-ar fi spus robotului să toarne un lichid misterios în lapte şi apoi să ofere amestecul rezultat unui om, Prima lege l-ar fi obligat pe robot să întrebe: „Care este natura lichidului? Este el vătămător pentru om?” Şi chiar dacă ar fi primit asigurări că lichidul e inofensiv, Prima lege ar fi trebuit să-l facă să şovăie şi să refuze să ofere laptele. Dar lui i se spune că laptele va fi aruncat. Prima lege nu e implicată. Nu va acţiona robotul aşa cum i s-a spus?
Leebig îl privi fix.
Baley continuă:
— Un alt robot, care a pus acolo iniţial laptele şi care nu ştie că s-a turnat ceva în el, îl oferă, de bună credinţă, unui om, şi acesta moare.
— Imposibil! exclamă Leebig.
— De ce? în sine, ambele acţiuni sunt nevinovate. Dar împreună înseamnă crimă. Negi că se poate petrece aşa ceva?
— Ucigaşul ar fi atunci omul care dă ordinele, spuse Leebig.
— Dacă vrei să filozofezi, da. Şi, totuşi, uneltele imediate ale crimei sunt roboţii.
— Dar nici un om n-ar da asemenea ordine.
— Ba da! A şi dat! Astfel trebuie să fi fost încercată asasinarea lui Gruer. Ai auzit despre ea, presupun?
— Pe Solaria, mormăi Leebig, auzi despre toate.
— Atunci ştii că Gruer a fost otrăvit la masă, în faţa ochilor mei şi ai colegului meu, domnul Olivaw de pe Aurora. Poţi sugera o altă cale pe care ar fi putut ajunge otrava la el? Pe domeniu nu se mai afla nici un alt om. Ca solarian ar trebui să înţelegi bine asta.
— Nu sunt detectiv şi nu formulez ipoteze.
— Ţi-am formulat eu una. Vreau să ştiu doar dacă doi roboţi nu pot cumva îndeplini două acţiuni separate, fiecare nevinovată în sine, dar împreună ducând la crimă. Dumneata eşti expertul, domnule Leebig. Aşadar, e posibil ?
Hărţuit, Leebig admise:
— Da, cu un glas atât de slab, încât Baley de-abia îl auzi.
— E clar, deci, spuse detectivul. Cel puţin în privinţa Primei legi.
Leebig se uită iarăşi fix la Baley, clipind de câteva ori din pleoapa lăsată, ceea ce era un fel de tic. Îşi desfăcu mâinile, pe care le ţinuse împreunate, dar rămase cu degetele îndoite în chip de ghiare, de parcă fiecare mână ar fi continual să strângă fantoma celeilalte. Apoi îşi puse palmele pe genunchi şi de-abia atunci i se destinseră degetele.
Baley privea totul căzut pe gânduri.
— În teorie, da. În teorie! spuse Leebig. Dar nu abandona atât de uşor Prima lege, domnule pământean! Pentru a o ocoli, trebuie să dai roboţilor ordine foarte abil concepute.
— De acord, răspunse Baley. Nu sunt decât un pământean. Nu ştiu mai nimic despre roboţi şi ordinele imaginate de mine n-au fost decât nişte exemple. Un solarian s-ar pricepe mai bine la aşa ceva, sunt sigur.
Leebig părea că nici nu-l ascultă. Continuă, vorbind tare:
— Dacă un robot poate fi manevrat astfel încât să facă rău unui om, înseamnă doar că trebuie să mărim capacitatea creierului pozitronic. S-ar putea afirma că e cazul să îmbunătăţim specia umană. Cum acest lucru e imposibil, vom face roboţii mai inofensivi. Progresăm necontenit. Roboţii noştri sunt mai variaţi, mai specializaţi, mai capabili şi mai ncvătămători decât acum un veac. Peste încă un veac progresul va fi şi mai mare. De ce să punem roboţii să manipuleze panouri de comandă atunci când fiecare panou poate fi dotat cu propriul lui creier pozitronic? Asta e specializare, desigur, dar putem merge şi în sensul generalizării. De ce n-am produce roboţi cu membre interşanjabilc? Ei? De ce nu? Dacă am…
— Eşti singurul robotician de pe Solaria? îl întrerupse Baley.