— Ce mobil?
— Nimeni n-a formulat vreun mobil pentru crimă. Desigur, Gladia n-ar fi ucis fără un mobil.
— O, mare Galaxie! (Leebig îşi dădu capul pe spate, gata să izbucnească în râs, dar nu râse.) Nu ţi-a spus nimeni? Ei da, poate nu ştie nimeni. Dar cu ştiu. Mi-a spus chiar ea. Deseori.
— Ce ţi-a spus, doctore Leebig?
— Păi, că se certa cu soţul ei. Se certau des, cu înverşunare. Îl ura, domnule pământean. Nu ţi-a spus nimeni asta? Nu ţi-a spus-o ea?
15. SE COLOREAZĂ UN PORTRET
Baley primi lovitura în plin şi încercă să ascundă acest lucru. După câte putea presupune, ţinând scama de modul de trai al solarienilor, vieţile lor particulare erau sacrosancte. Întrebările despre căsătorie şi copii dovedeau prost gust. Ca atare, îşi închipuise că între soţ şi soţie pot exista dispute cronice, pentru care de asemenea nu puteai manifesta curiozitate.
Nici măcar când se comite o crimă? Nici atunci nu se poate săvârşi gafa socială de a o întreba pe suspectă dacă se certa cu soiul ei? Sau de a pomeni acest lucru, dacă tot se cunoaşte?
Ei bine, Leebig o făcuse.
— Şi de ce se certau? întrebă Baley.
— Întreab-o mai bine pe ea, răspunse solarianul.
Da, mai bine, îşi spuse Baley şi se ridică băţos.
— Mulţumesc, doctore, pentru colaborare. S-ar putea să te mai solicit în viitor. Sper să te menţii accesibil.
— Încheiat vizionarea, spuse Leebig şi imaginea dispăru brusc din faţa detectivului.
Pentru prima oară pe Baley nu-l mai deranja zborul cu un avion prin spaţiul liber. Nu-l mai deranja deloc. Parcă ar fi fost în elementul său.
Nici nu se mai gândea măcar la Pământ sau la Jessie. Plecase de acolo doar de câteva săptămâni, dar parcă ar fi trecut ani. Pe Solaria nu se afla decât de vreo trei zile, dar parcă era acolo de când lumea.
Cât de repede se poate adapta omul unui coşmar?
Sau, poate, era la mijloc Gladia? Faptul că o va vedea curând, o va vedea, nu viziona. Poate tocmai acest lucru îi dădea încrederea în sine şi un sentiment ciudat de teamă şi nerăbdare.
Va rezista ea oare? se întrebă detectivul. Sau se va retrage după câteva clipe de vedere, aşa cum făcuse Quemot?
La intrarea lui, Gladia se afla în capătul celălalt al unei încăperi lungi. Părea un fel de reprezentare impresionistă a propriei sale persoane. Totul se redusese la trăsăturile esenţiale. Avea buzele uşor date cu ruj, sprâncenele uşor creionate şi urechile uşor date cu albastru. Cu aceste excepţii, faţa îi era neatinsă de fard. Părea palidă, puţin speriată şi foarte tânără.
Îşi purta părul blond strâns la spate. Ochii, albaştri-cenuşii, trădau o anumită timiditate. Era îmbrăcată într-o rochie bleumarin, aproape neagră, cu mâneci lungi şi cu un tiv subţire alb. Îşi pusese mănuşi albe şi pantofi eu tocul jos. În afară de faţă nu lăsase liberă nici o porţiune de piele. Chiar şi gâtul îi era acoperit cu un guler discret.
Baley se opri unde se găsea.
— E destul de aproape, Gladia? întrebă el.
Femeia respira repede, puţin sacadat.
— Uitasem, de fapt, la ce trebuia să mă aştept. E ca un fel de vizionare, nu? Adică, dacă nu mă gândesc neapărat că e vorba de văzut…
— Pentru mine e perfect normal, răspunse detectivul.
— Da, ca pe Pământ. (Gladia închise ochii.) Uneori încerc să-mi imaginez. Lume multă pretutindeni. Mergi pe o stradă, alţii merg pe lângă tine, în acelaşi sens sau invers. Zeci de oameni…
— Sute, o corectă Baley. N-ai văzut niciodată, în filmocărţi, scene de pe Pământ? N-ai vizionat nici un roman a cărui acţiune se desfăşoară pe Pământ?
— N-avem prea multe din astea, dar am vizionat romane cu acţiuni ce se petreceau în alte Lumi exterioare, unde oamenii se văd tot timpul. Dar un roman e cu totul altceva. E ca un fel de vizionare multiplă.
— Personajele din romane se sărută vreodată?
Gladia roşi, vădit jenată.
— Nu vizionez asemenea cărţi.
— Niciodată?
— Să vezi… Există totdeauna câteva filme obscene de vizionat, ştii, şi uneori, din pură curiozitate… Dar e dezgustător, zău!
— Chiar aşa?
Gladia se însufleţi brusc.
— Pământul, însă, e total diferit. Foarte multă lume. Când circuli, Elijah, cred că te poţi chiar atinge de alţii. Accidental, vreau să zic…
Baley avu un surâs vag.
— Uneori îi mai şi trânteşti pe jos, accidental.
Îşi aminti de aglomeraţia de pe şoselele rulante, de lumea care se înghesuia, trecând de pe o bandă pe alta şi, o clipă, simţi din plin dorul de casă.
— Nu e nevoie să stai aşa departe, spuse Gladia.
— Nu te deranjează dacă vin mai aproape?
— Cred că nu. Am să-ţi spun când e cazul să te opreşti.
Baley înaintă câţiva paşi. Gladia îl urmărea cu ochii larg deschişi. Deodată întrebă:
— N-ai vrea să vezi câteva din energopicturile mele?
Detectivul se afla acum la doi metri de ea. Se opri şi o privi. Părea mică şi fragilă. Încercă să şi-o închipuie cu ceva în mână (cu ce oare?), lovindu-şi furios bărbatul în cap. Încercă să şi-o închipuie înnebunită de furie, împinsă la crimă de ură şi mânie.
Trebuia, totuşi, să admită că faptul era posibil. Chiar şi o femeie de cincizeci de kilograme putea zdrobi o ţeastă dacă îşi ieşea din fire şi avea la îndemână un obiect potrivit. Iar Baley cunoscuse, pe Pământ, fireşte, criminale care, când erau calme, păreau nişte mieluşei.
— Ce sunt aceste energopicturi, Gladia? întrebă el.
— O formă de artă, răspunse Gladia.
Baley îşi aminti cele spuse de Leebig cu privire la arta Gladiei. Dădu apoi din cap:
— Da, aş vrea să le văd.
— Vino după mine, atunci.
Detectivul o urmă, menţinând cu grijă distanţa de doi metri dintre ei. De fapt nu era nici o treime din cea impusă de Klorissa.
Intrară într-o încăpere foarte luminoasă. Lumina izbucnea din fiecare colţişor, în tot felul de culori.
Gladia arăta mulţumită; vădea un sentiment de proprietate. Îşi ridică ochii spre Baley, anticipând reacţia lui.
Această reacţie corespundea, probabil, aşteptărilor ei, deşi detectivul nu rosti nici un cuvânt. Dădu încet ocol cu privirea, încercând să înţeleagă ceea ce vedea, căci totul era exclusiv lumină, fără nici un obiect material.
Forme luminoase stăteau cuprinse într-un fel de piedestale. Constituiau o geometrie vie, linii şi curbe de culoare, îmbinate într-un întreg complex, dar păstrându-şi identităţile proprii. Printre ele nu existau măcar două cât de vag asemănătoare.
Căutând cuvintele cele mai potrivite, Baley spuse:
— Şi au, oare, vreun înţeles anume?
Gladia râse cu vocea ei plăcută, de contraalto.
— Au înţelesul pe care vrei să li-l dai. Sunt pur şi simplu forme luminoase ce-ţi pot da un sentiment de iritare, sau de fericire, sau de curiozitate, sau orice alt sentiment încercat de mine în clipa când le-am alcătuit. Dacă doreşti, îţi fac şi ţie una, un fel de portret. S-ar putea, totuşi, să nu iasă prea bine, căci va fi doar o improvizaţie rapidă.
— Chiar vrei? M-ar interesa foarte mult.
— Perfect, spuse Gladia şi se îndreptă cu paşi repezi spre o formă luminoasă aflată într-un colţ al încăperii. Trecuse foarte aproape de el, dar nu părea să fi observat aceasta. Atinse apoi ceva la piedestal şi forma luminoasă, ca şi nimbul de deasupra ei, se stinse instantaneu.