— Şi ea le-a ordonat să plece?
— Cu multă greutate. Ei au protestat, invocând ordinele primite anterior, dar, fireşte, nu puteau dezvălui natura acestora deoarece le interziseseşi să comunice cuiva identitatea mea reală. Până la urmă i-a convins, dar a trebuit să se răstească la ei plină de furie.
— Şi atunci ai plecat.
— Exact, colege Elijah.
Păcat, se gândi detectivul, că Gladia nu socotise incidentul destul de important ca să i-l relateze atunci când s-au vizionat.
— Ţi-a trebuit destul de mult timp ca să mă găseşti, Daneel.
— Roboţii solarieni au un sistem de informare bazat pe contacte subeterice. Un solarian experimentat poate obţine informaţii în mod prompt, dar, întrucât sistemul se compune din milioane de instalaţii individuale, unuia ca mine, fără experienţă în acest domeniu, i-a trebuit timp ca să obţină o singură informaţie. A trecut peste o oră până să aflu unde eşti. Şi am mai pierdut timp, de asemenea, vizitând locul de muncă al doctorului Delmarre după ce plecaseşi de acolo.
— Ce-ai făcut la crescătorie?
— Unele cercetări proprii. Îmi pare rău că am fost nevoit să procedez astfel în absenţa ta, dar situaţia mă obliga la aceasta.
— Ai vizionat-o sau ai.văzut-o pe Klorissa Cantoro? întrebă Baley.
— Am vizionat-o, dar din propria ei clădire, nu de pe domeniul nostru. La crescătorie erau nişte registre pe care voiam să le văd. Aş fi putut s-o vizionez şi de acasă, dar n-ar fi fost convenabil să rămân acolo, căci cei trei roboţi îmi cunoşteau adevărata natură şi m-ar fi putut uşor imobiliza din nou.
Baley îşi revenise aproape complet. Se dădu jos din pat, constatând că era îmbrăcat într-un fel de cămaşă de noapte, pe care o privi cu dezgust.
— Adu-mi hainele!
Daneel se conformă.
— Unde e doamna Delmarre? întrebă detectivul, îmbrăcându-se.
— Sub arest la domiciliu, colege Elijah.
— Cum?!? Din ordinul cui?
— Din ordinul meu. Este păzită de roboţi în dormitorul ei şi i-am neutralizat posibilitatea de a da alte dispoziţii decât cele legate de necesităţile personale.
— Ai făcut asta singur?
— Roboţii de aici nu-mi cunosc identitatea.
Baley termină îmbrăcatul.
— Ştiu că există argumente împotriva ei. A avut prilejul să comită o crimă. Mai mult chiar decât bănuiam la începui: nu s-a năpustit la faţa locului auzind strigătul soţului ei, aşa cum ne-a spus iniţial, ci s-a aflat acolo tot timpul.
— Pretinde cumva că a asistat la crimă şi că l-a văzut pe asasin? întrebă robotul.
— Nu. Nu-şi mai aminteşte momentele cruciale. Asta se poate întâmpla uneori. Şi apoi, avea şi un mobil.
— Care, colege Elijah?
— Unul pe care îl indusesem printre posibilităţi de la bun început. Mi-am spus următoarele: dacă ne-am afla pe Pământ şi doctorul Delmarre ar fi aşa cum mi-a fost descris, iar Gladia Delmarre aşa cum părea să fie, aş spune că ea îl iubeşte, sau că l-a iubit, pe când el se iubeşte numai pe sine. Greutatea era să ştiu dacă solarienii trăiesc sentimentul dragostei ca şi noi, pământenii. Nu mă puteam bizui pe aprecierea mea în privinţa emoţiilor şi reacţiilor lor. Iată de ce trebuia să cunosc câţiva dintre ei. Nu să-i vizionez, ci să-i văd.
— Nu înţeleg, colege Elijah.
— Nu ştiu dacă-ţi voi putea explica. Posibilităţile genice ale acestor oameni sunt temeinic studiate înainte de naştere, iar după naştere se analizează repartiţia efectivă a genelor.
— Cunosc acest lucru.
— Dar genele nu rezolvă totul. Contează şi mediul înconjurător, care poate crea o psihoză reală acolo unde genele indică doar potenţialitatea unei anumite psihoze. Ai remarcat interesul Gladiei pentru Pământ?
— L-am remarcat, colege Elijah, şi l-am socotit un interes simulat în scopul de a-ţi influenţa opiniile.
— Să presupunem că este un interes real, ba chiar o fascinaţie. Să presupunem că o atrage cumva aglomeraţia umană de pe Pământ. Să presupunem că este atrasă, contrar voinţei ei, de un lucru pe care a fost educată să-l considere respingător. O asemenea anomalie era posibilă. Trebuia s-o verific văzând diverşi solarieni şi observând reacţiile lor, văzând-o pe ea şi observând reacţiile ei. Iată de ce trebuia să plec fără tine, Daneel, cu orice preţ. Iată de ce nu mai puteam continua ancheta prin vizionare.
— Nu mi-ai explicat toate astea, colege Elijah.
— Dacă ţi-aş fi explicat, ai fi putut renunţa la ceea ce considerai a fi datoria ta în temeiul Primei legi?
Daneel nu răspunse.
— Experienţa a reuşit, continuă Baley. Am văzut, sau am încercat să văd, mai mulţi solarieni. Un bătrân sociolog s-a străduit să mă vadă, dar a trebuit să renunţe. Un robotician a refuzat categoric să mă primească, deşi am exercitat mari presiuni asupra lui. Chiar şi numai simpla idee de a face aceasta îi provoca o reacţie infantilă: îşi sugea degetul şi plângea. Asistenta doctorului Delmarre era mai învăţată cu prezenţa fizică prin însăşi natura profesiei ei, aşa că m-a tolerat, dar la vreo şapte metri de ca. Gladia, pe de altă parte…
— Da?
— Gladia a acceptat să mă vadă după o uşoară ezitare. Suporta cu uşurinţă prezenţa mea, chiar dădea semne de obişnuinţă pe măsură ce trecea timpul. Totul indica o condiţie psihotică. N-o deranja să mă vadă; o interesa Pământul; e posibil să fi nutrit un interes anormal pentru soţul ei. Totul se poate explica printr-o atracţie puternică — şi, în această lume, anormală — prezenţa fizică a sexului opus. Doctorul Delmarre, însă, nu era omul care să încurajeze sau să stimuleze asemenea atitudini. Rezultatul trebuie să fi fost foarte dezamăgitor pentru ea.
Daneel dădu din cap a înţelegere.
— Suficient de dezamăgitor ca s-o împingă la crimă într-un moment de furie.
— Şi totuşi, Daneel, nu cred aceasta.
— Eşti poate influenţat de unele raţiuni personale, colege Elijah? Doamna Delmarre este o femeie atrăgătoare, iar tu eşti pământean şi la tine preferinţa pentru prezenţa fizică a unei femei atrăgătoare n-are nimic psihotic.
— Am raţiuni mai temeinice, răspunse Baley, stingherit. (Privirea rece a robotului îl fixa mult prea subtil şi pătrunzător. La naiba! Daneel nu era, în fond, decât o maşinărie!) Dacă ea e ucigaşa soţului ei, atunci tot ea trebuie să fi încercat să-l asasineze pe Gruer.
O clipă simţi ispita de a-i explica felul în care se putea organiza o crimă prin intermediul roboţilor, dar se abţinu. Nu ştia cum va reacţiona Daneel la o ipoteză care făcea din roboţi asasini inconştienţi.
— Ca şi pe tine, dealtfel, observă Daneel.
Baley se încruntă. N-avusese deloc intenţia să-l informeze pe robot despre incidentul cu săgeata otrăvită şi, implicit, să-i intensifice pornirea şi aşa excesivă de a-l proteja.
— Ce ţi-a spus Klorissa? întrebă Baley, iritat. (Ar fi trebuit să-i recomande femeii discreţie, dar cum putea bănui că Daneel va ajunge acolo ca să facă cercetări?)
— Doamna Cantoro n-are nimic de a face eu aceasta, răspunse calm robotul. Chiar eu am fost martor la tentativa de asasinat.
Baley rămase perplex.
— Dar tu nu erai nicăieri prin preajmă.
— Ba chiar eu te-am prins în braţe şi te-am adus aici acum o oră.
— Ce tot spui?
— Nu-ţi aminteşti, colege Elijah? Ar fi fost o crimă aproape perfectă. Nu ţi-a propus doamna Delmarre să ieşi afară? N-am fost martor, dar sunt sigur că a făcut-o.