— Alimentele ocupă un locdcstul de neînsemnat. Mai importante sunt minele, iar şi mai importantă e producţia de energie.
Gândindu-se la toţi aceşti roboţi Baley simţi o uşoară ameţeală. Două sute de milioane! Iar, printre ei, atât de puţini oameni! Toate locurile trebuie să fie înţesate cu roboţi. Un observator din afară ar crede că Solaria e o lume a roboţilor, scăpând din vedere rara populaţie omenească.
Simţi deodată nevoia să vadă. Îşi amintea de conversaţia cu Minnim şi de prognoza sociologilor cu privire la primejdia în care s-ar afla Pământul. Părea un lucru îndepărtat, cam ireal, dar şi-l amintea. Pericolele şi greutăţile pe care le înfruntase de la plecare estompaseră amintirea vocii lui Minnim, care emitea enormităţi folosind cuvinte calme şi precise, dar n-o şterseseră cu totul.
Baley era prea obişnuit cu datoria ca să-şi permită să fie împiedicat, în exerciţiul ci, chiar şi de efectul covârşitor al spaţiului deschis. Dale extrase din cuvintele vreunui spaţian, sau chiar ale vreunui robot spaţian, erau deja disponibile pentru sociologii de pe Pământ. Ceea ce le lipsea era observaţia directă, iar această treabă, oricât de neplăcută ar fi fost, îi revenea lui s-o facă.
Detectivul examină porţiunea superioară a vehiculului.
— E decapotabil, Daneel?
— Iartă-mă, colege Elijah, dar nu înţeleg ce vrei să spui.
— Se poate da deoparte plafonul? Vehiculul se poate deschide spre… cer? (Era cât pe ce să spună „cupolă”, din obişnuinţă.)
— Da, se poale!
— Atunci să facem treaba asta, Daneel. Aş vrea să mă uit puţin.
Robotul răspunse grav:
— Regret, dar nu pot permite aşa ceva.
Baley rămase uimit. Apoi exclamă:
— Uite ce e, R. Daneel (subliniind acel R.). Să mă exprim altfel, îţi ordon să deschizi plafonul.
Creatura era un robot, fie chiar umanoid, astfel că trebuia să execute ordinele.
Daneel nu se clinti. Spuse însă:
— Trebuie să-ţi explic că prima mea grijă este să te feresc de pericole. Îmi este perfect clar, pe baza instrucţiunilor primite şi pe baza propriei mele experienţe, că ţi-ar face rău să te afli într-un spaţiu liber şi gol. Aşadar nu-ţi pot permite să te expui la asemenea efecte.
Detectivul îşi simţi obrajii îmbujorându-se şi, în acelaşi timp, îşi dădu seama de totala inutilitate a mâniei. Creatura era un robot, iar Baley cunoştea bine Prima lege a roboticii: Un robot nu poate să facă vreun rău unei fiinţe umane sau, prin inacţiune, să permită să se facă vreun rău unei fiinţe umane.
Orice alt program inclus în creierul pozilronic al robotului — al tuturor roboţilor din Galaxie — trebuie să acorde întâietate acestui principiu fundamental. Desigur, roboţii trebuie să execute ordinele, dar cu o singură rezervă, extrem de importantă. Executarea ordinelor era a Doua lege a roboticii: Un robot trebuie să execute ordinele primite de la o fiinţă umană, afară de cazul în care aceste ordine ar contraveni Primei legi.
Baley se strădui să vorbească liniştit şi convingător:
— Cred că pot face faţă câteva clipe, Daneel.
— Nu sunt de aceeaşi părere, colege Elijah.
— Lasă-mă să apreciez eu asta, Daneel.
— Dacă e un ordin, colege Elijah, nu-l pot executa.
Baley se lăsă din nou pe tapiţeria moale a banchetei. Fireşte, nu putea uza de forţă împotriva robotului. Puterea lui Daneel, exercitată din plin, era însutit mai mare decât a unui om. Robotul s-ar dovedi perfect capabil să-l reţină pe Baley fără să-i facă nici un rău.
Detectivul era înarmat. Putea să-l ameninţe pe Daneel cu dezagregatorul, dar, după un sentiment efemer de autoritate, acest gest n-ar putea duce decât la o şi mai mare dezamăgire. N-are rost să ameninţi un robot cu distrugerea. Autoconservarea era de-abia a Treia lege a roboticii: Un robot trebuie să-şi conserve propria existenţă, în măsura în care această consemnare nu contravine Primei sau celei de-a Doua legi.
Pe Daneel nu l-ar intimida perspectiva distrugerii dacă alternativa ar fi încălcarea Primei legi. Iar Baley nu dorea să-l distrugă pe Daneel. Categoric, nu.
Şi totuşi voia să se uite afară. Gândul începea să-l obsedeze. Nu putea permite să continue această relaţie bonă — copilaş. O clipă se gîndi să-şi îndrepte dezagregatorul spre propria-i tâmplă. Decapotează autovehiculul sau mă omor! Să contracteze o aplicare a Primei legi printr-o alta, mai urgentă — şi mai importantă.
Ştia însă că n-o va face. Ar fi fost un gest cu totul lipsit de demnitate. Îi displăcea chiar şi imaginea evocată de acest gând.
Spuse cu oboseală în glas:
— Vrei să-l întrebi pe şofer câte mile mai avem până la destinaţie?
— Desigur, colege Elijah.
Daneel se aplecă şi apăsă comutatorul basculant. Imediat însă Baley se aplecă şi el, strigând:
— Şofer! Decapotează vehiculul!
Şi mâna omului se întinse repede spre comutator şi îl închise, rămânând apoi strâns lipită deasupra lui.
Gâfâind uşor, Baley îl fixă pe Daneel.
O clipă robotul rămase nemişcat, de parcă circuitele sale pozitronice ar fi fost temporar scoase din funcţiune de efortul de a se adapta la noua situaţie. Această clipă trecu însă repede şi mâna lui Daneel începu să se mişte.
Baley anticipase gestul. Daneel va lua mîna omului de pe comutator (uşor, fără să-l rănească), va deschide comutatorul şi va contramanda ordinul dat.
— Nu-mi poţi lua mâna de-acolo, fără să mi-o răneşti. Te previn. Va trebui probabil să-mi fracturezi degetele.
Nu era adevărat. Baley ştia asta. Dar mişcarea lui Daneel încetă. Vătămare contra vătămare. Creierul pozitronic trebuia să cântărească probabilităţile şi să traducă în potenţiale contrare. Ceea ce însemna puţină ezitare.
— E prea târziu! exclamă Baley.
Câştigase. Capota se retrăgea, iar în vehicul, deschis acum, pătrundea lumina albă, orbitoare, a soarelui solarian.
Sub impulsul iniţial al terorii, Baley vru să-şi închidă ochii, dar se împotrivi acestei porniri. Înfruntă enorma întindere de verde şi albastru ce acoperea suprafeţe incredibil de mari. Simţea năvala nedomolită a aerului lovindu-i faţa, dar nu reuşea să prindă nici un fel de detaliu. Depăşiră în goană ceva mişcător. Putea fi un robot, sau un animal, sau un obiect învăluit într-o trombă de aer. Nu-şi dădea scama. Vehiculul trecuse pe lângă el prea repede.
Albastru, verde, aer, zgomot, mişcare şi abătându-se asupra tuturor cu furie, implacabilă, înspăimântătoare, lumina albă emisă de un glob de pe cer.
O fracţiune de secundă Baley, cu capul dat pe spate, privi direct la soarele solarian. Se uită la el, neprotejat de sticla difuzantă a cupolelor înalte ce împiedicau lumina solară să cadă direct asupra Oraşelor. Se uită la soarele gol.
Deodată simţi mâinile lui Daneel lăsându-i-se pe umeri. În acea clipă ireală, ameţitoare, mintea îi fu năpădită de gânduri. Trebuia să vadă! Trebuia să vadă tot ce se putea! Iar Daneel era probabil acolo pentru a-l împiedica.
Neîndoielnic, însă, robotul nu va îndrăzni să uzeze de violenţă contra unui om. Acest gând era predominant. Daneel nu putea să-l împiedice cu forţa, şi totuşi Baley simţi mâinile robotului apăsându-i umerii. Ridică braţele pentru a da deoparte acele mâini fără carne şi îşi pierdu cunoştinţa.
3. SE AFLĂ NUMELE VICTIMEI
Baley se găsea din nou în siguranţă sub capota vehiculului. Faţa lui Daneel îi juca în faţa ochilor, împestriţată cu pete negre care deveneau roşii când clipea.