— Ce s-a întâmplat? întrebă detectivul.
— Îmi pare rău, răspunse Daneel, că ai suferit o vătămare în ciuda prezenţei mele. Razele directe ale soarelui sunt dăunătoare pentru ochiul omenesc, dar cred că leziunea rezultată din această scurtă expunere nu va fi permanentă. Când le-ai uitat la soare am fost nevoit să te împing în jos şi ţi-ai pierdut cunoştinţa.
Baley făcu o grimasă. Nu se lămurise încă dacă leşinase din cauza fricii sau din cauza unei lovituri. Îşi pipăi falca şi capul, dar nu simţi nici o durere. Se reţinu să pună o întrebare directă. Într-un fe!. nici nu dorea să afle.
— N-a fost prea rău, observă el.
— După reacţiile pe care le-ai avut, colege Elijah, aş spune că fost o experienţă neplăcută.
— Ba deloc, ripostă Baley cu încăpăţânare. Petele din faţa ochilor începeau să se şteargă şi nu mai dansau atât de violent. Regret doar că n-am putut vedea mai mult. Vehiculul mergea prea repede. Am trecut oare pe lângă un robot?
— Pe lângă mai mulţi. Traversăm domeniul Kinbald, pe care se cultivă pomi fructiferi.
— Va trebui să mai încerc o dată.
— Nu se poate, în prezenţa mea, răspunse Daneel. Între timp am făcut ceea ce mi-ai cerut.
— Ceea ce ţi-am cerut?
— Îţi aminteşti, colege Elijah, că înainte de a ordona şoferului să retragă capota îmi spuseseşi să-l întreb câte mile mai avem până la destinaţie. Mai avem zece mile şi vom ajunge în circa şase minute.
Baley se simţi îndemnat să-l întrebe pe Daneel dacă îl supără faptul că fusese păcălit, chiar şi numai pentru a-i vedea faţa perfectă strâmbându-se, dar se abţinu. Fireşte, Daneel ar răspunde pur şi simplu negativ, fără ranchiună sau supărare. Ar rămâne aşezat la fel de calm şi serios, netulburat şi impasibil.
Se mulţumi să spună linişlit:
— Şi totuşi, Daneel, ştii prea bine că va trebui să mă obişnuiesc.
Robotul îşi privi colaboratorul uman.
— La ce te referi?
— Dumnezeule! La… exterior. Căci doar aşa e pe toată planeta asta.
— Nu va fi nevoie să înfrunţi exteriorul, răspunse Daneel. Şi apoi, ca şi cum ar fi socotit subiectul închis, adăugă: Încetinim, colege Elijah. Cred că am ajuns… acum va trebui să aşteptăm conectarea unui alt tub pneumatic până la locuinţa ce ne va servi drept bază de operaţii.
— Nu e nevoie de nici un tub pneumatic, Daneel. Dacă trebuie să lucrez în exterior, n-are rost să mai prelungim treaba asta.
— Dar nu va fi nevoie să lucrezi în exterior, colege Elijah.
Robotul dădu să mai spună ceva, dar Baley îi impuse tăcerea cu o mişcare energică a mâinii. În clipa aceea n-avea chef de încurajările amabile ale lui Daneel, de remarci liniştitoare, de asigurări că totul va fi în ordine şi că el, Baley, se află pe mâini bune.
Ceea ce dorea într-adevăr era convingerea sa personală că se putea descurca singur şi că îşi va îndeplini misiunea. Senzaţiile prilejuite de exterior fuseseră greu de suportat. Se prea putea ca, atunci când va fi nevoie, să-i lipsească tăria de a îndrăzni să le înfrunte iar, cu riscul de a-şi pierde respectul de sine şi, probabil, de a periclita situaţia Pământului. Şi toate astea din cauza unui pic de aer liber!
Faţa i se îndârji la acest gând fugar. Ba va înfrunta şi aerul, şi soarele, şi spaţiile libere!
Elijah Baley se simţea ca un locuitor al unuia din Oraşele mai mici, Helsinki de pildă, aflat în vizită la New York şi numărând, copleşit, Nivelurile, fşi imaginase „locuinţa” ca un fel de apartament, dar era ceva cu totul diferit. Trecea dintr-o cameră în alta, şi nu se mai sfârşeau. Ferestrele, panoramice, erau acoperite cu grijă, nelăsând înăuntru nici o rază incomodă de soare. Luminile se aprindeau fără zgomot, din surse nevăzute, la intrarea lor într-o cameră şi se stingeau la fel de discret la ieşire.
— Ce multe camere! exclamă Baley uimit. Ce multe! E ca un mic oraş, Daneel.
— Aşa s-ar părea, colege Elijah, conveni Daneel cu indiferenţă.
Era un lucru ciudat pentru un pământean. De ce trebuia să se înghesuie cu atâţia spaţieni în aceiaşi locuinţă?
— Câte persoane vor locui aici cu mine?
— Eu, fireşte, răspunse Daneel, şi un număr de roboţi.
Un număr de alţi roboţi, ar fi trebuit să spună, se gândi Baley. Şi din nou îi păru evident că Daneel avea intenţia de a juca rolul unui om chiar şi faţă de Baley, care cunoaştea atât de bine adevărul.
Dar imediat acest gând se şterse, izgonit din mintea lui de altul, mai imperios.
— Roboţi ? exclamă detectivul. Dar câţi oameni ?
— Nici unul, colege Elijah.
Tocmai intraseră într-o cameră înţesată până la plafon cu role de film. În trei colţuri ale camerei se aflau ecrane verticale cu diagonala de 60 de centimetri; în al patrulea era un ecran pentru filme de animaţie.
Baley privi în jur stingherit.
— I-au dat pe toţi afară de aici ca să mă lase pe mine să mă lăfăiesc în mausoleul ăsta?
— Dar clădirea ţi-e rezervată numai ţie. O locuinţă ca aceasta pentru o singură persoană este un lucru obişnuit în Solaria.
— Toată lumea locuieşte astfel?
— Toată lumea.
— Pentru ce au nevoie de atâtea camere?
— De regulă fiecare cameră este destinată pentru un anumit scop. Aceasta este biblioteca. Mai există o cameră de muzică, o sală de gimnastică, o bucătărie, o sufragerie, un atelier mecanic, diverse încăperi pentru repararea şi testarea roboţilor, două dormitoare…
— Stop! De unde ştii toate astea?
— Fac parte din bagajul de informaţii ce mi s-a pus la dispoziţie înainte de a pleca din Aurora, răspunse Daneel liniştit.
— Dumnezeule! Şi cine arc grijă de aceste camere? întrebă detectivul, făcând un gest larg cu mâna.
— Există mai mulţi roboţi menajeri, care ţi-au fost repartizaţi şi se vor îngriji să ai tot confortul necesar.
— Dar n-am nevoie de toate astea! exclamă Baley. Simţea nevoia să se aşeze şi să nu mai facă nici o mişcare. Nu mai voia să vadă nici o altă încăpere.
— Putem rămâne într-o singură cameră dacă doreşti, colege Elijah. Încă de la început s-a luat în considerare şi o asemenea eventualitate. Totuşi, avându-se în vedere obiceiurile solariene, s-a considerat preferabil să se construiască această casă…
— Să se construiască ? exclamă Baley, făcând ochii mari. Vrei să spui că au construit-o pentru mine? Toate astea? Special pentru mine?
— O economie complet robotizată…
— Da, ştiu ce ai de gând să-mi răspunzi. Şi ce vor face cu ea la sfârşit?
— Cred că o vor demola.
Baley îşi strânse buzele. Desigur! O vor demola! Construiesc o clădire impunătoare pentru uzul personal al unui singur pământean, şi apoi distrug tot ce a atins acesta. Sterilizează solul pe care s-a aflat clădirea! Furnizează aerul respirat de pământean! Oricât de puternici ar părea spaţienii, au şi ei temerile lor ridicole.
Daneel părea că-i citeşte gândurile, sau, cel puţin, că-i interpretează expresia feţei.
— Am impresia că îţi închipui, colege Elijah, că vor distruge clădirea pentru a se feri de contagiune. Dacă aşa stau lucrurile, te sfătuiesc să nu-ţi faci griji din cauza asta. Teama de boală a spaţienilor nu este nicidecum atât de exagerată. Pur şi simplu, efortul cerut de construcţia casei le pare foarte mic. După cum nici demolarea ci nu înseamnă cine ştie ce în ochii lor. Iar după lege, colege Elijah, casa nu poate rămâne aici. Se află pe domeniul lui Hannis Gruer şi pe fiecare domeniu nu poate exista legal decât o singură locuinţă, cea a proprietarului. Aceasta a fost construită în baza unei dispense speciale, pentru un scop bine precizat, şi anume ca să ne adăpostească pe noi o anumită perioadă de timp, până la încheierea misiunii noastre.