Miller obţinuse de la Forţele Aeriene ale SUA un contract de furnizare şi livrare a noului său combustibil pentru avioanele cu reacţie. Livrarea avea să aibă loc în docurile din Japonia, de unde urma să fie preluat de petrolierele marinei, care aveau să‑l predea Coreei de Sud asediate. Miller îi trecuse contractul lui Scanlon, iar acesta făcuse adevărate minuni ducându‑şi ligheanele ruginite prin Canalul Panama pentru a prelua AVTUR‑ul din California şi a‑l expedia de cealaltă parte a Pacificului. Folosind aceleaşi nave pentru a aduce ţiţei şi stocuri de materiale din Texas înainte de a prelua marfa destinată Japoniei, Scanlon îşi asigurase transportul de marfă pe tot parcursul, iar Miller primise mari cantităţi de materii prime din care să prepare AVTUR. Echipajele de pe trei dintre petroliere pieriseră în Pacific, dar nimeni nu avusese curiozitatea să întrebe de ce iar Miller şi Scanlon se umpluseră de bani, după care Miller le vânduse în cele din urmă militarilor licenţa.
Scanlon continuase şi ajunsese agent şi armator, ocupându‑se de achiziţionarea şi transportul ţiţeiului din toată lumea, mai ales din Golful Persic până în America. După 1981, Scanlon o cam încurcase atunci când saudiţii impuseseră ca toate expedierile din Golf să fie efectuate pe nave sub pavilion arab, politică pe care însă reuşiseră să o pună în aplicare numai la transportarea cotei de participare, adică a fracţiunii care aparţinea ţării producătoare, nu şi în ceea ce priveşte companiile producătoare.
Însă Scanlon se ocupa de transportarea în America tocmai a acestei cote de participare a saudiţilor şi fusese constrâns să renunţe şi obligat şă îşi vândă sau să îşi închirieze petrolierele saudiţilor sau kuwaitienilor la preţuri cu totul neatrăgătoare. Supravieţuise, însă n‑avea nici urmă de simpatie pentru Arabia Saudită. Îi mai rămăseseră totuşi câteva tancuri petroliere care circulau pe ruta GolfŻStatele Unite, transportând mai ales ţiţei Aramco, care izbutise să scape de restricţia impusă de saudiţi.
Miller stătea în locul lui preferat de la fereastră şi se uita la oraşul Houston care se întindea dedesubt. Faptul că se afla atât de sus, deasupra restului umanităţii, îi dădea un sentiment de atotputernicie divină. În cealaltă parte a încăperii, Scanlon stătea rezemat în fotoliul comod de piele şi bătea darabana în raportul Dixon asupra petrolului pe care tocmai îl terminase de citit. La fel ca Miller, ştia foarte bine că ţiţeiul din Golf tocmai ajunsese la 20 de dolari barilul.
— Sunt întru totul de acord cu tine, dragul meu prieten. Nu se poate în nici un caz ca SUA să ajungă într‑o bună zi să depindă de prăpădiţii ăştia. Şi Washingtonul ce dracu' îşi închipuie că face? Ăia de acolo chiar au orbit cu toţii?
— N‑o să ne vină nici un ajutor de la Washington, Mel, îi răspunse Miller calm. Dacă ai de gând să schimbi lucrurile câtă vreme eşti în viaţă, atunci e mai bine să te ocupi singur de ele. Am învăţat prea bine lecţia asta şi ne‑a costat extrem de scump.
Mel Scanlon îşi scoase batista şi îşi şterse tanspiraţia de pe frunte. Cu tot aerul condiţionat din cabinetul lui Miller, Scanlon avea tendinţa de a asuda permanent. Spre deosebire de Miller, prefera costumul texan obişnuit pălărie Stetson, cravată bolo, ac de cravată şi cataramă Navajo şi cizme cu tocurile înalte. Din nefericire, nu prea avea înfăţişare de crescător de vite pentru că era scund şi gras; dar în spatele imaginii de băiat bun se ascundea un creier ager, isteţ şi viclean.
— Nu prea văd cum ai putea să schimbi amplasarea acestor rezerve imense, se răsti el la Miller. Terenurile petroliere de la Hasa sunt în Arabia Saudită, asta‑i realitatea.
— Nu, nu amplasarea lor geografică. Ci controlul lor politic, îi răspunse Miller, şi prin urmare capacitatea de a dicta preţurile ţiţeiului din Arabia Saudită şi, deci, a celui mondial.
— Controlul politic? Te referi la o altă turmă de arabi?
— Nu, mă refer la noi, zise Miller. La Statele Unite ale Americii. Dacă vrem să supravieţuim, trebuie să avem controlul asupra preţului mondial al petrolului şi să‑l fixăm la un nivel pe care să ni‑l putem permite, iar asta înseamnă să avem controlul asupra guvernului din Riad. Coşmarul ăsta de a fi mereu la cheremul câtorva păstori de capre a durat destul de mult. Trebuie să înceteze, iar Washingtonul nu are de gând să ia nici o măsură. Dar ce am eu aici ar putea.
Luă un vraf de hârtii de pe birou, legate frumos în nişte coperţi de carton, pe care nu era nici o etichetă. Scanlon făcu o strâmbătură.
— Mai lasă‑mă în pace cu rapoartele astea, Cy, protestă el.
— Citeşte, insistă Miller, deschide‑ţi mintea.
Scanlon oftă şi deschise dosarul. Titlul de pe prima pagină suna foarte simplu:
DISTRUGEREA ŞI CĂDEREA CASEI DE SAUD
— Sfinte Sisoie! exclamă Scanlon.
— Nu, îi răspunse Miller. Sfântă teroare. Citeşte.
Islam: Religia islamică a fost stabilită prin învăţăturile Profetului Mahomed cam pe la anul 622 A.D., iar astăzi cuprinde între opt sute de milioane şi un miliard de adepţi. Spre deosebire de creştinism, nu are preoţi hirotonisiţi; liderii religioşi sunt laici respectaţi pentru calităţile lor morale sau intelectuale. Doctrinele lui Mahomed sunt expuse în Coran.
Secte: 90% dintre musulmani fac parte din ramura sunni (ortodoxă). Cea mai importantă minoritate o reprezintă secta şiită (partizană). Diferenţa capitală dintre acestea constă în faptul că sunniţii se conduc după afirmaţiile consemnate ale Profetului, cunoscute sub numele de Hadith (tradiţii), în timp ce şiiţii se conduc după şi acordă infailibilitate divină oricui se întâmplă să fie conducătorul lor curent sau immam. Bastioanele şiismului sunt Iranul (93%) şi Irakul (55%). 6% dintre locuitorii Arabici Saudite sunt şiiţi, minoritate persecutată, plină de ură, al cărei lider se află în ilegalitate, şi care lucrează mai mult în jurul terenurilor petroliere de la Hasa.
Fundamentalism: Deşi există fundamentalişti şi printre sunniţi, patria fundamentalimului o reprezintă secta şiită. Această adevărată sectă în cadrul sectei propovăduieşte respectarea absolută a Coranului, aşa cum a fost ea predicată de răposatul ayatollah Khomeini, care nu a fost încă înlocuit.
Hezballah: În Iran adevăratul crez de bază fundamentalist este urmat de armata de fanatici care se autointitulează Partidul lui Dumnezeu sau Hezballah. În alte părţi fundamentaliştii acţionează sub alte denumiri, dar Hezballah ajung pentru scopurile acestui raport.
Scopuri şi crezuri: Filosofia de bază impune ca totalitatea islamului să fie readusă şi, în final, toată omenirea adusă la supunerea faţă de voinţa lui Allah, aşa cum a fost ea interpretată şi cerută de Khomeini. În acest scop trebuie îndeplinite o serie de condiţii necesare, dintre care doar trei prezintă interes pentru noi. Toate guvernele musulmane existente în prezent sunt nelegitime pentru că nu sunt fundamentate pe supunerea necondiţionată faţă de Allah adică faţă de Khomeini; orice coexistenţă între Hezballah şi guvernele musulmane laice este de neconceput; datoria divină a sectei Hezballah este de a‑i pedepsi cu moartea pe toţi răufăcătorii care se împotrivesc islamului din întreaga lume, dar mai ales pe ereticii din cadrul islamului.
Metode: Hezballah a decretat de multă vreme că pentru îndeplinirea acestui scop final nu va da dovadă de îndurare, compasiune, milă, reţinere sau iertare mergând chiar până la autosacrificiu. Ei numesc aceasta Teroarea Sfântă.
Propunere: Fanaticii şiiţi să fie inspiraţi, raliaţi, activaţi, organizaţi şi ajutaţi să îi masacreze pe cei şase sute de membri conducători care controlează Casa de Saud pentru a distruge în acest fel dinastia şi, odată cu ea, guvernul de la Riad, care urmează să fie apoi înlocuit cu unul dintre prinţii mărunţi dispus să accepte ca terenurile petroliere de la Hasa să continue să ffe ocupate militar de America şi care să stabilească preţul petrolului la un nivel „sugerat" de SUA.