Timp de zece ani a fost paraşutist, cu trei deplasări în Vietnam, de unde se întorsese în 1973 odată cu ultimele trupe. Când pierderile sunt mari atunci şi promovarea este foarte rapidă, iar el devenise cel mai tânăr colonel din divizia 82 atunci când rămăsese infirm nu în luptă, ci într‑un accident stupid. Avea de executat un salt de antrenament în deşert; zona trebuia să fie netedă şi nisipoasă, iar vântul să bată cu o viteză de cinci noduri. Dar, ca de obicei, ofiţerii de la Statul Major prevăzuseră totul anapoda. Vântul era de peste treizeci de noduri la nivelul solului; paraşutiştii fuseseră izbiţi de stânci şi torente. Trei muriseră, douăzeci şi şapte fuseseră răniţi.
Radiografiile făcute ulterior aveau să arate că oasele piciorului drept al lui Easterhouse erau ca nişte chibrituri împrăştiate pe o bucată de catifea neagră. În 1975 urmărise de pe patul spitalului retragerea stânjenitoare a ultimelor trupe americane din ambasada din Saigon buncherul lui Bunker, cum îl ştia de la ofensiva Teţilor. Cât a stat în spital i‑a căzut întâmplător în mână o carte despre computere şi şi‑a dat imediat seama că maşinile acestea reprezentau drumul cel mai sigur spre putere: un mijloc de a corecta nebunia lumii şi de a readuce ordinea şi sănătatea mintală în haosul şi anarhia existente, în cazul în care erau folosite cum se cuvine.
A părăsit armata, a intrat la colegiu şi şi‑a luat diploma în computere, s‑a angajat timp de trei ani la Honeywell, apoi s‑a mutat la IBM. Era în 1981, petrodolarul saudit ajunsese la puterea maximă, Aramco angajase IBM‑ul ca să construiască pentru ei nişte sisteme computerizate perfecte cu ajutorul cărora să poată controla producţia, fluxul, exportul şi, mai presus de toate, redevenţele din tot monopolul lor de operaţii din Arabia Saudită. Cum vorbea fluent araba şi se dovedise un geniu în domeniul computerelor, Easterhouse era „perfect". Îşi petrecuse cinci ani apărând interesele firmei Aramco în Arabia Saudită şi ajunsese specialist în sistemele de securitate computerizată împotriva fraudelor şi a furturilor. În 1986, odată cu prăbuşirea cartelului OPEC, puterea trecuse din nou în mâinile consumatorilor iar saudiţii, simţindu‑se lăsaţi în voia soartei, l‑au vânat pe geniul cel infirm al computerelor, oferindu‑i o avere ca să lucreze pentru ei în loc de IBM sau Aramco.
Easterhouse cunoştea ţara şi istoria ei la fel de bine ca oricare dintre băştinaşi. Încă din copilărie îl încântaseră povestirile despre întemeietor, şeicul nomad Abdal Aziz al Sadd, cel care, năvălind din deşert, luase cu asalt Fortăreaţa Musmak din Riad şi îşi începuse astfel marşul glorios către putere. Se minunase întotdeauna de iscusinţa cu care, în cei treizeci de ani ai domniei sale, Abdal Aziz cucerise toate cele treizeci şi şale de triburi din ţară, unind astfel Nejd‑ul cu Hejaz‑ul şi Hadhramant‑ul, şi prin căsătoria cu fiicele duşmanilor învinşi reunise ţoale triburile acestea într‑o singură naţiune sau cel puţin un simulacru.
Apoi Easterhouse ajunsese să cunoască realitatea şi admiraţia i se transformase în dezamăgire. Postul pe tare îl ocupa la IBM îi cerea să prevină şi să detecteze fraudele prin computer. Cu ajutorul unor sisteme născocite de fantasticii magicieni imberbi din America, supraveghea traducerea producţiei operative de petrol în limbajul contabil şi, în final, în bilanţuri bancare, creând sisteme garantate apte de a fi integrate în structura ministerului de finanţe saudit. Risipa şi corupţia năucitoare îi sădiseră în spiritul puritan convingerea că într‑o bună zi avea să ajungă să înlăture rezultatul unui capriciu al soartei care voise ca această uriaşă bogăţie şi putere să încapă pe mâinile unui popor atât de corupt; şi că el avea să fie cel care va reinstaura ordinea şi va corecta dementele dezechilibre din Orientul Mjlociu pentru ca acest nepreţuit dar al Domnului care era petrolul să fie folosit în primul rând de Lumea Liberă şi de‑abia după aceea de celelalte popoare de pe glob.
Ar fi putut să‑şi folosească talentele înnăscute pentru a‑şi aduna o avere imensă din veniturile petroliere, aşa cum făceau toţi prinţii băştinaşi, dar convingerile sale morale i‑o interziceau. Prin urmare, pentru a‑şi putea împlini visul, avea nevoie de sprijinul, girul şi capitalul unor persoane puternice şi influente. Iar Cyrus Miller îl chemase acum ca să dărâme edificiul acela corupt şi să‑l predea Americii. Tot ce mai avea de făcut, era să‑i convingă pe barbarii ăştia de texani că el era omul de care aveau ei nevoie.
— Colonele Easterhouse? Glasul mieros al Louisei îl întrerupse din reverie. Domnul Miller vă pofteşte să intraţi.
Se ridică şi rămase câteva clipe sprijinit în baston până i se linişti durerea din picior, apoi o urmă în cabinetul lui Miller. Îl salută pe acesta plin de deferenţă şi fu prezentat lui Scanlon. Miller intră numaidecât în subiect.
— Colonele, aş vrea ca prietenul şi colegul meu de faţă să fie convins la fel ca şi mine de posibilitatea punerii în practică a proiectului dumitale. Am mare respect pentru judecata lui şi aş vrea să intre şi el în afacerea aceasta.
Complimentul îl flată pe Scanlon dar Easterhouse îşi dădu imediat seama că nu era decât o minciună. Miller n‑avea pic de respect pentru judecata lui Scanlon, avea însă nevoie de navele acestuia pentru a importa în secret armamentul necesar pentru lovitura de stat.
— Aţi citit raportul meu, domnule? îl întrebă Easterhouse pe Scanlon.
— Chestia cu tipii ăia Hez‑Boll‑Ah, da. Dar e tare încâlcită şi plină de nume caraghioase. Cum crezi că ai să‑i poţi folosi ca să răstorni monarhia? Şi, ce‑i mai important, cum ai să predai Americii terenurile petrolifere de Ia Hasa?
— Domnule Scanlon, ca să controlezi terenurile petrolifere de la Hasa şi să direcţionezi producţia lor spre America este absolut necesar ca în primul rând să controlezi guvernul de la Riad, aflat la sute de mile depărtare. Guvernul acesta trebuie neapărat transformat într‑o marionetă condusă în întregime de consilierii americani. America n‑are cum să răstoarne direct Casa de Saud reacţia arabă ar fi imposibilă. Planul meu prevede incitarea unui mic grup de fundamentalişti islamici, devotaţi Teroarei Sfinte, care să îndeplinească acţiunea respectivă. Ideea că susţinătorii Iui Khomeini deţin controlul asupra peninsulei saudite va stârni valuri de panică în întreaga lume arabă. Din Oman până la sud, din Emirate până în Kuwait, din Siria, Irak, Iordania, Liban, Egipt şi Israel vom fi imediat copleşiţi cu cereri, directe sau indirecte, ca America să intervină pentru ai salva pe toţi de Sfânta Teroare.
Deoarece în ultimii doi ani m‑am ocupat de punerea în funcţiune a unui sistem computerizat de securitate internă pentru saudiţi, ştiu bine că un astfel de grup de fanatici ai Sfintei Terori există şi că el este condus de un imam. Aceştia nutresc o ură patologică faţă de rege şi de fraţii acestuia Mafia locală cunoscută sub numele de Al‑Fahd ca şi faţă de toţi ceilalţi vreo trei mii de prinţişori înrudiţi care formează dinastia. Imamul i‑a înfierat public pe aceşti Prostituaţi ai Islamului, Pîngăritori ai Sfintelor Locuri de la Mecca şi Medina. Bineînţeles că a trebuit să se ascundă, dar eu pot să îi asigur securitatea atâta vreme cât o să avem nevoie de el pentru că am posibilitatea de a şterge din computerul central toate informaţiile referitoare la ascunzătoarea sa. De altfel, am şi stabilit deja un contact cu el printr‑un membru dezamăgit al omniprezentei şi mult urâtei Poliţii Religioase, Mutawain.
— Dar ce interes avem noi ca să dăm Arabia Saudită pe mâna acestor lunatici? întrebă Scanlon. Cu venitul actual al Arabici Saudite, de trei sute de milioane de dolari SUA pe zi drace, or să facă un prăpăd absolut.