Выбрать главу

— Şi asta ne aşază pe aceeaşi parte?

— Poate că da, domnule Quinn. poate că da. Meseria mea nu este să îi apăr pe tinerii americani care insistă să facă aler­gări la ţară cu o protecţie necores­pun­ză­toare. Ci este să încerc să‑mi apăr ţara de conspiraţiile ostile care‑i aduc prejudicii imense: Şi această... această afacere Cormack... este o conspira­ţie a unor persoane necunoscute pentru a‑i face rău şi a‑mi dis­credita ţara în ochii opiniei publice din întreaga lume. Nouă nu ne place asta, domnule Quinn. Nu ne place deloc. Aşa că dă‑mi voie, aşa cum spuneţi voi americanii, să joc cu cărţile pe faţă.

Răpirea şi uciderea lui Simon Cormack nu a fost o conspi­raţie sovietică. Dar noi suntem învinuiţi pentru ea. De când a fost analizată cureaua aceea, am fost mereu puşi pe banca acu­zării de opinia publică. Relaţiile cu ţara dumitale, pe care lide­rul nostru a încercat sincer să le îmbunătăţească, au fost otră­vite; un tratat de reducere a nivelului înarmărilor, în care noi ne‑am pus mari speranţe, este acum în ruină.

— Se pare că nu prea apreciaţi dezinformarea atunci când acţionează împo­tri­va URSS‑ului, cu toate că sunteţi şi voi extraordinar de buni la chestia asta, observă Quinn.

Generalul avu tactul de a ridica din umeri în semn de accep­tare a înţepă­turii.

— Bine, bine, ne dedăm şi noi la disinformatsia din când în când. La fel ca şi CIA. Face parte din meserie. Şi recunosc că e destul de neplăcut să fii acuzat de ceea ce ai făcut. Dar este in­tolerabil pentru noi să fim acuzaţi de afacerea asta pe care nu am instigat‑o noi.

— Dacă aş fi fost un om mai generos, spuse Quinn, mi‑ar fi fost până la urmă chiar milă de voi. Dar adevărul este că eu nu pot să fac absolut nimic. Nu mai pot.

— Posibil, îl aprobă generalul. Să vedem. Se întâmplă să cred că eşti destul de deştept ca să‑ţi fi dat deja seama şi singur că acest complot nu ne aparţine. Dacă eu aş fi pus la cale ches­tia asta, de ce dracu' ar fi trebuit să‑l omor pe Cor­mack cu un dispozitiv atât de evident sovietic?

— Ai dreptate, zise Quinn clătinând din cap. Se întâmplă să cred că nu voi aţi fost în spatele ei.

— Mulţumesc. Acuma, ai idee cine ar fi putut să fie?

— Cred că vine din America. Poate ultradreapta. Dacă sco­pul a fost de a nimici şansele de ratificare a Tratatului Nantucket de către Senat, atunci nu e nici o îndoială că au izbutit.

— Precis.

Generalul Kirpicenko se duse la birou şi se întoarse cu cinci fotografii mărite. Le aşeză în faţa lui Quinn.

— I‑ai mai văzut vreodată pe indivizii aceştia, domnule Qu­inn?

Quinn examină fotografiile de pe paşapoartele lui Cyrus Miller, Melville Scanlon, Lionel Moir, Peter Cobb şi Ben Salkind. Îşi scutură capul.

— Nu, nu i‑am văzut niciodată.

— Păcat. Numele lor sunt pe verso. Au vizitat ţara mea acum câteva luni. Omul cu care au purtat discuţii omul cu care cred eu că au purtat discuţii ar fi fost în măsură să le furnizeze centura. Se întâmplă să fie mareşal.

— L‑aţi arestat? L‑aţi anchetat?

Generalul Kirpicenko zâmbi pentru prima dată.

— Domnule Quinn, romancierilor şi ziariştilor dumneavoas­tră occidentali le face mare plăcere să sugereze că organizaţia pentru care lucrez eu are puteri nelimitate. Nu‑i chiar aşa. Până şi pentru noi, să arestezi un mareşal sovietic fără nici o fărâmă de dovadă e ceva exagerat. Acuma, eu am fost cinstit cu dum­neata. Vrei să‑mi întorci complimentul? Vrei să‑mi spui ce ai iz­butit să descoperi în aceste ultime treizeci de zile?

Quinn reflectă asupra cererii. Nu vedea ce motiv avea să refuze; afacerea era încheiată în privinţa pistei pe care ar mai fi putut el să meargă eventual. Îi istori­si generalului toată poves­tea din clipa în care fugise din apartamentul din Ken­sing­ton ca să‑şi stabilească rendez‑vous‑ul particular cu Zack. Kirpicenko îl ascultă cu atenţie, încuviinţând din cap, de parcă ceea ce au­zea ar fi coincis cu ceva deja cunoscut. Quinn îşi termină istori­sirea cu moartea lui Orsini.

— Apropo, adăugă el, pot să te întreb cum m‑aţi depistat la aeroportul din Ajaccio?

— Aha, înţeleg. Păi, departamentul meu a fost, în mod nor­mal, foarte intere­sat de toată afacerea asta încă de la bun înce­put. După moartea tânărului şi scăparea deliberată a amănunte­lor despre curea, am intrat în priză. Dumneata nu prea ai trecut nevăzut prin Ţările de Jos. Împuşcăturile din Paris au fost bom­ba zilei în toate ziarele de seară. Barmanul a descris înfăţi­şarea omului care a fugit de la faţa locului şi corespundea cu a dumitale.

O verificare a avioanelor care plecau şi a listelor lor de pa­sageri da, avem oamenii noştri la Paris ne‑a arătat că prietena dumitale de la FBI a plecat în Spania, dar nici un semn despre dumneata. Am presupus că era posibil să fii înar­mat, că preferai să eviţi procedurile de securitate de la aeroport şi am verifi­cat la feriboturi. Omul meu din Marsilia a avut no­roc, te‑a depistat pe feribotul spre Corsica. Cel pe care l‑ai vă­zut la aeroport s‑a dus acolo chiar în dimineaţa când ai sosit dumneata, cu avionul, dar ţi‑a pierdut urma. Acuma, noi ştiam că te‑ai dus în munţi. El s‑a aşezat în punctul unde se unesc drumurile de la aero­port şi de la docuri. Apropo, ştii că patru bărbaţi înarmaţi au venit la terminal în timp ce erai la toaletă?

— Nu, nu i‑am văzut deloc.

— Hmm. Nu prea arătau că le‑ai fi fost simpatic. Din cele ce mi‑ai spus acum despre Orsini pot să şi înţeleg de ce. N‑are importanţă. Colegul meu... a avut grijă de ei.

— Englezul dumitale cel blajin?

— Andrei? Nu e englez. De fapt, nu‑i nici măcar rus. Etnic, e cazac. Nu‑ţi subestimez deloc capacitatea de a te descurca, domnule Quinn, dar te sfătuiesc să nu ajungi niciodată să te pui cu Andrei. E unul dintre cei mai buni oameni ai mei, cu adevărat.

— Transmite‑i mulţumirile mele, zise Quinn. Uite ce e, ge­nerale, a fost o discuţie foarte plăcută. Dar asta‑i tot. Nu mai am încotro s‑o apuc, doar să mă întorc la via mea din Spania şi să încerc s‑o iau de la capăt.

— Nu sunt de acord cu dumneata, domnule Quinn. Cred că ar trebui să te întorci în America. Cheia se află acolo, pe un­deva prin America. Ar trebui să te întorci.

— Aş fi săltat în mai puţin de o oră, spuse Quinn. FBI‑ul nu mă simpatizea­ză unii dintre ei cred că am fost amestecat.

Generalul Kirpicenko se întoarse la birou şi‑i făcu semn lui Quinn să se apropie şi el. Îi înmână un paşaport, un paşaport canadian, nu nou, corespun­zător frunzărit, cu o duzină de ştam­pile de intrare şi de ieşire. Propriul său chip, aproape de nerecu­noscut cu tunsoarea diferită îl privea din el.

— Mă tem că ţi‑au făcut‑o când erai drogat, spuse generalul. Dar, la urma urmelor, nu sunt toate la fel? Paşaportul este foarte autentic, unul din cele mai reuşite eforturi ale noastre. O să ai nevoie de haine cu etichete canadiene, bagaje chestii de genul ăsta. Andrei ţi le‑a pregătit deja. Şi, bineînţeles, astea.

Puse trei cărţi de credit, un permis de conducere canadian şi un teanc de 20000 de dolari canadinei pe birou. Paşaportul, permisul şi cărţile de credit erau toate pe numele lui Roger Lefevre. Canadian‑francez; accentul pentru un ameri­can care vor­bea franceza nu ridica nici o problemă.

— Îţi propun ca Andrei să te ducă până la Birmingham cu maşina ca să iei primul avion spre Dublin. De acolo poţi să faci legătura cu Toronto. Cu o maşină închiriată o să poţi trece li­niştit în America. Eşti gata să mergi, domnule Quinn?