Adevărul este că a trebuit să mă lupt cu Orsini. N‑am avut de ales: cineva îl sunase şi îl prevenise că mă îndreptam spre Corsica să‑l ucid, când tot ce voiam eu era doar să vorbesc cu el. Când a aflat cum a fost înşelat, şi‑a dat seama că nu mai era legat de nici un legământ al tăcerii. Mi‑a spus tot ce ştia şi a ieşit la iveală că era chiar foarte mult.
În primul rind, nu ruşii au fost în spatele chestiei ăsteia, cel puţin nu guvernul sovietic. Adevăraţii autori sunt încă învăluiţi în taină, dar omul pe care l‑au angajat ei ca să organizeze şi să pună la punct răpirea şi uciderea lui Simon Cormack, cel pe care Zack îl numea grăsanul, îmi este cunoscut. Orsini l‑a recunoscut şi mi‑a dat numele lui. După ce o să fie capturat, şi o să fie, nu trebuie să ai nici o îndoială, am toată convingerea că ne va furniza şi numele celor care l‑au plătit pentru treaba asta.
Deocamdată, Sam, mi‑am făcut rost de un bîrlog ca să aştern totul pe hârtie, pe capitole şi versete: nume, date, locuri, evenimente. Toată istoria de la început până la sfârşit. După ce sunt gata, am să trimit exemplare ale manuscrisului la o duzină de autorităţi diferite: la vicepreşedinte, la FBI, la CIA et caetera. După aceea, chiar dacă e să mi se întâmple ceva, o să fie prea târziu ca roţile justiţiei să mai poată fi oprite.
N‑o să mai iau legătura cu tine decât după ce am isprăvit tot. Te rog să mă înţelegi dacă nu‑ţi spun unde mă aflu este numai şi numai ca să te apăr.
Cu toată dragostea, Quinn"
Urmă un minut de tăcere înlemnită. Unul dintre cei prezenţi era lac de sudoare.
— Iisuse Hristoase, murmură Odell. Omul ăsta chiar e real?
— Dacă ce spune e adevărat, sugeră Morton Stannard, fostul avocat, în mod cert n‑ar trebui să fie liber. Ar trebui să spună ce are de spus în faţa noastră, chiar aici.
— Sunt de acord, zise procurorul general. Lăsând deoparte restul, tocmai s‑a constituit martor esenţial. Avem un program de apărare a martorilor. Ar trebui luat în custodie protectoare.
Acordul era unanim. Până la căderea serii, Departamentul de Justiţie avea să autorizeze eliberarea unui mandat de martor cheie pentru arestarea şi reţinerea lui Quinn. FBI‑ul se folosi de toate resursele Sistemului naţional de informaţii asupra Crimelor pentru a‑şi alerta toate birourile din ţară ca să‑l urmărească. Pentru a le veni în ajutor, s‑au transmis mesaje prin sistemul de teleimprimatoare al Agenţiei de aplicare a legii din ţară către toate ramurile acesteia: departamentele de poliţie orăşeneşti, birourile şerifilor, şefii posturilor de poliţie federală şi patrulelor de circulaţie. Acestea erau însoţite de fotografia lui Quinn. „Acoperirea" folosită era că îl urmăreau în legătură cu un important furt de bijuterii.
Un buletin de punere în urmărire generală e un lucru; dar America e o ţară uriaşă, cu o mulţime de locuri unde să te poţi ascunde. Delincvenţi urmăriţi mai rămăseseră şi altădată în libertate cale de ani de zile în ciuda alertei naţionale pentru prinderea lor. În plus, urmărirea era după Quinn, cetăţean american, cu numărul de paşaport şi cel al carnetului de conducere auto cunoscute. Nu era urmărit un cetăţean canadian de orgine franceză pe nume Lefevre, cu documente de identitate perfecte, cu o tunsoare diferită, cu ochelari cu ramă de baga şi cu o barbă scurtă. Quinn îşi lăsase să‑i crească barba după acel ultim ras de la ambasada sovietică din Londra şi, chiar dacă nu era prea mare, îi acoperea acum în întregime partea de jos a feţei.
Întors în cabana sa din munţi, lăsă comitetul de la Casa Albă să fiarbă vreme de trei zile asupra scrisorii deliberate către Sam Somerville şi apoi porni să ia legătura cu ea pe acuns. Cheia stătea în ceva ce‑i povestise ea la Antwerp. „Fiica unui predicator din Rockcastle", aşa se intitulase.
O librărie din St. Johnsbury îi puse la dispoziţie un atlas care arăta că existau trei Rockcastele în Statele Unite. Dar unul era foarte departe în sud, altul în vestul îndepărtat. Accentul lui Sam era mai aproape de Coasta de Est. Cel de‑al treilea Rockcastle era în comitatul Goochland din Virginia.
Cercetările de la telefon îl descoperiră. Exista un Reverend Brian Somerville din Rockcastle, Virginia. Era singurul menţionat ortografia comparativ neobişnuită a numelui îl făcea să se deosebească de Summervilli şi Sommervilli.
Quinn îşi părăsi iarăşi bîrlogul, luă un avion de la Montpelier la Boston şi de acolo la Richmond, aterizând la Byrd Field, în prezent rebotezat cu un glorios optimism Aeroportul internaţional Richmond. Cartea de telefon de la aeroport îşi avea obişnuitele pagini galbene la sfârşit şi arăta că reverendul era încă în funcţie la biserica Sf. Măria din Smyrna de pe şoseaua Square nr. 3, dar îşi avea reşedinţa pe şoseaua Rockcastle nr. 290. Quinn îşi închirie un mic automobil cu care parcurse cele 36 de mile de pe Ruta 6 spre vest până la Rockcastle. Reverendul Somerville veni chiar el să răspundă la uşă.
În salonul din faţă, predicatorul liniştit cu părul argintiu îl servi cu ceai şi îi confirmă că da, fiica sa era într‑adevăr Samantha şi lucra la FBI. Apoi ascultă ce avea de spus Quinn. În timpul povestirii deveni grav.
— De ce credeţi că fiica mea este în primejdie, domnule Quinn? întrebă el.
Quinn îi explică.
— Dar sub supraveghere? Chiar a Biroului? A făcut ceva rău?
— Nu, domnule, nu a făcut. Dar există unii care o bănuiesc pe nedrept. Şi ea nu ştie. Eu nu vreau decât să o previn.
Blajinul bătrân se uită la scrisoarea din mâna lui şi oftă. Quinn ridicase un colţ de perdea şi îi dezvăluise o lume cu totul necunoscută. Se întrebă ce ar fi făcut în locul său răposata lui soţie: ea fusese întotdeauna cea dinamică. Decise că ea i‑ar fi transmis mesajul copilei lor aflate la ananghie.
— Foarte bine, spuse el. Am să mă duc să o văd.
Şi se ţinu de cuvânt. Îşi luă automobilul vechi, conduse fără grabă până la Washington şi îşi vizită fiica acasă la ea în apartament fără s‑o anunţe. Aşa cum fusese îndrumat, menţinu conversaţia la fleacuri şi îi întinse unica foaie de hârtie. Aceasta spunea simplu: „Continuă să vorbeşti natural. Deschide plicul şi citeşte în tihnă. După aceea arde‑l şi urmează instrucţiunile. Quinn."
Sam aproape că se sufocă la vederea cuvintelor, dându‑şi seama că ceea ce voia să‑i spună Quinn era că avea apartamentul ascultat. Era ceva ce ea făcuse altora în exerciţiul funcţiunii, dar nu se aştepta niciodată să i se facă şi ei. Se uită în ochii îngrijoraţi ai părintelui ei, continuă să vorbească natural şi luă plicul pe care i‑I întindea. Când reverendul plecă pentru a se întoarce la Rockcastle, îl însoţi până la maşină şi îl sărută prelung.
Scrisoarea din plic era la fel de scurtă. La miezul nopţii trebuia să stea lângă telefoanele de vizavi de platformele de îmbarcare în Amtrack H şi J la Gara Uniunii şi să aştepte. Un telefon avea să sune; de la Quinn.
Primi telefonul pe care i‑l dădea de la o cabină din St. Johnsburg exact la miezul nopţii. Îi povesti despre Corsica, şi Londra, şi scrisoarea falsă pe care i‑o trimisese, convins că avea să fie redirijată către comitetul de la Casa Albă.