Salonul galben oval de la etajul doi este o sală spaţioasă de recepţie, situată între birou şi sala tratatelor. În spatele ferestrelor care dau spre South Lawn este Balconul Truman. Ambele se află în centrul geometric al Casei Albe, sub cupolă şi chiar deasupra Portalului de sud.
Odell intră. Preşedintele Cormack era în mijlocul încăperii, cu faţa spre el. Odell rămase tăcut. Nu‑i venea să vorbească. Aerul de speranţă de pe chipul Preşedintelui se topi.
— Ei, Michael? întrebă el cu un glas şters.
— El... Simon... a fost găsit. Mă tem că e mort.
Preşedintele Cormack nu se clinti, nici măcar un muşchi.
Glasul, atunci când vorbi, îi era egal; limpede dar fără emoţie.
— Lasă‑mă, te rog.
Odell se întoarse şi plecă, ieşind în Holul central. Închise uşa şi se întoarse spre scări. În urma sa auzi un singur răcnet, de animal rănit de moarte. Se cutremură şi îşi continuă drumul.
Agentul serviciului secret Lepinsky era ca capătul holului, la un birou de lângă perete, cu telefonul ridicat în mână.
— E primul‑ministru britanic, domnule vicepreşedinte, spuse el.
— Vorbesc eu. Alo, la telefon Michael Odell. Da, doamnă prim‑ministru, acum i‑am comunicat. Nu, domnă, nu poate răspunde la nici un telefon acum. Nici unul.
La celălalt capăt al telefonului se făcu o pauză.
— Înţeleg, spuse ea liniştit. Apoi. Ai un creion şi o bucată de hârtie?
Odell îi făcu un semn lui Lepinsky, care îi dădu registrul de serviciu. Odell notă ce i se ceruse.
Preşedintele Cormack primi bucata de hârtie la ora la care majoritatea locuitorilor Washingtonului, neştiutori de cele întâmplate, îşi beau prima cană cu ceai. Era încă în birou, într‑un halat de mătase, uitându‑se mohorit la dimineaţa cenuşie din spatele ferestrelor. Soţia lui dormea; avea să se trezească şi să afle mai târziu. Dădu din cap în vreme ce funcţionarul ieşea din încăpere şi desfăcu foaia împăturită din registrul lui Lepinsky.
Pe ea era scris doar atât: Samuel, a doua, XVIII 33.
După câteva minute se ridică şi se îndreptă spre etajera pe care îşi ţinea câteva cărţi personale, printre care şi Biblia familiei, cu semnăturile părintelui, bunicului şi străbunicului său. Găsi versetul spre sfârşitul celei de a doua Cărţi a lui Samuel.
„Şi regele a fost foarte mişcat, şi s‑a dus în odaia de deasupra porţii, şi a plâns: şi în timp ce mergea, astfel spunea, O fiul meu Absalom! fiul meu, fiul meu Absalom! de‑ar fi vrut Domnul să mor eu în locul tău, O Absalom, fiul meu. fiul meu!"
CAPITOLUL UNSPREZECE
Doctorul Barnard refuză să facă apel la serviciile celor o sută de tineri poliţişti puşi la dispoziţie de poliţia din Valea Tamisei pentru căutarea indiciilor de pe drum şi din iarba care îl mărginea. Era de părere că cercetările masive erau numai bune pentru a descoperi cadavrul ascuns al unui copil ucis sau chiar o unealtă a morţii cum ar fi fost un cuţit, o armă sau o măciucă.
Dar pentru treaba asta era nevoie de îndemânare, migală şi delicateţe extremă. Nu se folosi decât de specialiştii săi cu experienţă de la Fulham.
Făcu un cordon pe o zonă cu diametrul de o sută de metri în jurul exploziei; se dovedi că era exagerat. Toate dovezile aveau să fie până la urmă găsite în interiorul unui cerc cu diametrul de treizeci de metri. Literalmente pe mâini şi în genunchi, oamenii Iui se târau cu săculeţe de plastic şi cu pensete, avansând centimetru cu centimetru în zona desemnată.
Fiecare fragment minuscul de pânză, de doc şi de piele era ridicat şi pus în săculeţe. Unele aveau lipite de ele fire de păr, de ţesut sau alte materii. Inclusiv fire de iarbă pătate de sânge. Detectoare ultrafine de metal acopereau fiecare centimetru al drumului, şanţurilor şi câmpurilor înconjurătoare, recoltând inevitabila colecţie de cuie, cutii de conserve, şuruburi ruginite, piuliţe, piroane şi bucăţi corodate de utilaje agricole.
Sortarea şi separarea aveau să vină mai târziu. Opt recipiente de plastic au fost umplute cu săculeţele din plastic transparent şi trimise pe calea aerului la Londra. Zona ovală în care stătuse Simon Cormack în clipa morţii până în punctul în care se oprise după rostogolire, în centrul cercului cel mare, fu tratată cu o deosebită atenţie. Cadavrul a putut fi ridicat de‑abia după patru ore.
Lângă cadavru a fost apoi aşezat un sac de plastic desfăcut şi tot ce mai rămăsese din Simon Cormack a fost ridicat cu mare delicateţe şi aşezat pe plasticul întins. Sacul a fost împăturit deasupra şi i s‑a tras fermoarul, apoi a fost aşezat pe o targă şi într‑un coş de sub elicopter pentru a fi trimis la laboratorul unde urma să i se facă autopsia.
Crima avusese loc în ţinutul Buckinghamshire, unul dintre cele trei comitate care formau zona poliţiei din Valea Tamisei. Întâmplarea făcea ca după moarte Simon Cormack să revină tot la Oxford, la spitalul Radcliffe, ale cărui dotări puteau să rivalizeze până şi cu cele ale spitalului Guy's de la Londra.
De la Guy's a sosit un coleg şi prieten al doctorului Barnard, un om care mai lucrase cu şeful de la Explozive de la Metropolitană şi în multe alte cazuri, realizînd o strânsă legătură profesională cu el. De fapt, de multe ori erau priviţi drept o echipă, chiar dacă activau în discipline diferite. Doctorul Ian Macdonald era consultant superior în patologie la cel mai mare spital din Londra, angajat ca patolog de Ministerul de interne şi era în mod curent cerut de Scoţiană Yard dacă era disponibil. El era cel care primea cadavrul lui Simon Cormack la Radcliffe.
Pe întreg parcursul zilei, în vreme ce oamenii se târau prin iarba de pe marginea lui A.421, între Londra şi Washington s‑au desfăşurat consultări permanente în legătură cu anunţul pe care trebuiau să‑l prezinte mediilor de informare şi întregii lumi. S‑a convenit ca declaraţia să fie dată de Casa Albă, cu imediata confirmare a Londrei. Comunicatul avea să anunţe pe scurt că fusese stabilit un schimb în condiţii de totală discreţie, aşa cum ceruseră răpitorii, se plătise o răscumpărare, nespecificată, iar aceştia îşi încălcaseră promisiunea. În urma unui telefon anonim, autorităţile britanice sosiseră pe un drum secundar din Buckinghamshire, unde îl descoperiseră pe Simon Cormack mort.
Evident, condoleanţele exprimate de monarhul, guvernul şi poporul britanic Preşedintelui şi poporului american nu aveau limită în ceea ce priveşte sinceritatea şi adâncimea, iar acum se afla în curs de desfăşurare o anchetă de o nemaiegalată vigoare pentru a‑i identifica, descoperi şi aresta pe vinovaţi.
Sir Harry Marriott insistase cu înverşunare ca fraza care se referea la condiţiile schimbului să includă cinci cuvinte suplimentare: „între autorităţile americane şi răpitori". Casa Albă, chiar dacă fără nici o tragere de inimă, trebuise să‑şi dea acordul.
— Presa o să ne ia şi pielea de pe noi, bombăni Odell.
— Ei bine, dumneata l‑ai vrut pe Quinn, spuse Philip Kelly.
— De fapt, voi l‑aţi vrut pe Quinn, se răsti Odell la Lee Alexander şi David Weintraub, care se aflau cu el în Sala operativă. Apropo, unde‑i acum?
— A fost reţinut, spuse Weintraub. Britanicii au refuzat să‑i permită să fie adăpostit pe teritoriul suveran al SUA din interiorul ambasadei. Oamenii lor de la MI‑5 ne‑au împrumutat o casă de ţară din Surrey. Acolo e.
— E bine, are al dracului de multe lucruri de explicat, spuse Hubert Reed. Diamantele au dispărut, răpitorii au dispărut şi bietul băiat a murit. Cum a murit exact?