Cadavre. Micuţii hominizi cu cranii ascuţite zăceau fie în mirişte, fie în iarba înaltă, aproape lipsiţi de carne. Erau sute de leşuri! Puteau fi copii, deşi, probabil, pruncii lor arătau şi mai mici.
Vala căuta ceva de acoperit. Într-un ţinut străin, nu puteai să ştii care dintre hominizi erau inteligenţi.
Sabarokaresh se aruncase la pământ, cu pistolul în mână. Kaywerbrimmis ezitase o clipă, dar, pentru că nimic nu ţâşnise din ierburi, îl urmase. Foranayeedli scosese capul adormit printr-o fereastră şi căsca. Era o fetiţă de şaisprezece falani sau pe aproape, abia ajunsă la vârsta împerecherii.
— Sunt de noaptea trecută, spuse Kay în cele din urmă.
Mirosul de putrefacţie nu era destul de puternic. Dacă Demonii nu sosiseră înaintea păsărilor, însemna că victimele fuseseră ucise în preajma apariţiei zorilor.
— Cum au murit? întrebă Vala. Dacă ăsta este obiceiul Giganţilor Ierbii, n-avem nevoie de ei.
— Păsările n-ar fi putut face asta. Oase rupte, vedeţi? Au fost sparte, însă, de ciocuri puternice, în căutare de măduvă. Ăştia sunt Culegători, Şefa. Vezi, aşa se îmbracă, în pene. Ei îi urmează pe cei ce recoltează. De obicei, vânează smeerpi şi firedoţi, orice care sapă. Tăiatul ierbii le descoperă vizuinile.
Pene… avea dreptate. Erau negre şi roşii, verzi-roşcate, nu numai negre.
— Atunci, ce s-a întâmplat?
— Eu recunosc mirosul ăsta, spuse Forn.
Dincolo de putrefacţie: ce putea fi? Era ceva familiar, nu neapărat neplăcut… dar suficient ca să o neliniştească pe Foranayeedli.
Valavirgillin îl angajase pe Kaywerbrimmis să conducă caravana pentru că era din partea locului şi părea destul de competent. Restul grupului era format din oamenii ei. Până acum, nimeni nu se aventurase atât de departe spre tribord.
Vala ştia mult mai multe despre aceste ţinuturi decât oricare dintre ei… dacă nu se înşela asupra locului în care se afla.
— Ei bine, unde sunt?
— Probabil ne privesc, spuse Kay.
Vala putea să vadă până departe de pe locul său de observaţie din cabina vehiculului. Câmpia era plată, iar iarba galbenă fusese tunsă scurt. Giganţii Ierbii depăşeau doi metri şi jumătate înălţime. De vreme ce iarba le ajungea doar până la talie, se puteau ascunde în ea?
Comercianţii îşi aranjaseră vehiculele în triunghi. Prânzul consta în fructe şi în rădăcini, ce fuseseră depozitate sub treptele laterale. Uneori, mai fierbeau unele ierburi locale, cu rădăcini cu tot. În schimb, nu aveau carne proaspătă.
Acum îşi făceau siesta. Majoritatea hominizilor devin mult mai apropiaţi după masă. Dacă Giganţii Ierbii gândeau ca Oamenii-Maşină, i-ar fi lăsat pe străini să mănânce, şi abia apoi ar fi încercat un prim contact.
Nu apărea, însă, nici un ambasador. Caravana se puse din nou în mişcare.
Cele trei vehicule rulau cu greu peste o stepă lipsită de orice animal ce putea fi vânat. Platforme mari, pătrate, din lemn rulau pe patru roţi aşezate la colţuri; motorul, centrat în partea din faţă rotea încă două roţi de direcţie. Carcasa din fontă ce acoperea platforma se întindea şi deasupra părţii frontale a motorului aidoma unei case din fier prevăzute cu un coş de fum prea gros. Arcuri mari erau montate sub cabină şi sub bancheta conducătorului. Un sălbatic s-ar fi putut mira văzând turnul de pe carcasa din fier a platformei. Ce-ar fi crezut, însă, dacă n-ar mai fi văzut până atunci un tun?
I s-ar fi părut inofensiv.
Forme de culoarea ierbii aurii, prea mari pentru a fi oameni: doi umanoizi masivi îi priveau de pe coama unui deal îndepărtat. Vala îi remarcase numai după ce unul dintre ei se întorsese şi se îndepărtase în salturi de-a curmezişul preriei. Celălalt începuse să alerge de-a lungul crestei, spre locul unde urma să întâlnească vehiculele.
Îi aştepta, privindu-i cum se apropie. Avea aproape culoarea aurie a ierbii: piele aurie, coamă galbenă. Masiv. Era înarmat cu o imensă sabie curbată.
Kaywerbrimmis păşi în întâmpinarea gigantului. Valavirgillin îl urmărea îndeaproape cu vehiculul, ca şi cum ar fi fost un animal de povară îmblânzit.
Distanţa dusese la apariţia unor ciudate întortocheri în dialectul comercial. Kaywerbrimmis încercase s-o înveţe pe Vala câteva dintre variantele de pronunţie, cuvinte noi şi înţelesuri alterate. Acum, ea asculta, încercând să înţeleagă ce spunea Kay.
— Venim cu gânduri paşnice… vrem să facem comerţ… Comerţul de Perspectivă… rishathra?
În timp ce Kay vorbea, privirea gigantului se muta de la el la cei din spatele lui. Le examina atent maxilarele, holbându-se la Forn la Vala, apoi la Kay şi la Barok. Părea amuzat.
Figura lui era mai păroasă decât a oricăruia dintre Oamenii-Maşină! Fâşia nostimă de barbă abia crescută ce acoperea maxilarele lui Forn începuse să se răsucească la margini. Cea a lui Vala, de un alb elegant, se ridica la câţiva milimetri pe obraz. Şi alţi hominizi fuseseră distraşi de bărbile Oamenilor-Maşină, în special de cele ale femeilor.
Gigantul aşteptă până ce Kay isprăvi de vorbit, pentru a păşi vioi pe lângă el şi a se aşeza pe treapta laterală a vehiculului. Apoi, se rezemă cu spatele de carcasa ce acoperea şi motorul, dar imediat ţâşni cât colo, ars de metalul încins. Îşi recăpătă rapid aerul de demnitate, împingând vehiculul de lângă el.
Locul în care stătea masivul Barok se afla deasupra gigantului. Forn urcase alături de tatăl ei. Era şi ea înaltă, dar, în comparaţie cu noul venit, amândoi păreau pitici.
— Unde este tabăra voastră? vorbi din nou Kaywerbrimmis.
Dialectul gigantului era greu de înţeles.
— Da. Veniţi. Doriţi adăpost. Avem nevoie de luptători.
— Cum practicaţi voi rishathra?
Era primul lucru pe care orice comerciant ar fi vrut să-l afle, la fel ca orice mascul beta, dacă aceştia semănau cu Giganţii Ierbii de pretutindeni.
— Veniţi repede, răspunse gigantul, altfel aflăm prea multe despre rishathra.
— Ce?
— Vampirii.
Ochii lui Forn se dilataseră.
— Mirosul acela! strigă ea.
Kay zâmbea, pentru că nu vedea în asta o ameninţare, ci o ocazie.
— Eu sunt Kaywerbrimmis. Ea este Valavirgillin, patroana mea, iar ei sunt Sabarokaresh şi Foranayeedli. În celelalte vehicule sunt tot Oameni-Maşină. Sperăm să vă convingem să vă alăturaţi Imperiului nostru.
— Eu sunt Paroom. Conducătorului nostru trebuie să-i spuneţi Thurl.
Vala îi lăsase pe Kay să continue dialogul. Sabia-seceră a Giganţilor Ierbii avea o rază de acţiune prea mică. Tunurile Comerţului de Perspectivă ar fi rezolvat rapid un atac al Vampirilor. Asta l-ar impresiona pe Taur, iar apoi ar veni — afacerile.
O mulţime de Giganţi ai Ierbii împingeau vagoane pline cu iarbă printr-o deschizătură făcută într-un zid de pământ.
— Asta nu e normal, spuse Kaywerbrimmis. Giganţii Ierbii nu construiesc ziduri.
Paroom îi auzise.
— A trebuit să învăţăm. Cu patruzeci şi trei de falani în urmă, ne-am luptat cu Roşii. Am învăţat de la ei să facem ziduri.
Patruzeci şi trei de falani însemnau 430 de rotaţii ale constelaţiilor, câtă vreme cerul se rotea la fiecare şapte zile şi jumătate. În patruzeci de falani, Valavirgillin devenise bogată, se împerechease, crescuse patru copii, apoi îşi pusese zălog averea în altă direcţie. Ultimii trei falani călătorise.