Se pare că funcționează… Onisimov își trecu palma peste față, frecându-se cu putere.
Acum trebuia să aștepte. Ca să suporte mai ușor această chinuitoare stare de tensiune nervoasă, turnă apă într-o căldare, găsi niște cârpe în coridor și se apucă să spele dușumeaua. Apoi înfășură cu bandă izolatoare capetele rupte ale firelor și cablurilor de la „coiful lui Monomah”, citi însemnările din jurnal, mai prepară încă vreo câteva soluții și le turnă în butelii. Acum nu mai avea ce face.
Pe coridor se auziră pași. Onisimov se întoarse brusc spre ușă. Întră plutonierul Golovorezov.
— Tovarășe căpitan, secretarul științific Hilobok insistă să intre. Spune că vrea să discute ceva cu dumneavoastră. Să-i dau drumul?
— Nu. Lasă-l să aștepte. Și eu am de discutat cu dânsul.
— Am înțeles. Plutonierul părăsi încăperea.
„De, ce să-i faci, va trebui să stau de vorbă și cu Harri! Onisimov râse în sinea lui. Este momentul cel mai potrivit să-i aduc aminte de recentele evenimente”.
„… 17 mai. Ce ți-e și cu Harri Haritonovici ăsta. Când mi-a spus atunci că n-are de gând să-și scrie disertația, totul n-a fost decât un șiretlic. Mare șmecher! Am aflat că ieri a avut loc susținerea prealabilă a tezei sale de doctorat, în ședința închisă a consiliului nostru științific. La noi, ca și în multe alte institute, există o regulă. Înainte de a-l lăsa pe candidat să zboare în sferele exterioare, el e audiat în cerc restrâns, în „familie”. Peste câteva zile va avea loc susținerea oficială în sala de ședințe a Biroului de construcție, unde lucrează Lena.
Eh, nu degeaba face Harri pe șiretul! Aici se ascunde ceva”.
„18 mai. Astăzi am ciocănit în ferestruica deasupra căreia nu știu care poet din institut, pentru orice eventualitate, a ținut să rămână anonim, a scris cu creionul pe perete:
FII DEMN DE PRIMA UNIFORMA.
DUȘMANUL NU DOARME!
Maiorul Pronin
Eu eram probabil demn. De aceea Iohann Iohannovici m-a lăsat să intru în sala de lectură și mi-a dat să consult un exemplar din lucrarea candidatului în științe tehnice H. H. Hilobok, prin care urmărea obținerea titlului de doctor în științe tehnice. Tema… O, dar, de fapt, n-am voie să vorbesc despre asta.
Ei, fraților!.. În primul rând, tema amintită se apropie teribil de acea elaborare a blocurilor memoriei la care odinioară am lucrat împreună cu Valerka. Reieșea că Harri ar fi fost un fel de autor și conducător al lucrării. Nu se spunea direct, dar se putea ghici. În al doilea rând, el a recurs la o improvizație liberă atunci când a fost vorba de interpretarea rezultatelor obținute și aici s-a încurcat definitiv. În al treilea rând, până și faptele de multă vreme cunoscute și rezolvate de sistematicieni și electroniști de peste hotare, au fost însăilate după fraza „Cercetările au stabilit…” Cum de a putut consiliul nostru științific să dea drumul la o asemenea lucrare? E luna mai. Jumătate din oameni sunt plecați în deplasare sau în concediu.
Nu, asta nu se poate să rămână așa”.
„19 mai.
— Cunoști aritmetica? m-a întrebat Viktor Kraveț, când i-am expus problema în esența ei și intențiile mele.
— O cunosc, dar de ce mă întrebi?
— Atunci socotește: două zile pentru pregătirea în vederea participării la susținerea tezei, plus ziua respectivă… Plus o lună de tracasări și nervi, după aceea. Doar nu ești copil mic. Știi prea bine că asemenea treburi nu se trec cu vederea atât de ușor. Ce e mai important: o lună de cercetări în problema noastră, ale cărei rezultate vor avea cu timpul asupra întregii lumi o influență mult mai mare, mai puternică decât toată tehnica contemporană, sau teza asta de cârpaci, cate nu va avea nici o influență? O să fie o teză în plus, și atât.
— M-da… dar acum eu am să-ți vorbesc despre o altă aritmetică. Noi doi suntem oameni asemănători și specialiști identici, iar în unele privințe tu mă depășești chiar. Dar dacă am să mă duc acum la acest secretar științific, Hilobok, și chiar fără să mă obosesc prea mult cu argumentări, am să-i declar că practicantul Viktor Kraveț este un prost, că nu cunoaște abecedarul tehnicii de calcul (chiar și la aritmetică e destul de slab), strică aparatele și bea spirt pe ascuns… Ce se va întâmpla cu practicantul Viktor Kraveț? Va fi dat afară din institut, afară, din cămin. Și s-a dus naibii practicantul. N-o să poată dovedi nimănui nimic, pentru că nu e decât un biet student. Ei bine, închipuiește-ți ce situație va obține în comparație cu noi Hilobok, devenind doctor în științe. Te-am convins?
L-am convins în așa măsură, încât a plecat imediat la bibliotecă să-și ia note din surse bibliografice accesibile.
Pot să mai aduc un argument: noi trebuie să ne gândim nu numai la cercetări, ci și la faptul că, odată și odată, va veni timpul să apărăm concret descoperirea noastră ca ea să fie utilizată în folosul oamenilor. Dar noi nu știm cum se face asta. Trebuie s-o învățăm.
În definitiv, la naiba cu prudența! La urma urmelor, trăiesc pe lumea asta sau doar mi se pare?”
„22 mai. Totul a început ca de obicei. În sala mică a Biroului de construcții s-a adunat un auditoriu restrâns, dar reprezentativ. Harri Haritonovici a prins pe tablă foile de hârtie de calc, pline de scheme și grafice de diferite culori, a luat apoi o poziție fotogenică alături de ele și a rostit alocuțiunea obișnuită, care a durat vreo douăzeci de minute. Cei admiși în sală l-au ascultat cu obișnuitul sentiment de stânjeneală. Unii nu înțelegeau de loc despre ce e vorba, alții înțelegeau câte ceva, iar câte ceva nu. mai erau și cei ce înțelegeau totul, și cine este Harri Hilobok, și cel fel de lucrare a prezentat și de ce a declarat-o ca fiind secretă… Dar fiecare se gândea cu tristețe că n-are rost să-și vâre nasul în farfuria altuia întrebându-se totodată dacă el însuși e suficient de pregătit ca să-i poată critica pe alții? Obișnuitele raționamente somnoroase, datorită cărora în știință s-au strecurat cine știe câți șnapani.
Harri și-a încheiat alocuțiunea. Președintele comisiei a dat citire avizelor. Avize favorabile, bine ticluite, nimic de zis (cine să se apuce să spună lucruri neplăcute la susținerea unei teze?). Pentru mine personal a constituit o mare surpriză doar faptul că și Arkadi Arkadievici a făcut un referat pozitiv. Apoi au urmat oponenții oficiali care și-au spus cuvântul. Se știe ce înseamnă un oponent oficial. Ca să-și justifice această titulatură, subliniază câteva mici scăpări, câteva nepotriviri, „dar în general lucrarea corespunde… Autorul merită…” De fapt, să nu păcătuiesc. Oponentul din Moscova și-a bătut joc, într-un mod foarte subtil, de toate ideile tezei și a lăsat să se înțeleagă că ea poate fi făcută, praf. Dar el a făcut-o atât de fin și de precaut, încât mă îndoiesc că l-a înțeles chiar și Harri. „Dar în linii mari lucrarea merită…”
Și, în sfârșit, se pune întrebarea: „Cine dorește să ia cuvântul?” De obicei, când se ajunge aici toată lumea are deja un sentiment de repulsie față de tot ce se întâmplă, nimeni nu mai dorește nimic, autorul tezei mulțumește și gata.
Șeful laboratorului noilor sisteme, V. Krivoșein însă a tras adânc aer în piept, apoi și-a dat drumul (În clipa aceea mi-am dat seama că va ieși un scandal de proporții.) A ridicat mâna. Harri Haritonovici a fost neplăcut surprins. Eu, la fel. A vorbit douăzeci de minute și, dezvoltându-și argumentele, le înmâna membrilor consiliului științific revistele, monografiile, broșurile în care erau expuse, fără referiri la Hilobok, rezultatele susținute de el în lucrare. Apoi a reprodus pe tablă schema lui… N-are importanță ce anume schemă — mai ales că singura ei calitate era „originalitatea” — și a demonstrat că… Nu va funcționa la frecvențele diapazonului necesar. În sală s-a produs rumoare.