Ned privi neajutorat în jurul lui. Inima lui Catelyn era alături de el, însă ea ştia că nu-l putea lua în braţe chiar atunci. În primul rând, victoria trebuia câştigată, de dragul copiilor.
— Spui că-l iubeşti pe Robert ca pe un frate. Ţi-ai lăsa fratele înconjurat de Lannisteri?
— Lua-v-ar Ceilalţi pe amândoi, murmură Ned sumbru.
Le întoarse spatele şi se duse la fereastră. Ea nu spuse nici un cuvânt, şi nici Luwin. Aşteptară tăcuţi, în timp ce Eddard Stark rosti un rămas-bun tăcut către casa pe care o iubea. Când, în cele din urmă, se întoarse de la fereastră, glasul său era obosit şi încărcat de melancolie, iar în colţul ochilor licărea o spuzeală de lacrimi.
— Tatăl meu a mers în sud, o dată, pentru a răspunde chemării unui rege. Nu s-a mai întors niciodată acasă.
— Au fost alte vremuri, zise Maester Luwin. Un alt rege.
— Da, făcu Ned trist. Se aşeză pe scaunul de lângă vatră. Catelyn, tu vei rămâne aici, în Winterfell.
Cuvintele lui îi străpunseră inima ca un sloi îngheţat.
— Nu, spuse ea, dintr-odată înspăimântată.
Nu cumva prin asta o pedepsea? Să nu-i mai vadă niciodată chipul, nici să-i simtă braţele cuprinzând-o?
— Da, rosti Ned, cu un ton care nu admitea nici o replică. Tu trebuie să domneşti în nord în locul meu, în vreme ce eu mă ocup de treburile lui Robert. Trebuie să fie întotdeauna un Stark la Winterfell. Robb are paisprezece ani. Foarte curând, va fi un bărbat în toată firea. Trebuie să înveţe să conducă şi eu nu voi fi aici să-l învăţ. Adu-l în consiliile tale. Trebuie să fie pregătit când va veni vremea.
— Cu voia zeilor, nu pentru mulţi ani, murmură Maester Luwin.
— Maester Luwin, mă încred în tine ca în cineva din sângele meu. Dă-i sfatul tău soaţei mele în toate, lucruri mici sau mari. Învaţă-l pe fiul meu ceea ce trebuie să ştie: Vine iarna.
Maester Luwin dădu din cap cu gravitate. Apoi se aş* temu tăcerea, până ce Catelyn găsi curajul de a pune întrebarea de al cărei răspuns se temea cel mai mult.
— Şi cum rămâne cu ceilalţi copii?
Ned se ridică şi o luă în braţe şi-i lipi faţa de a lui.
— Rickon este foarte mic, rosti el blând. Ar trebui să rămână cu tine aici, şi cu Robb. Pe ceilalţi îi iau cu mine.
— Nu pot îndura asta, spuse Catelyn tremurând.
— Trebuie, rosti el. Sansa trebuie să se mărite cu Jeffrey, asta este acum limpede, nu mai trebuie să le dăm motive de bănuială privind devotamentul nostru. Şi trece vremea, iar Arya trebuie să deprindă manierele de la o curte din sud. În câţiva ani va fi şi ea de vârsta măritişului. Sansa va străluci în sud, se gândi Catelyn, iar Arya avea nevoie de rafinament. Cu greu, îi putea lăsa pe toţi să plece din inima ei. Dar nu şi pe Bran. Niciodată pe Bran.
— Da, spuse ea, însă te rog, Ned, pentru dragostea pe care mi-o porţi, lasă-l pe Bran să rămână aici, la Winterfell. Are numai şapte ani.
— Eu aveam opt când tatăl meu m-a trimis să fiu crescut la Eyrie, răspunse Ned. Ser Rodrik îmi spune că între Robb şi Prinţul Jeffrey este o hâră. Asta nu-i deloc sănătos. Bran ar putea micşora distanţa dintre ei. Este un băiat dulce, râde repede, e uşor de îndrăgit. Lasă-l să crească împreună cu tinerii prinţi, lasă-l să devină prietenul lor, aşa cum Robert a devenit al meu. Casa noastră va fi mai sigură aşa.
Avea dreptate, iar Catelyn ştia asta. Dar nu făcea durerea mai uşor de îndurat. Îi va pierde pe toţi patru atunci: Ned, amândouă fetele şi pe dragul ei Bran, iar micul Rickon va singurul care-i va rămâne. Deja se simţea singură. Winterfell era un tărâm atât de întins.
— Atunci ţine-l departe de ziduri, spuse ea curajoasă. Ştii cât de mult îi place lui Bran să se caţere.
Ned sărută lacrimile din ochii ei înainte să înceapă să curgă.
— Îţi mulţumesc, doamna mea, şopti el. Este greu, ştiu.
— Şi cum rămâne cu Jon Snow, stăpâne? întrebă Maester Luwin.
Catelyn se încorda la auzul numelui. Ned îi simţi furia şi se desprinse de ea.
Mulţi bărbaţi aveau bastarzi. Catelyn se obişnuise cu asta. Nu fusese deloc surprinsă, în primul an al căsătoriei lor, să afle că Ned era tatăl unui copil făcut cu vreo fată găsită la întâmplare în timpul unei campanii. El avea nevoile unui bărbat, la urma urmei, şi petrecuseră un an departe unul de celălalt, Ned plecat la luptă în sud, în vreme ce ea rămăsese în siguranţă în castelul tatălui său, la Riverrun. Gândurile sale se îndreptau mai mult spre Robb, bebeluşul de la sânul ei, decât spre soţul pe care abia dacă-l cunoştea. N-avea decât să-şi găsească orice mângâiere ar fi putut găsi, între două lupte. Iar dacă sămânţa lui prindea viaţă, ea se aştepta ca el să vegheze asupra trebuinţelor copilului. A făcut chiar mai mult decât atât. Cei din neamul Stark nu erau ca toţi ceilalţi bărbaţi. Ned şi-a adus bastardul cu el acasă şi i-a spus „fiu”, ca să vadă asta întregul nord. Când, în cele din urmă, războaiele s-au terminat, iar Catelyn s-a dus la Winterfell, Jon şi dădaca lui se instalaseră deja acolo.
Asta era o rană adâncă. Ned nu vorbea despre mama copilului, nici măcar un cuvânt, însă un castel nu avea secrete, iar Catelyn le auzise pe servitoarele sale repetând istorisiri pe care le auziseră din gura soţilor lor soldaţi. Şuşoteau despre Ser Arthur Dayne, Sabia Dimineţii, cel mai năprasnic dintre cei şapte cavaleri din Garda Regelui Aerys, şi despre felul în care tânărul lor stăpân îl doborâse într-o singură luptă. Şi mai spuneau cum, după aceea, Ned dusese sabia lui Ser Arthur frumoasei şi tinerei surori care-l aştepta într-uri castel numit Starfall, pe ţărmul Mării de Vară. Lady Ashara Dayne era înaltă şi blondă, cu ochi violeţi. Ei îi trebuiseră două săptămâni ca să-şi facă curaj, dar, pe când erau în pat, într-o noapte, Catelyn îşi întrebase soţul asupra adevărului despre toate astea; îl întrebase direct.
A fost singura dată în toţi aceşti ani când Ned o înspăimântase.
— Să nu mă întrebi niciodată despre Jon, spusese el cu o răceală de gheaţă. Este sânge din sângele meu şi asta este tot ce trebuie să ştii. Iar acum îmi vei spune de undeai auzit acest nume, doamna mea.
Jurase să i se supună lui, aşa că-i spusese; iar din acea zi, şuşotelile încetaseră şi numele Ashara Dayne nu mai fu niciodată pomenit la Winterfell.
Indiferent cine fusese mama lui Jon, Ned trebuie că o iubise cu pasiune, pentru că nimic din ce-ar fi putut spune Catelyn nu l-ar fi convins să-l trimită departe pe băiat. Era singurul lucru pentru care nu-l putea ierta. Ajunsese să-şi iubească soţul din toată inima, dar nu regăsise aceeaşi intensitate în dragostea ei pentru Jon. Ar fi putut să ignore zeci de bastarzi de dragul lui Ned, atât timp cât erau departe. Jon nu fusese niciodată departe şi, pe măsură ce creştea, semăna tot mai mult cu Ned, mai mult decât oricare dintre fiii adevăraţi pe care-i adusese ea pe lume. Cumva, asta a înrăutăţit lucrurile.
— Jon trebuie să plece, spuse ea acum.
— El şi Robb sunt apropiaţi, răspunse Ned. Sperasem că…
Nu poate să rămână aici, zise Catelyn, tăindu-i vorba. Este fiul tău, nu al meu. Nu-l vreau aici.
Era o afirmaţie grea, ştia, dar nu mai puţin adevărată. Ned nu i-ar fi făcut băiatului nici un bine lăsându-l aici, la Winterfell. Căutătura pe care i-o aruncă Ned era teribil de îndurerată.
— Ştii că nu pot să-l iau cu mine în sud. Nu va fi loc pentru el la curte. Un băiat cu numele de bastard — ştii ce vor spune despre el. Va fi respins.