Îşi spălă mâinile în vasul cu apă şi le înveli în fese curate. Degetele ei erau ţepene şi neîndemânatice când trebui să-şi lege corsajul şi să-şi înnoade în jurul gâtului capetele unei mantii maro. Cum putuse afla Degeţel că era aici? Ser Rodrik nu i-ar fi spus niciodată. Indiferent cât era de bătrân, era încăpăţânat şi devotat până la moarte. Să fi ajuns ei prea târziu, după ce Lannisterii sosiseră deja la Debarcaderul Regelui? Nu, dacă s-ar fi întâmplat asta, Ned ar fi şi el aici, şi în mod sigur ar fi venit la ea. Cum, deci?…
Apoi se gândi la Moreo. Tyroshianul ştia cine erau şi unde trăseseră, blestematul. Spera ca măcar să fi obţinut un preţ bun pentru informaţiile lui.
Aduseseră un cal pentru ea. Când o luară din loc, lămpile începuseră să fie aprinse pe străzi, iar Catelyn simţea toţi ochii oraşului aţintiţi asupra ei pe când călărea înconjurată de gărzi în mantiile lor aurite. Când ajunseră la Fortăreaţa Roşie, podul era coborât, iar porţile mari închise pentru noapte, însă ferestrele castelului erau înviorate de lumini pâlpâitoare. Străjerii descălecară în afara zidurilor şi o escortară printr-o uşă secretă, îngustă, apoi pe scările nesfârşite spre unul dintre turnuri.
Era singur în încăpere, aşezat la o masă grea, din lemn, cu o lampă cu ulei lângă el şi scria. Când o conduseră înăuntru, el lăsă tocul jos şi privi spre ea.
— Cat, zise el încet.
— De ce am fost adusă aici în felul acesta? El se ridică şi făcu un gest brusc spre gardă.
— Plecaţi! Bărbaţii plecară. Cred că nu ai fost bruscată, nu? zise el după ce rămaseră singuri. Am dat instrucţiuni precise. Îi observă bandajele. Mâinile tale…
Catelyn ignoră întrebarea subînţeleasă.
— Nu sunt obişnuită să fiu chemată ca o servitoare, spuse ea cu răceală. Când erai mic, ştiai ce înseamnă curtoazia.
— Te-am supărat, doamna mea. Nu am avut niciodată intenţia asta.
Părea cuprins de remuşcări. Lui Catelyn asta-i readuse amintiri cât se poate de vii. Fusese un copil viclean, dar după isprăvile sale, întotdeauna părea spăşit; ăsta era talentul său. Anii nu-l schimbaseră prea mult. Petyr fusese un băiat pricăjit şi devenise un bărbat mic de statură, cu o palmă, două, mai scund decât Catelyn, zvelt şi agil, cu trăsăturile ascuţite pe care şi le amintea şi cu aceiaşi ochi verzi, veseli. Acum purta o barbă mică, ascuţită, şi avea şuviţe argintii în părul negru, deşi nu împlinise încă treizeci de ani. Toate se potriveau cu mierla argintie care îi împodobea mantia. Întotdeauna, chiar copil fiind, îi plăcuse argintul.
— De unde ai aflat că sunt în oraş? îl întrebă ea.
— Lordul Varys ştie tot, zise Petyr cu un zâmbet viclean. Ni se va alătura nu peste mult timp, dar am vrut să te văd întâi eu singur. A trecut mult de atunci, Cat. Câţi ani?
Catelyn nu dădu atenţie acestei familiarităţi. Erau întrebări mult mai importante de pus.
— Deci Păianjenul Regelui a fost cel care m-a găsit!
Degeţel tresări.
— Nu trebuie să-i spui aşa. E foarte sensibil. Îmi închipui că aşa se întâmplă când eşti eunuc. În oraş nu se petrece nimic fără ca Varys să ştie. Uneori, ştie chiar înainte să se petreacă ceva. Are informatori peste tot. Păsărelele lui, cum le spune el. Una dintre aceste păsărele a auzit de vizita ta. Din fericire, Varys a venit prima dată la mine.
— De ce la tine?
El dădu din umeri.
— De ce nu? Eu sunt trezorierul şi sfetnicul personal al regelui. Selmy şi Lord Renly au plecat în nord, să se întâlnească cu Robert, Lordul Stannis e la Piatra Dragonului, iar aici am rămas numai Maester Pycelle şi cu mine. Eram omul cel mai potrivit. Am fost prieten cu sora ta, Lysa, Varys ştie şi asta.
— Ştie şi despre…
— Lordul Varys ştie tot… În afară de motivul pentru care te afli aici. Îşi ridică o sprânceană. De ce eşti aici?
— Unei soţii i se permite să-i fie dor de soţul ei, iar dacă o mamă are trebuinţă ca fiica să-i fie aproape, cine i-ar putea spune nu?
Degeţel râse.
— Oh, foarte bine, doamna mea, dar, te rog, nu te aştepta să cred asta. Te cunosc prea bine. Deci, care erau vorbele familiei Tully?
Îşi simţea gâtul uscat.
— Familie, Datorie, Onoare, recită ea încordată.
— Familie, Datorie, Onoare, repetă el. Iar toate astea-ţi cereau să rămâi la Winterfell, acolo unde te-a lăsat Mâna. Nu, doamna mea, ceva s-a întâmplat. Această călătorie bruscă a ta dezvăluie o anumită chestiune urgentă. Te implor, lasă-mă să te ajut. Prietenii buni şi vechi nu ar trebui să ezite să se bazeze unul pe celălalt. Se auzi o bătaie uşoară în uşă. Intră, strigă Degeţel.
Bărbatul care intră era durduliu, parfumat, pudrat şi chel ca un ou. Pună o vestă ţesută cu fir de aur, peste o robă de mătase purpurie, iar în picioare avea papuci cu vârful ascuţit, din catifea moale.
— Lady Stark, zise el, luându-i mâna în ambele palme, să vă văd din nou, după atâţia ani, este o mare bucurie. Pielea sa era moale şi umedă, iar respiraţia îi mirosea a liliac. Oh, bietele dumneavoastră mânuţe! V-aţi ars, cumva, scumpă doamnă? Degetele vă sunt atât de delicate…Bunul nostru Maester Pycelle prepară o pomadă minunată, să vă trimit un borcan?
Catelyn îşi trase degetele din strânsoarea sa.
— Vă mulţumesc, domnul meu, dar Maester Luwin mi-a oblojit deja rănile.
Varys dădu repede din cap.
— M-a mâhnit să aud despre fiul dumneavoastră. E atât de mic! Zeii sunt cruzi.
— Oh, cu asta sunt de acord, Lord Varys, zise ea. Titlul nu era decât o formă de curtoazie, pentru că era membru al consiliului; Varys nu era stăpân peste nici un domeniu în afară de plasa lui de păianjen, stăpân peste nimic altceva decât zvonuri.
Eunucul îşi întinse palmele moi.
— Sper că suntem de acord şi în alte privinţe, scumpă doamnă. Am o mare preţuire pentru soţul dumneavoastră, noua noastră Mână, şi ştiu că amândoi îl iubim pe Regele Robert.
— Da, fu ea obligată să spună. Desigur.
— Niciodată nu a existat un rege mai iubit decât Robert al nostru, ciripi Degeţel. Zâmbea cu viclenie. Cel puţin aşa aude Lord Varys.
— Bună doamnă, zise Varys cu mare solicitudine, există oameni în Oraşele Libere care au puteri vindecătoare uluitoare. Spuneţi doar un cuvânt şi vi-l trimit pe unul dintre ei pentru dumneavoastră şi pentru scumpul Bran.
— Maester Luwin face tot ceea ce poate fi făcut pentru Bran, îi spuse ea. Nu avea de gând să discute despre fiul ei, nu aici, nu cu aceşti oameni. În Degeţel avea doar un dram de încredere, iar în Varys, deloc. Nu-i va lăsa să-i citească durerea. Lord Baelish mi-a spus că trebuie sa vă mulţumesc pentru că m-aţi adus aici.
Varys chicoti ca o fetiţă.
— Oh, da. Presupun că eu sunt vinovatul. Nădăjduiesc că o să mă iertaţi, blândă domniţă. Se aşeză pe un scaun şi-şi împreună mâinile. Mă întreb dacă v-am putea deranja cu rugămintea de a ne arăta şi nouă pumnalul?
Catelyn Stark se uită la eunuc fără să-i vină să creadă. Era un păianjen, se gândi ea alarmată, un vrăjitor, sau chiar mai rău. Cunoştea lucruri pe care nimeni nu le-ar fi putut şti, afară doar dacă nu cumva…
— Ce i-aţi făcut lui Ser Rodrik? întrebă ea.
Degeţel fu luat pe nepregătite.
— Mă simt ca un cavaler care se duce la luptă fără lance. Despre ce pumnal este vorba? Cine-i Ser Rodrik?
— Ser Rodrik Cassel este maestrul armurier de la Winterfell, îl informă Varys. Vă asigur, Lady Stark, că nu i s a întâmplat nimic bunului cavaler. Ne-a căutat aici pe la începutul amiezii. A vizitat, împreună cu Ser Aron Santagar, armureria şi au discutat despre un anume pumnal. Cam pe la apus, au plecat din castel împreună şi s-au dus la magherniţa aceea îngrozitoare unde aţi tras dumneavoastră. Sunt tot acolo, bând în sala de mese şi aşteptând să vă întoarceţi. Ser Rodrik a fost foarte nefericit să vadă că aţi plecat.