Arya se uită în spatele ei şi-l văzu pe Jon şi sări în picioare, îşi strânse braţele ei slăbănoage în jurul gâtului lui.
— Mă temeam că ai plecat, spuse ea cu respiraţia între-tăiată. Nu m-au lăsat să-mi iau rămas-bun.
— Ce făceai acum?
Jon era amuzat. Arya se desprinse de el şi se schimbă la faţă.
— Nimic. Împachetam, lucruri din astea. Arătă spre cufărul uriaş, plin doar pe o treime, şi spre hainele împrăştiate în încăpere. Septa Mordane spune că trebuie să fac eu totul. Hainele mele nu erau împăturite corect. O domnişoară din sud nu-şi aruncă hainele în cufăr, că pe nişte zdrenţe, susţine ea.
— Iar tu ce ai făcut, surioară?
— Păi, oricum se vor amesteca, zise ea. Cui îi pasă cum sunt împăturite?
— Septa Mordane, răspunse Jon. Şi nu cred că i-ar plăcea să vadă că te ajută Nymeria. Lupoaica îl privi tăcută, cu ochii ei de un auriu-închis. E acelaşi lucru. Am ceva pentru tine, să iei acolo, şi trebuie împachetat cu foarte mare grijă.
Faţa ei se lumină.
— Un dar?
— I-ai putea spune şi aşa. Închide uşa.
Prudentă, dar bucuroasă, Arya verifică holul.
— Nymeria, aici. Păzeşte.
O lăsă pe lupoaică afară, să-i avertizeze de venirea oricărui intrus, şi închise uşa. Până atunci, Jon dăduse jos zdrenţele folosite la împachetat. Îi întinse obiectul. Ochii Aryei se măriră. Ochi întunecaţi, precum ai lui.
— O sabie, zise ea cu respiraţia tăiată.
Teaca era din piele moale, cenuşie, fină ca păcatul. Jon trase încet lama, ca ea să poată vedea strălucirea adâncă, albastră, a oţelului.
— Asta nu-i o jucărie, îi spuse. Ai grijă să nu te tai. Lama este suficient de ascuţită ca să te poţi bărbieri.
— Fetele nu se bărbieresc, zise Arya.
— Poate că ar trebui. Ai văzut vreodată picioarele septei?
Ea chicoti.
— E aşa o slăbănoagă!
— Şi tu eşti la fel, îi spuse Jon. I-am cerut lui Mikken s-o facă deosebită. Bandiţii folosesc asemenea săbii în Pentos şi Myr şi în alte Oraşe Libere. Nu va descăpăţâna un bărbat, dar îl poate găuri bine dacă eşti destul de rapidă.
— Pot fi rapidă, zise Arya.
— Va trebui să exersezi cu ea zilnic. Puse sabia în mâinile ei, îi arătă cum s-o ţină şi se dădu înapoi. Cum o simţi? Îţi place cât de echilibrată e?
— Cred că da, făcu Arya.
Prima lecţie, spuse Jon. Loveşte cu vârful ascuţit.
Arya îl lovi la braţ cu latul sabiei. Lovitura durea, însă Jon se trezi rânjind ca un idiot.
— Ştiu care capăt să-l folosesc, zise Arya. Pe figura ei se aşternu o expresie de nesiguranţă. Septa Mordane o să mi-o ia.
— Nu şi dacă nu ştie că o ai, făcu Jon.
— Cu cine am să mă antrenez?
— Vei găsi pe cineva, îi promise el. Debarcaderul Regelui este un oraş adevărat, de o mie de ori mai mare de-cât Winterfell. Până-ţi vei găsi un partener, uită-te la ei cum luptă, în curte. Aleargă şi călăreşte, întăreşte-te. Şi indiferent ce faci…
Arya ştia ce va urma, aşa că o spuseră împreună:
— …nu-i spune… Sansei! Jon îi ciufuli părul.
— Aş vrea ca şi tu să fi venit cu noi.
— Drumurile diferite duc, uneori, spre acelaşi caste!Cine ştie?
El se simţea mai bine acum. Nu avea de gând să se lase copleşit de întristare.
— Mai bine plec. Voi petrece primul meu an pe Zid golind oalele de noapte dacă-l mai fac pe unchiul Ben să mă mai aştepte mult.
Arya alergă la el pentru o ultimă îmbrăţişare.
— Pune sabia jos, o preveni Jon râzând.
Ea o puse deoparte, aproape cu sfiiciune, şi-l acoperi cu sărutări. Când el se întoarse de la uşă, ea ţinea din sabia în mână, încercându-i echilibrul.
— Aproape că uitasem, îi spuse el. Toate săbiile bune au nume.
— Cum ar fi Gheaţă, răspunse ea. Privi spre sabia din mâinile ei. Are şi asta un nume? Oh, spune-mi.
— Nu poţi să ghiceşti? o îmboldi Jon. Lucrul tău preferat.
Arya păru descumpănită la început. Apoi realiză. Mintea-i mergea repede. O spuseră împreună:
— Ac!
Amintirea râsului ei îi încălzi sufletul în timpul călătoriei lungi spre nord.
DAENERYS
Daenerys Targaryen se căsători cu Khal Drogo cu teamă şi în splendoare barbară, pe un câmp dincolo de zidurile oraşului Pentos, pentru că Dothraki credeau că toate lucrurile de importanţă pentru viaţa unui bărbat trebuie făcute sub cerul liber.
Drogo îşi chemase khalasar-ul să-l servească şi veniseră cu toţii, patruzeci de mii de luptători Dothraki, plus sumedenie de femei, copii şi sclavi. Îşi aşezaseră tabăra înafara zidurilor oraşului, mânându-şi turmele lor mari, ridicând palate din iarbă ţesută, mâncând tot ce vedeau şi făcându-i pe bunii cetăţeni din Pentos şi mai neliniştiţi, cu fiecare zi care trecea.
— Colegii mei, magisterii, au dublat numărul de gărzi din oraş, le spuse Illyrio peste farfuriile cu raţă cu miere şi ardei portocaliu, într-o noapte petrecută la reşedinţa care fusese a lui Drogo.
Khal-ul se alăturase khalasar-ului, proprietatea sa fiind dăruită lui Daenerys şi fratelui ei până la nuntă.
— Cel mai bine ar fi să o mărităm cât mai repede pe Prinţesa Daenerys înainte să dea jumătate din averea oraşului Pentos mercenarilor şi bandiţilor, glumi Ser Jorah Mormont.
Exilatul le oferise, ei şi fratelui ei, sabia sa în noaptea în care Danny fusese vândută lui Khal Drogo; Viserys acceptase nerăbdător. Mormont devenise însoţitorul lor constant de atunci încolo. Magister Illyrio râse încet în barba lui bifurcată, însă Viserys nici măcar nu zâmbi.
— O poate lua şi mâine dacă vrea, spuse fratele ei. Se uită peste umăr la Dany, iar ea-şi coborî privirile. Atâta vreme cât plăteşte preţul.
Illyrio agită prin aer o mână moale, iar inelele sclipiră pe degetele lui grase.
— Ţi-am spus, totul este deja aranjat. Ai încredere în mine. Khal-ul ţi-a promis o coroană, şi o vei avea.
— Da, dar când?
— Atunci când va crede khal-ul de cuviinţă, îi spuse Illyrio. Prima dată va lua fata, iar după aceea, trebuie să pornească în procesiune, traversând câmpia, şi să o prezinte lui dosh khaleeh, la Vaes Dothrak. După asta, poate. Dacă sorţii sunt în favoarea războiului.
Viserys fierbea de nerăbdare.
— Mă uşurez pe sorţii Dothrakilor. Uzurpatorul stă pe tronul tatălui meu. Cât mai trebuie să aştept?
Ilryrio înălţă din umeri.
— Ai aşteptat cea mai mare parte a vieţii tale, mărite rege. Ce mai contează încă vreo câteva luni, încă vreo câţiva ani?
Ser Jorah, care călătorise spre est până la Vaes Dothrak, dădu din cap aprobator.
— Vă sfătuiesc să aveţi răbdare, Alteţa Voastră. Dothrakise ţin de cuvânt, însă fac lucrurile după propria lor vrere. Un om mai de jos ar putea cerşi un favor khal-ului, însă nu trebuie niciodată să ajungă să-l jignească.
Viserys se zbârli.
— Păzeşte-ţi limba, Mormont, ori am să ţi-o tai. Eu nu sunt om mai de jos, ci sunt Stăpânul de drept al celor Şapte Regate. Dragonul nu cerşeşte.