— Nu te mai uita aşa la mine, bastardule! Îţi cunosc secretul. Ai avut aceleaşi vise.
— Nu, spuse Jon Snow oripilat. N-aş fi…
— Nu? Niciodată? Tyrion înălţă o sprânceană. Ei, nu mă îndoiesc că familia Stark s-a purtat grozav de bine cu tine. Sunt sigur că Lady Stark te tratează ca pe propriul ei fiu. Iar fratele tău, Robb, a fost întotdeauna drăguţ, şi de ce n-ar fi fost? El primeşte Winterfell, iar tu Zidul. Iar tatăl tău… trebuie să aibă motive foarte bune dacă ţi-a făcut bagajele pentru Rondul de Noapte…
— Încetează, zise Jon Snow, cu faţa întunecată de furie. Rondul de Noapte este o misiune nobilă!
Tyrion râse.
— Eşti prea isteţ ca să crezi asta. Rondul de Noapte este groapa de gunoi pentru toţi inadaptabilii de pe domeniu. Te-am văzut privindu-i pe Yoren şi pe băieţii lui. Ăştia sunt noii tăi fraţi, Jon Snow, cum îţi plac? Ţărani posomorâţi, datornici, braconieri, violatori, hoţi şi bastarzi ca tine, cu toţii sfârşiţi pe Zid, căutând grumkini şi snarci, şi toţi monştrii de care dădaca ta ţi-a povestit. Partea bună este că nu există grumkini şi snarci, aşa că nici măcar nu este o ocupaţie cât de cât periculoasă. Partea rea este că acolo-ţi îngheaţă şi podoabele, dar din moment ce, oricum, nu aveţi voie să zămisliţi, nu cred că asta mai contează.
— Încetează! ţipă băiatul.
Făcu un pas înainte, palmele strângându-i-se în pumni, gata să plângă. Dintr-odată, în mod absurd, Tyrion se simţi vinovat. Făcu şi el un pas înainte, intenţionând să-l încurajeze cu o bătaie pe umăr, sau să mormăie vreo scuză.
Nu văzu lupul, unde stătuse sau cum se apropiase. Acum mergea spre Snow, pentru ca în clipa următoare să ajungă pe spate, pe terenul pietros, rămânând fără respiraţie din cauza impactului dur şi cu gura plină de pământ, sânge şi frunze putrezite. Când încercă să se ridice, spatele îi fu cuprins de spasme dureroase. Şi-l zdrelise în urma căderii. Îşi muşcă buzele din cauza frustrării, apucă o rădăcină şi se ridică în capul oaselor.
— Ajută-mă, îi spuse el băiatului, întinzând o mână.
Dintr-odată, lupul se aşeză între ei. Nu mârâia. Afurisitul de animal nu scotea niciodată nici un sunet. Se uita numai la el cu ochii aceia de un roşu-aprins şi-şi dezveli colţii, iar asta era mai mult decât suficient. Tyrion se pleoşti din nou, lipindu-se de pământ cu un mormăit.
— Atunci nu mă ajuta. Am să rămân aici până când pleci.
Jon Snow mângâie blana groasă, albă, a Nălucii, zâmbind acum.
— Roagă-mă frumos.
Tyrion Lannister simţi cum furia se aduna în el, dar o răpuse printr-un efort de voinţă. Nu era pentru prima dată în viaţa lui când fusese umilit, şi nu va fi nici pentru ultima. Poate că merita asta.
— Ţi-aş fi recunoscător pentru ajutor, Jon, zise el prietenos.
— Jos, Nălucă, spuse băiatul.
Lupul străvechi se aşeză pe labele din spate. Ochii aceia roşii nu-l părăsiră nici o clipă. Jon veni în spatele lui, îşi strecură mâinile sub braţele lui şi-l ridică uşor în picioare. Apoi luă cartea şi i-o înapoie.
— De ce m-a atacat? întrebă Tyrion aruncând o privire piezişă spre lup, ştergându-şi sângele şi noroiul de pe gură cu dosul palmei.
— Poate a crezut că eşti vreun grumkin.
Tyrion îl privi cu asprime. Apoi râse, un fornăit scurt, pe nas, în semn de amuzament, care-i scăpase cu totul fără voia sa.
— Oh, zei, spuse el, înecându-se de râs şi scuturând din cap. Cred că mai degrabă arăt ca un grumkin. Ce le face snarcilor?
— N-ai vrea să ştii.
Jon apucă burduful cu vin şi-l întinse. Tyrion scoase dopul, scutură din cap şi dădu pe gât o înghiţitură lungă. Vinul îi curse în gâtlej ca un foc şi-i încălzi stomacul, întinse burduful spre Jon Snow.
— Vrei puţin?
Băiatul încercă o înghiţitură prudentă.
— E adevărat, nu-i aşa? zise când termină. Ce mi-ai spus despre Rondul de Noapte.
Tyrion dădu din cap. Jon Snow îşi trase buzele într-o expresie aspră.
— Dacă aşa e, asta e. Tyrion rânji spre el.
Asta-i bine, bastardule. Majoritatea bărbaţilor ar nega mai degrabă un adevăr dur decât să se confrunte cu el.
— Majoritatea bărbaţilor, zise băiatul. Dar nu şi tu.
— Nu, admise Tyrion, nu şi eu. Nu mai visez decât foarte rar, chiar şi dragoni. Strânse burduful căzut. Vino, mai bine ne întoarcem în tabără înainte ca unchiul tău să ridice flamurile.
Plimbarea fu scurtă, însă pământul era dur sub paşii lor, iar picioarele îl dureau destul de tare când se întoarseră. Jon Snow întinse o mână să-l ajute să treacă de un ghemotoc gros de rădăcini, însă Tyrion i-o dădu la o parte. Se va descurca singur, aşa cum făcuse în întreaga sa viaţă. Totuşi, tabăra era o privelişte binefăcătoare. Adăposturile fuseseră ridicate lângă zidurile părăginite ale unui fort abandonat demult, ca o pavăză în faţa vântului. Caii fuse* seră hrăniţi şi fusese făcut focul. Yoren şedea pe o piatră, jupuind o veveriţă. Mirosul savuros al tocanei umplu nările lui Tyrion. Se trase spre locul unde omul său, Morrec, se îngrijea de ceaunul cu tocană. Fără nici un cuvânt, Morrec îi întinse polonicul. Tyrion gustă şi i-l dădu înapoi.
— Pune mai mult piper, zise el.
Benjen Stark ieşi din adăpostul pe care-l împărţea cu nepotul său.
— Iată-te, Jon, fir-ar să fie! Nu mai pleca aşa, de capul tău. Am crezut că ţi-au făcut felul Ceilalţi.
— Au fost grumkinii, îi spuse Tyrion râzând. Jon Snow zâmbi. Stark îi aruncă lui Yoren o privire nedumerită. Bătrânul bombăni, dădu din umeri şi-şi reluă treaba lui sângeroasă. Veveriţa oferea ceva carne pentru tocană şi o mâncară cu pâine neagră şi brânză tare, în jurul focului. Tyrion le dădu de băut din vinul său până ce chiar şi Yoren se mai muie. Unul câte unul, oamenii se duseră spre adăposturile lor, la culcare — toţi în afară de Jon Snow care trăsese la sorţi prima gardă de noapte.
Tyrion fu ultimul care se retrase, ca întotdeauna. Pe când păşea în adăpostul construit pentru el de oamenii lui, se opri şi privi înapoi la Jon Snow. Băiatul stătea în apropierea focului, cu un chip aspru şi neclintit, privind gânditor spre flăcări.
Tyrion Lannister zâmbi amar şi se duse la culcare.
CATELYN
Ned şi fetele plecaseră de opt zile când Maester Luwin veni într-o noapte la ea, în camera unde bolea Bran, aducând o lampă de citit şi catastife cu socoteli.
— A venit vremea să revedem cifrele, doamna mea, zise el. Veţi dori să ştiţi cât ne-a costat această vizită regală.
Catelyn privi spre Bran, aşezat în patul său de suferinţă, şi-i dădu la o parte părul de pe frunte. Crescuse foarte lung. Va trebui să i-l taie, cât de curând.
— Nu simt nevoia să mă uit la socoteli, Maester Luwin, îi spuse ea, fără să-şi ia nici o clipă privirea de la Bran, Ştiu cât ne-a costat vizita. Ia catastiful de aici.
— Doamna mea, suita regelui a avut un apetit foarte sănătos. Trebuie să ne reumplem magaziile înainte…
— Am spus să iei catastifele de aici. Administratorul se va ocupa de toate trebuinţele noastre.
— Nu avem nici un administrator, îi aminti Maester Luwin. Era ca un mic şobolan cenuşiu, nu voia să plece, Poole s-a dus în sud, să pună la punct curtea Lordului! Eddard, la Debarcaderul Regelui.
Catelyn dădu din cap absentă.
— Oh, da, îmi amintesc.
Bran era atât de palid. Ea se întrebă dacă nu cumva ar trebui să-i mute patul sub fereastră, în aşa fel încât să primească lumina soarelui de dimineaţă. Maester Luwin aşeză lampa într-o nişă de lângă uşă şi-i potrivi fitilul.