Выбрать главу

Atunci reapăru Jon pe coama dealului, înaintea lor. Le făcu semn şi strigă spre ei:

— Tată, Bran, veniţi repede, să vedeţi ce a găsit Robb!

După care dispăru din nou. Jory se apropie ei.

— Necazuri, stăpâne?

— Dincolo de orice îndoială, zise tatăl său, stăpânul. Veniţi, să vedem ce-au mai dezgropat acum poznaşii mei fii.

Îşi struni calul să meargă la trap, Jory, Bran şi restul grupului îl urmau.

Îl găsiră pe Robb pe malul râului, la nord de pod, cu Jon încă în şa, alături de el. Zăpada târzie de vară fusese aprigă în acest pătrar al lunii. Robb stătea adâncit până la genunchi în alb, cu gluga dată pe spate, astfel că soarele îi lucea în păr. Ţinea ceva în mână, în vreme ce băieţii vorbeau cu voci joase, agitate.

Călăreţii îşi croiră prudenţi drum prin nămeţi, căutând porţiunile sigure pe terenul ascuns şi accidentat. Cassel şi Theon Greyjoy fură primii care ajunseră şi doi băieţi. Greyjoy râdea şi glumea pe când galopa. Bran auzi cum şuiera respiraţia sa.

— Zeilor! exclamă el, chinuindu-se să-şi strunească armăsarul pe când apuca spada.

Spada lui Jory era deja trasă afară.

— Robb, îndepărtează-te! strigă când calul se cabra sub el.

Robb rânji şi privi în sus, peste povara din braţele sale.

— Nu te poate răni, zise el. E moartă, Jory.

Bran era deja fierbinte de curiozitate. Şi-ar fi îmboldit poneiul să gonească mai repede, însă tatăl său îi obligă să descalece lângă pod şi să se apropie pe jos. Bran descăleca şi o luă la goană.

Jon, Jory şi Theon Greyjoy descălecaseră şi ei deja.

— Pe cele şapte iaduri, ce-i asta? întrebă Greyjoy.

— Un lup, îi lămuri Robb.

— E un monstru, zise Greyjoy, uită-te la mărimea lui.

Inima lui Bran îi bubuia în piept, pe când îşi făcea drum prin zăpada până la şold, alături de fraţii săi. Pe jumătate îngropată sub zăpada pătată de sânge, zăcea o formă uriaşă şi întunecată, chircită în moarte. Gheaţa se prinsese de blana ei lăţoasă şi cenuşie, şi în aer stăruia un miros vag de putrefacţie, precum parfumul unei femei. Bran zări ochii orbi, năpădiţi de viermi, o gură mare, plină de dinţi îngălbeniţi. Dar mărimea îl făcu să icnească. Era mai masivă decât poneiul său, de două ori mai mare decât cei mai fioroşi câini din coteţele tatălui său.

— Nu e un monstru, zise Jon calm. Ăsta-i un lup străvechi, iar ei cresc mai mari decât ceilalţi.

— Nu au mai fost văzuţi lupi străvechi în afara Zidului de mai bine de două sute de ani, glăsui Theon Greyjoy.

— Văd acum unul, răspunse Jon.

Bran îşi desprinse privirile de la monstru. Atunci observă grămăjoara din braţele lui Robb. Slobozi un strigăt de încântare şi se apropie. Puiul era o minge mică de blană neagră-cenuşie şi avea ochii încă lipiţi. Se împingea orbeşte spre pieptul lui Robb pe când îl legăna, căutând lapte printre hainele lui de piele, scoţând un scâncet mic şi trist.

— Dă-i drumul, îl îndemnă Robb. Poţi să-l atingi. Bran atinse puiul cu un gest nervos şi repezit, apoi se întoarse spre Jon când acesta spuse:

— Uite!

Fratele său vitreg îi puse în braţe un al doilea pui.

— Sunt cinci.

Bran se aşeză în zăpadă şi strânse puiul de lup lângă obraz. Blana era moale şi caldă pe când îi atingea pielea.

— Lupi străvechi în libertate pe domeniu, după atâţia ani, murmură Hullen, şeful peste grajduri. Nu-mi place.

— E un semn, zise Jory. Tatăl său se încruntă.

— E doar un animal mort, Jory, spuse el. Cu toate asprea, părea îngrijorat. Zăpada scrâşnea sub cizmele sale pe când dădea ocol cadavrului. Ştim ce a ucis-o?

— Are ceva în gâtlej, îi spuse Robb, mândru să aibă un răspuns înainte ca tatăl său să fi întrebat măcar. Acolo, sub falcă.

Tatăl său îngenunche şi scotoci sub capul fiarei. Smuci cu putere şi ridică mâna, să poată vedea cu toţii. Rădăcina unor coarne de cerb, zdrobite, cu ramificaţiile tăiate, umedă de sânge. Liniştea căzu asupra întregului, Bărbaţii priviră temători spre coarne şi nici unul nu îndrăzni să vorbească. Chiar şi Bran putea simţi frica deşi nu o înţelegea. Tatăl său azvârli coarnele într-o parte şi-şi curăţă mana În zăpadă.

— Mă mir că a trăit atât cât să fete, zise el.

Vocea sa spulberă vraja.

— Poate că n-a făcut-o, făcu Jory. Am auzit poveşti… poate căţeaua era deja moartă când s-au născut puii.

— Născuţi din moartă, zise un alt bărbat. Ghinion şi mare.

— Nu contează, spuse Hullen. Şi ei vor muri curând.

Bran scăpă un strigăt de disperare.

— Cu cât mai repede, cu atât mai bine, căzu de acord eon Greyjoy. Îşi trase spada. Dă-mi jivina, Bran.

Mica fiinţă se zbătu în braţele lui, de parcă ar fi auzit fi înţeles.

— Nu! strigă Bran ameninţător. E al meu.

— Lasă spada, Greyjoy, zise Robb. Pentru o clipă, vocea-i răsunase la fel de poruncitoare ca a tatălui său, ca a stăpânului care va fi într-o bună zi. Vom păstra puii.

— Nu poţi să faci asta, băiete, spuse şi Harwin, fiul lui Hullen.

— Ar fi o faptă de milostenie să-i ucidem, zise Hullen.

Bran se uită spre tatăl său, stăpânul, căutând ajutor, dar primi doar o privire încruntată, cu sprâncenele strânse.

— Hullen spune adevărul, fiule. Mai bine o moarte rapidă decât una grea, de frig şi foame.

— Nu!

Îşi simţea lacrimile adunându-i-se în ochi şi privi în altă parte. Nu voia să plângă înaintea tatălui său. Robb se opunea cu încăpăţânare.

— Căţeaua roşcată a lui Ser Rodrik a fătat din nou, săptămâna trecută, spuse el. N-a avut pui mulţi, numai doi în viaţă. Are lapte destul.

— O să-i sfâşie când vor încerca să sugă.

— Stăpâne Stark, făcu Jon; era ciudat să-l auzi adresându-i-se tatălui său într-un mod atât de ceremonios. Sunt cinci pui, trei masculi şi două femele.

— Şi ce-i cu asta, Jon?

— Aveţi acum cinci copii adevăraţi, continuă Jon. Trei fii, două fiice. Lupul străvechi este încă pe blazonul Casei voastre. Copiii voştri erau hărăziţi să primească aceşti pui, stăpânul meu.

Bran îşi văzu tatăl schimbându-se la faţă, îi văzu pe ceilalţi bărbaţi aruncându-şi priviri între ei. În acel moment îl iubea pe Jon din tot sufletul. Deşi avea numai şapte ani, Bran înţelese ce făcuse fratele său. Numărătoarea fusese corectă numai pentru că Jon se omisese pe sine. Le indusese pe fete, chiar şi pe Rickon, sugarul, însă nu şi pe copilul din flori care purta prenumele Snow, nume pe care obiceiul cerea să-l poarte toţi cei din nord destul de ghinionişti să se fi născut fără un nume al lor. Tatăl lor înţelese prea bine.

— Tu nu vrei un pui şi pentru tine, Jon? Întrebă el blând.

— Lupul străvechi cinsteşte flamurile Casei Stark, aminti Jon. Eu nu sunt un Stark, tată.

Tatăl lor, stăpânul, îl privi gânditor. Robb risipi liniştea care se lăsase.