— Da, răspunse Bosquinha.
— Atunci se cunoaşte conţinutul fişierelor mele cu privire la Descolada.
— Da, confirmă Bosquinha.
Novinha îşi încrucişă mâinile în poală.
— Nu va avea loc nici o evacuare.
— Eu nu sunt de aceeaşi părere, spuse Săvârşitorul. De aceea am rugat-o pe Ela să te aducă.
— De ce să nu ne evacueze? se interesă Bosquinha.
— Din cauza Descoladei.
— Ei asta-i, exclamă episcopul. Părinţii tăi i-au găsit leacul.
— N-au vindecat boala, explică Novinha. I-au controlat evoluţia. Au împiedicat-o să devină activă.
— Exact, aprobă Bosquinha. De aceea punem aditivi în apă. Colador.
— Orice fiinţă umană de pe Lusitania, probabil cu excepţia Vorbitorului, care s-ar pute să nu fi contractat-o încă, e purtător al Descoladei.
— Aditivul nu e scump, spuse episcopul, dar probabil că vor trebui să ne izoleze. Cred că aşa vor proceda.
— Nicăieri nu ne pot izola îndeajuns de bine, zise Novinha. Descolada e variabilă la infinit. Atacă orice fel de material genetic. Aditivul poate fi administrat fiinţelor umane. Dar cum să-l administrezi fiecărui fir de iarbă, fiecărei păsări, fiecărui peşte, fiecărui punct de plancton din mare?
— Toate îl pot contracta? întrebă Bosquinha. N-am ştiut asta.
— N-am spus-o nimănui, dar am introdus mecanisme de protecţie în fiecare plantă pe care am creat-o. În ştir, în cartofi, în toate. Mecanismul nu face ca proteina să fie utilizabilă, ci determină organismele să producă inhibitorii lor proprii faţă de Descolada.
Bosquinha era îngrozită.
— Deci oriunde mergem…
— Putem declanşa distrugerea completă a biosferei.
— Şi ai păstrat secretul? întrebă Dom Cristão.
— Nu era nevoie să-l fac public. Nimeni n-a părăsit Lusitania şi nimeni nu plănuia aşa ceva. Novinha îşi privi mâinile odihnindu-i-se pe genunchi. Un amănunt referitor la această informaţie i-a îndemnat pe purceluşi să-l ucidă pe Pipo. Am păstrat secretul ca să nu ajungă la nimeni altcineva. Dar acum, din ce a aflat Ela în ultimii ani şi din ce a spus Mărturisitorul aseară am tras concluzia că şi Pipo a descoperit acelaşi lucra. Descolada nu numai că desface moleculele genetice şi le împiedică să se reformeze sau să se multiplice, ci le încurajează să se combine cu molecule genetice total străine. Ela a lucrat la această problemă împotriva voinţei mele. Toate formele de viaţă indigenă există şi se dezvoltă în perechi plantă-animal. Cabra cu iarba capim. Şerpii de apă cu iarba de râu. Muştele sugătoare cu trestiile. Pasărea xingadora cu viţa tropeco. Purceluşii cu copacii pădurii.
— Vrei să spui că o specie se transformă în cealaltă? Dom Cristão era în acelaşi timp fascinat şi scârbit de această idee.
— S-ar putea ca purceluşii să fie unici când se transformă din cadavru în copac, spuse Novinha. Dar probabil că exemplarele de cabra sunt fertilizate de polenul din capim. Poate că muştele se nasc din paniculul terminal al trestiei de râu. Trebuie să studiez asta. Ar fi trebuit s-o fac în anii din urmă.
— Şi acum vor şti toate astea? întrebă Dom Cristão. Din fişierele noastre?
— Nu imediat. Probabil că în următorii zece sau douăzeci de ani. Până la sosirea altor framlingi aici sigur vor afla, răspunse Novinha.
— Eu nu sunt om de ştiinţă, interveni episcopul. În afară de mine, toţi par să înţeleagă. Ce legătură are asta cu evacuarea?
Bosquinha începu să-şi frământe mâinile.
— Nu ne pot lua de pe Lusitania, spuse ea. Am duce cu noi Descolada oriunde şi ar ucide totul. Pe cele O Sută de Lumi nu există destui xenologi pentru a salva măcar o planetă de la devastare. Când vor ajunge aici, vor afla.
— Bine atunci, răsuflă uşurat episcopul. Asta rezolvă problema noastră. Dacă le-o spunem de pe acum, nu vor trimite flota pentru evacuare.
— Ba nu, Sfinţia Voastră, spuse Ender. Când vor descoperi de ce este în stare Descolada, se vor îngriji ca nimeni să nu părăsească vreodată planeta.
Episcopul se strâmbă:
— Şi ce, crezi că vor distruge întreaga planetă? Să fim serioşi, Vorbitorule, nu au mai rămas mulţi Săvârşitori printre fiinţele umane. În cel mai rău caz, pot să ne ţină în carantină aici.
— Păi atunci de ce ne-am mai supune controlului lor? întrebă Dom Cristão. Le putem transmite un mesaj prin care să-i informăm despre Descolada şi despre faptul că nu vom părăsi planeta iar ei nu trebuie să vină aici. Şi cu asta, basta.
Nemulţumită, Bosquinha clătină din cap.
— Crezi că nu se va găsi vreunul să spună: „Lusitanii pot distruge orice lume doar trimiţând pe cineva în vizită. Au o navă, sunt cunoscuţi pentru caracterul lor rebel, s-au aliat cu purceluşii ucigaşi. Existenţa lor reprezintă o ameninţare.”
— Cine ar putea spune aşa ceva? se miră episcopul.
— Nimeni de la Vatican, dar Congresul nu se ocupă de salvarea sufletelor.
— Şi probabil că au dreptate, constată episcopul. Tu însuţi ai afirmat că purceluşii vor să zboare spre stele. Cu toate acestea, oriunde s-ar duce, vor pricinui aceeaşi tragedie. Chiar pe lumile nepopulate, am dreptate sau nu? Vor duplica la nesfârşit peisajul acesta sărăcăcios — păduri formate dintr-un singur soi de copac, preerii acoperite de un singur fel de iarbă, pe care doar cabra o poate folosi drept hrană şi deasupra cărora zboară doar xingadora.
— Poate că într-o bună zi vom descoperi o modalitate de a controla Descolada, spuse Ela.
— Nu ne putem risca viitorul pe o singură carte, şi aceea nesigură, nu renunţă episcopul.
— Tocmai de aceea trebuie să ne revoltăm, spuse Săvârşitorul. La fel va gândi şi Congresul. La fel cum a făcut-o şi acum trei mii de ani, în timpul Xenocidului. Toată lumea condamnă Xenocidul pentru că a nimicit o specie extraterestră care s-a dovedit inofensivă în intenţii. Dar atâta timp cât Gândacii păreau hotărâţi să distragă omenirea, conducătorii noştri nu au găsit altă soluţie decât să riposteze cu toată forţa. Îi punem din nou în faţa aceleiaşi dileme. Deja se tem de purceluşi. De îndată ce vor înţelege Descolada, toată prefăcătoria asta despre protejarea purceluşilor va fi uitată. Ne vor nimici sub pretextul salvării umanităţii şi probabil că vor distrage întreaga planetă. Aşa cum aţi spus, astăzi nu mai există Săvârşitori, dar e sigur că vor rade Milagre de pe suprafaţa planetei şi vor şterge orice urmă a contactului uman. Îi vor ucide inclusiv pe purceluşii care ne cunosc, apoi vor institui o supraveghere atentă a planetei pentru a-i împiedica pe ceilalţi să depăşească stadiul de primitivism. Dacă aţi şti totul, n-aţi proceda la fel?
— Aşa gândeşte un Vorbitor? întrebă Dom Cristão.
— Ai fost acolo, interveni episcopul. Ai fost acolo de la început, nu-i aşa? Când au fost nimiciţi Gândacii.
— Atunci nu găsisem calea de a discuta cu Gândacii, nu aveam de unde să ştim că erau ramen şi nu varelse. De această dată suntem aici. Ştim că nu vom pleca să distrugem alte lumi. Ştim că vom sta aici, pe Lusitania, până când vom putea călători în siguranţă, după ce vom neutraliza Descolada. De data aceasta, continuă Săvârşitorul, putem să salvăm vieţile fiinţelor ramen, astfel încât cel care va scrie istoria purceluşilor să nu fie silit să devină Vorbitor în numele Morţilor.
Secretarul deschise brusc uşa şi Ouanda se năpusti înăuntru.
— Sfinţia-Voastră, strigă ea. Doamnă primar! Trebuie să veniţi! Novinha…
— Ce s-a întâmplat? întrebă episcopul.
— Ouanda, trebuie să te arestez, spuse Bosquinha.