— Sfinţia-Voastră, strigă Novinha. Pipo şi Libo au murit dincolo de gard.
— Întrerupeţi, spuse episcopul. Nu vreau să asist la moartea acestei colonii fără să închei lucrarea Domnului. Zâmbi sumbru. Dar ar fi bine ca Os Venerados chiar să fi ajuns sfinţi. Vom avea nevoie de ajutorul lor.
— Jane, murmură Săvârşitorul.
— De aceea te iubesc eu, răspunse Jane. Poţi realiza orice atâta vreme cât pregătesc eu condiţiile cum se cuvine.
— Întrerupe legătura ansiblu şi dezactivează gardul, te rog.
— S-a făcut.
Săvârşitorul se grăbi spre gard şi-l sări. Cu ajutorul purceluşilor îl ridică pe Miro până pe marginea lui şi lăsă trupul înţepenit să cadă în braţele episcopului, primarului, Novinhei şi ale lui Dom Cristão, care aşteptau dincolo. Navio tocmai cobora în fugă povârnişul în urma Donei Cristã. Aveau să facă tot ce puteau ca să-l ajute pe Miro.
Ouanda începu să urce şi ea pe gard.
— Du-te înapoi, o rugă Ender.
— Dacă te întâlneşti cu soţiile vreau să merg şi eu, spuse ea. Ai nevoie de sprijinul meu.
Săvârşitorul nu putea să o refuze. Ouanda sări gardul şi veni lângă el. Navio îngenunche lângă trupul lui Miro.
— A sărit gardul? se miră el. Aşa ceva nu se poate. Nimeni nu suportă durerea provocată de trecerea capului prin câmp.
— Va trăi? întrebă Novinha.
— De unde să ştiu? Navio îl dezbrăcă grăbit pe Miro şi-l consultă cu ajutorul unui scanner. La cursuri nu s-a discutat niciodată problema asta.
Săvârşitorul observă că gardul se clătina din nou. Acum îl sărea şi Ela.
— De ajutorul tău nu am nevoie, îi spuse el.
— Ar fi vremea ca cineva care se pricepe cât de cât la xenobiologie să vadă ce se întâmplă, nu se lăsă ea convinsă.
— Rămâi să-l îngrijeşti pe fratele tău, interveni Ouanda.
Ela o privi sfidător:
— E şi fratele tău. Să facem în aşa fel încât, dacă moare, să nu fie degeaba.
Porniră toţi trei prin pădure, în şir, conduşi de Uman şi de ceilalţi purceluşi.
Bosquinha şi episcopul îi urmăriră cu privirea.
— Când m-am culcat seara trecută nu-mi închipuiam că dimineaţa o să mă trezesc răzvrătită, spuse ea.
— Nici eu nu mi-am închipuit vreodată că Vorbitorul va fi ambasadorul nostru între purceluşi, recunoscu el.
— Se pune întrebarea dacă vom fi iertaţi vreodată pentru ce-am făcut, medită Dom Cristão.
— Crezi că e o greşeală? se răsti episcopul.
— Câtuşi de puţin, îi răspunse Dom Cristão. Cred că am făcut un pas către ceva cu adevărat magnific, dar omenirea n-a arătat aproape niciodată îndurare faţă de adevărata măreţie.
— Din fericire, nu omenirea e judecător în asemenea chestiuni, spuse episcopul. Iar acum vreau să mă rog pentru acest băiat, fiindcă ştiinţa medicală a ajuns la limita competenţei sale.
Capitolul 17
SOŢIILE
Să descoperi cum de s-a răspândit vestea că Flota de evacuare este înarmată cu Doctoraşul. Aceasta e o problemă de CEA MAI MARE PRIORITATE. Apoi să afli cine este acest Demostene. Conform Codului, etichetarea Flotei de evacuare drept un Al Doilea Xenocid reprezintă o încălcare flagrantă a legii şi se consideră trădare. După părerea mea. Comitetul Congresului Stelar nu-şi mai justifică existenţa şi-l putem desfiinţa dacă el nu va reuşi să găsească această voce pentru a o reduce la tăcere.
Până atunci însă, continuă studierea fişierelor extrase de pe Lusitania. Mi se pare cu totul iraţional ca oamenii de acolo să se revolte doar pentru că vrem să-i arestăm pe cei doi xenologi care au luat-o razna. Activitatea anterioară a primarului nu sugera că ar fi fost posibilă o asemenea atitudine din partea ei. Dacă se întâmplă cumva să izbucnească o revoluţie, vreau să ştiu cine ar putea fi conducătorii ei.
Piotr, ştiu că-ţi dai toată silinţa. Ca şi mine. Ca toată lumea, de altfel. La fel ca oamenii de pe Lusitania, probabil. Dar numai eu răspund de siguranţa şi Integritatea celor O Sută de Lumi. Mă apasă o răspundere de o sută de ori mai mare decât cea pe care a avut-o Peter Hegemonul şi eu am doar o zecime din puterea lui, ca să nu mai menţionez faptul că nu am nici pe departe geniul lui. Nu încape nici o îndoială că tu şi restul lumii aţi fi mai fericiţi dacă Peter s-ar afla printre noi. Tare mă tem că pentru rezolvarea acestei probleme vom avea nevoie de încă un Săvârşitor. Nimeni nu vrea un nou Xenocid, dar dacă se va întâmpla aşa ceva vreau să fiu sigur că ceilalţi vor dispare. Când se ajunge la război, oamenii sunt oameni şi extratereştrii sunt ceea ce sunt. Când se pune problema supravieţuirii se alege praful de toată ierarhia aceea cu ramani şi alte concepte.
Asta te satisface? Mă crezi când îţi spun că nu sunt îngăduitor? Ai grijă să nu fii nici tu. Ocupă-te de chestiune şi să-mi dai rezultate cât mai curând. Acum. Cu dragoste şi îmbrăţişări, Bawa.
Uman le arăta drumul prin pădure. Purceluşii mergeau grăbiţi, coborând şi urcând pante, traversând pârâie, trecând prin tufişurile dese. Uman părea totuşi să fi transformat marşul acesta într-un dans, pornind în fugă spre unii copaci, pe alţii atingându-i şi vorbindu-le. Ceilalţi purceluşi erau mult mai reţinuţi, alăturându-se dansului doar din când în când. Numai Mandachuva rămase în urmă, împreună cu oamenii.
— De ce face asta? întrebă încet Ender.
Pentru o clipă, Mandachuva tăcu descumpănit. Ouanda îi explică la ce se referea Ender.
— De ce se caţără Uman în copaci, de ce-i atinge şi le cântă?
— Le cântă despre cea de-a treia viaţă, îi lămuri Mandachuva. Nu prea e politicos ce face. Întotdeauna a fost egoist şi nechibzuit.
Ouanda privi surprinsă către Ender, apoi din nou spre Mandachuva.
— Credeam că ţineţi cu toţii la Uman, spuse ea.
— Mare onoare. E înţelept, aprobă purceluşul. Apoi îl împunse pe Ender în şold: Dar e nechibzuit în altă privinţă. Îşi închipuie că o să-i faci onoarea. Crede că vrei să-l duci în cea de-a treia viaţă.
— Care e a treia viaţă? întrebă Ender.
— Darul pe care Pipo l-a păstrat pentru sine, răspunse Mandachuva, apoi grăbi pasul şi-i ajunse din urmă pe ceilalţi purceluşi.
— Ai priceput ceva? o întrebă Ender pe Ouanda.
— Încă nu m-am obişnuit cu felul tău de a pune întrebări directe.
— Dar după cum vezi, nici aşa nu prea capăt răspunsuri.
— Mandachuva e supărat, asta înseamnă ceva. E supărat pe Pipo, dar asta e altă chestiune. A treia viaţă — un dar pe care Pipo l-a păstrat pentru sine. O să înţelegem noi până la urmă.
— Când?
— Peste douăzeci de ani. Sau poate peste douăzeci de minute. Tocmai de aceea e atât de captivantă xenologia.
Ela atingea copacii şi privea din când în când spre tufişuri.
— Toţi din aceeaşi specie. Şi tufişurile la fel. Şi viţa care urcă pe mai toţi copacii. Ouanda, aţi mai văzut alte plante în pădure?
— N-am observat. Nici nu m-am uitat prea atent. Viţa se numeşte merdona. Macios se hrănesc cu ea, iar purceluşii mănâncă macios. Cât despre rădăcina de merdona, noi i-am învăţat pe purceluşi s-o prepare pentru a o face comestibilă, înainte de a le da ştirul. Acum alimentaţia lor e asigurată de verigile inferioare ale lanţului trofic.